BUT1 s. n. (Reg.; în loc. prep.) În butul (cuiva) = în ciuda, în pofida (cuiva). – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a BUT2, buturi, s. n. Bucată (mare) de carne; coapsa de dinapoi a animalelor rumegătoare, a căror carne servește ca aliment. – Din tc. but.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
BUT3, buturi, s. n. Fiecare dintre stâlpii porții în jocul de rugbi. ♦ (Rar) Poartă la jocul de fotbal. – Din fr. but.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a BUT s. n. fiecare dintre stâlpii de țintă la rugbi; poartă la fotbal. (< fr. but)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
BUT s.n. Stâlpul de țintă la rugbi. ♦ (Rar) Poartă (la fotbal). [Pl. -uri. / < fr. but].
Sursa: Dicționar de neologisme
but (búturi), s. n. – Numai în expresia în butul cuiva = în ciuda cuiva. Sl., dar lipsește veriga de legătură imediată; cf. pol. buta „orgoliu”, sb., cr. bučiti se „a turba”, pe care Cihac, II, 36, îl citează ca sursă directă a rom. Înv.Sursa: Dicționarul etimologic român but (búturi), s. n. – Coapsă. – Var. butur. Mr. bute, megl. buti. Tc. but (Șeineanu, II, 64; Ronzevalle 51), cf. ngr. μπούτ(ι), alb., bg. but (Meyer 55). DAR admite acest etimon; totuși Pușcariu, Lr., 105, se gîndește la mag. bu, acuzativ bút; această ultimă ipoteză nu este posibilă, datorită prezenței cuvîntului în dialecte.Sursa: Dicționarul etimologic român
BUT1 s. n. (Reg., în expr.) În butul (cuiva) = în ciuda, în pofida (cuiva).Sursa: Dicționarul limbii române moderne BUT2, buturi, s. n. Bucată (mare) de carne; coapsa de dinapoi a animalelor rumegătoare, a căror carne servește ca aliment. – Tc. but.Sursa: Dicționarul limbii române moderne 1) but n., pl. urĭ (turc. but, de unde și ngr. búti, alb. bg. sîrb. but, but, șold în măcelărie). Cp. cu bont 2. Șold, coapsă (în măcelărie și bucătărie). – În Munt. și búture m., pl. buturĭ, ca fluture, -urĭ ș.a. (după Dic. Alt. germ. 30, d. gep. buttilo). V. arm.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) but n., pl. inuz. urĭ (rut. búta, mare mîndrie). Trans. Maram. Î butu cuĭva, în cĭuda luĭ, spre necazu luĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
but, -uri, s.n. – Îndărătnicie, împotrivire, necaz, poară (Bud 1908). În expr. în butul cuiva = în ciudă: „De-ai luat în butul meu / Nu-ți ajute Dumnezău” (Bârlea 1924: 78): „Că i-oi duce două flori / Ș-oi fa but la doi feciori” (Lenghel 1979: 152). – Et. nec. (MDA, NDU).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
but s. n., pl. búturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită but n. coapsă de berbece sau de cal. [Turc. BUT].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
but n. Tr. ciudă, necaz: ce horești așa cu jele în butul dragostii mele ? POP. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
BUT1 s. n. (Reg.; în loc. prep.) În butul (cuiva) = în ciuda, în pofida (cuiva). – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) BUT2, buturi, s. n. Bucată (mare) de carne; coapsa de dinapoi a animalelor rumegătoare, a căror carne servește ca aliment. – Din tc. but.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) BUT3, buturi, s. n. Fiecare dintre stâlpii porții în jocul de rugbi. ♦ (Rar) Poartă la jocul de fotbal. – Din fr. but.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)