BUNÍCĂ, bunici, s. f. 1. Mama tatălui sau a mamei; mamaie, mamă-mare, buniță, bună (VIII), bâtă, iacă2. ◊ Expr. (Pe) când era bunica fată (mare) = demult. 2. (Reg.) Termen cu care se adresează cineva unei femei bătrâne. – Bună + suf. -ică.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
BUNÍCĂ, bunici, s. f. 1. Mama tatălui sau a mamei. ◊ Expr. (Pe) când era bunica fată = demult. 2. Termen cu care se adresează cineva unei femei bătrâne. – Din bun2 + suf. -ică.Sursa: Dicționarul limbii române moderne !bunícă s. f., g.-d. art. bunícii; pl. buníciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită bunică f. mama mamei sau a tatălui. [V. bun].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
BUNÍCĂ, bunici, s. f. 1. Mama tatălui sau a mamei; mamaie, mamă-mare, buniță, bună (VIII), bâtă, iacă2. ◊ Expr. (Pe) când era bunica fată (mare) = demult. 2. (Fam.) Termen cu care se adresează cineva unei femei bătrâne. – Bună + suf. -ică.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 