Am găsit 22 de definiții pentru cuvantul/cuvintele buzdugan:

BUZDUGÁN, buzdugane, s. n. 1. Măciucă sau ghioagă de fier (cu măciulia țintuită), folosită în vechime ca armă de luptă sau ca semn al puterii domnești. 2. Plantă acvatică cu frunze plutitoare, cu flori verzi-alburii și cu fructe în formă de măciucă; capul-ariciului, șovar (Sparganium ramosum). – Din tc. bozdoğan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


buzdugán (buzdugáne), s.n – 1. Măciucă, ghioagă. – 2. Ciocan, mai. – 3. Plantă, Sparganium ramosum. – Var. buzdugă. Mr., megl. buzdugan. Tc. bozdogan (Șeineanu, II, 65; Lokotsch 333); cf. ngr. μπουσδογάνον, bg. buzdugan, sb. buzdovan, pol. buzdygan, rus. buzdychan, mag. buzogany.Der. bîzdîgăni, vb. (a stimula, a incita); buzdugăni, vb. (a lovi cu măciuca). Pare puțin probabilă ipoteza lui Miklosich, Wander., 80, care derivă cuvîntul pol. din rom.
Sursa: Dicționarul etimologic român

BUZDUGAN, Gheorghe (1867-1929, n. Focșani), jurist și om politic român. M. de onoare al Acad. (1929). Președinte al Înaltei Curți de Casație (1921-1927); membru al Regenței (1927-1929).
Sursa: Dicționar enciclopedic

BUZDUGAN, Gheorghe (n. 1916, Sighișoara), inginer electromecanic român. Acad. (1990), prof. univ. la București. Lucrări în domeniul rezistenței materialelor și mecanicii. Studii tensiometrice privind rezistența elementelor metalice la hidrocentralele de pe Argeș și Lotru, Porțile de Fier I.
Sursa: Dicționar enciclopedic

BUZDUGAN, Ion (1889-1967, n. Brînzenii Vechi, Basarabia), poet și folclorist român. Culegeri de folclor basarabean („Cîntece din Basarabia”), transcris cu fidelitate. Poezii („Miresme din stepă”, „Țara mea”, „Păstori și timpuri”), publicistică.
Sursa: Dicționar enciclopedic

BUZDUGÁN, buzdugane, s. n. 1. Măciucă sau ghioagă de fier (cu măciulia țintuită), folosită în vechime ca armă de luptă sau ca semn al puterii domnești. 2. Plantă erbacee cu flori verzi-alburii și fructe în forma unor piramide răsturnate (Sparganium ramosum).Tc. bozdogan.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

buzdugán n., pl. e (turc. bozdogan, măciucă cu un cap de șoim la capăt, d. boz, cenușiŭ și dogan, șoĭm; bg. buzdugan, sîrb. bozdogan, buzdovan, rus. rut. buzdynan, pol. buzdygan, ung. buzogány, ngr. busdogánon. V. buștihan). Măcĭucă saŭ ghĭoaga, care era odinioară o insignă a domnuluĭ (= topuz, sceptru) și a mareluĭ armaș. Ghĭoagă haiducească (atribuită și zmeilor și eroilor din povești). Maĭ de izbit ca să se despice bușteniĭ (Trans.). O plantă care crește pe malu apelor și care face niște fructe colțuroase ca o piramidă răsturnată, numită și șovar și capu aricĭuluĭ (sparganium ramosus).
Sursa: Dicționaru limbii românești

buzdugán s. n., pl. buzdugáne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

buzdugan n. 1. sceptru cu glob în vârf, spada și buzduganul erau insigniile Domnilor români: mi-au pus pe cap coroana și buzduganu ’n mână AL.; 2. ghioagă de fier țintuită, mare și grea, odinioară, atributul Marelui armaș: Arbure hatmanul ce ’n mână poartă un groaznic buzdugan NEGR; 3. arma de căpetenie a haiducilor (în cântecele populare): buzdugan de voinicel; 4. (în basme) arma favorită a smeilor și a feți-frumoșilor; 5. Tr. ciocan de crăpat lemne; 6. plantă cu florile verzi-alburii și ale cării fructe uscate au forma unei piramide răsturnate (Sparganium); 7. Tr. coceanul porumbului. [Turc. BOZDOGAN, lit. șoim cenușiu, măciuca având în vârf un cap de șoim].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Buzdugan (George) fost prim-președinte la Casație si apoi membru în înalta Regență (1867-1929).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BUZDUGÁN, buzdugane, s. n. 1. Măciucă sau ghioagă de fier (cu măciulia țintuită), folosită în trecut ca armă de luptă sau ca semn al puterii domnești. 2. Plantă acvatică cu frunze plutitoare, cu flori verzi-alburii și cu fructe în formă de măciucă; capul-ariciului, șovar (Sparganium ramosum). – Din tc. bozdoğan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BUZDUGÁN, buzdugane, s. n. 1. Măciucă sau ghioagă de fier (cu măciulia țintuită), folosită în vechime ca armă de luptă sau ca semn al puterii domnești. 2. Plantă acvatică cu frunze plutitoare, cu flori verzi-alburii și cu fructe în formă de măciucă; capul-ariciului, șovar (Sparganium ramosum). – Din tc. bozdoğan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

buzdugán (buzdugáne), s.n – 1. Măciucă, ghioagă. – 2. Ciocan, mai. – 3. Plantă, Sparganium ramosum. – Var. buzdugă. Mr., megl. buzdugan. Tc. bozdogan (Șeineanu, II, 65; Lokotsch 333); cf. ngr. μπουσδογάνον, bg. buzdugan, sb. buzdovan, pol. buzdygan, rus. buzdychan, mag. buzogany.Der. bîzdîgăni, vb. (a stimula, a incita); buzdugăni, vb. (a lovi cu măciuca). Pare puțin probabilă ipoteza lui Miklosich, Wander., 80, care derivă cuvîntul pol. din rom.
Sursa: Dicționarul etimologic român

BUZDUGAN, Gheorghe (1867-1929, n. Focșani), jurist și om politic român. M. de onoare al Acad. (1929). Președinte al Înaltei Curți de Casație (1921-1927); membru al Regenței (1927-1929).
Sursa: Dicționar enciclopedic

BUZDUGAN, Gheorghe (n. 1916, Sighișoara), inginer electromecanic român. Acad. (1990), prof. univ. la București. Lucrări în domeniul rezistenței materialelor și mecanicii. Studii tensiometrice privind rezistența elementelor metalice la hidrocentralele de pe Argeș și Lotru, Porțile de Fier I.
Sursa: Dicționar enciclopedic

BUZDUGAN, Ion (1889-1967, n. Brînzenii Vechi, Basarabia), poet și folclorist român. Culegeri de folclor basarabean („Cîntece din Basarabia”), transcris cu fidelitate. Poezii („Miresme din stepă”, „Țara mea”, „Păstori și timpuri”), publicistică.
Sursa: Dicționar enciclopedic

BUZDUGÁN, buzdugane, s. n. 1. Măciucă sau ghioagă de fier (cu măciulia țintuită), folosită în vechime ca armă de luptă sau ca semn al puterii domnești. 2. Plantă erbacee cu flori verzi-alburii și fructe în forma unor piramide răsturnate (Sparganium ramosum).Tc. bozdogan.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

buzdugán n., pl. e (turc. bozdogan, măciucă cu un cap de șoim la capăt, d. boz, cenușiŭ și dogan, șoĭm; bg. buzdugan, sîrb. bozdogan, buzdovan, rus. rut. buzdynan, pol. buzdygan, ung. buzogány, ngr. busdogánon. V. buștihan). Măcĭucă saŭ ghĭoaga, care era odinioară o insignă a domnuluĭ (= topuz, sceptru) și a mareluĭ armaș. Ghĭoagă haiducească (atribuită și zmeilor și eroilor din povești). Maĭ de izbit ca să se despice bușteniĭ (Trans.). O plantă care crește pe malu apelor și care face niște fructe colțuroase ca o piramidă răsturnată, numită și șovar și capu aricĭuluĭ (sparganium ramosus).
Sursa: Dicționaru limbii românești

buzdugán s. n., pl. buzdugáne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

buzdugan n. 1. sceptru cu glob în vârf, spada și buzduganul erau insigniile Domnilor români: mi-au pus pe cap coroana și buzduganu ’n mână AL.; 2. ghioagă de fier țintuită, mare și grea, odinioară, atributul Marelui armaș: Arbure hatmanul ce ’n mână poartă un groaznic buzdugan NEGR; 3. arma de căpetenie a haiducilor (în cântecele populare): buzdugan de voinicel; 4. (în basme) arma favorită a smeilor și a feți-frumoșilor; 5. Tr. ciocan de crăpat lemne; 6. plantă cu florile verzi-alburii și ale cării fructe uscate au forma unei piramide răsturnate (Sparganium); 7. Tr. coceanul porumbului. [Turc. BOZDOGAN, lit. șoim cenușiu, măciuca având în vârf un cap de șoim].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Buzdugan (George) fost prim-președinte la Casație si apoi membru în înalta Regență (1867-1929).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BUZDUGÁN, buzdugane, s. n. 1. Măciucă sau ghioagă de fier (cu măciulia țintuită), folosită în trecut ca armă de luptă sau ca semn al puterii domnești. 2. Plantă acvatică cu frunze plutitoare, cu flori verzi-alburii și cu fructe în formă de măciucă; capul-ariciului, șovar (Sparganium ramosum). – Din tc. bozdoğan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)