Am găsit 30 de definiții pentru cuvantul/cuvintele bun:

BUN, -Ă, (I-VIII) buni, -e, adj., s. m. și f., (IX) bunuri, s. n., (X) adv. I. Adj. Care are calități. 1. Care face în mod obișnuit bine altora, care se poartă bine cu alții; binevoitor. ◊ Expr. Bun la inimă = milostiv. Bun, rău = oricum ar fi. (Substantivat) Bun și rău = toată lumea (fără deosebire), oricine. ♦ Îndatoritor, amabil. ◊ Expr. Fii bun! = te rog! ai bunătatea! 2. Care se achită de obligațiile morale și sociale; corect, cuviincios; frumos, milos. ◊ Loc. adv. (Substantivat) Cu buna = cu vorbe bune; de bunăvoie. ◊ Expr. Sfat bun = îndemn înțelept, util, folositor. A fi (sau a ajunge, a încăpea etc.) în (sau pe) mâini bune = a fi sau a ajunge la o persoană de încredere. A pune o vorbă (sau un cuvânt) bun(ă) pentru cineva = a interveni pentru cineva, a susține pe cineva. ◊ Compuse: bun-simț = capacitate bazată pe experiența cotidiană de a judeca, de a aprecia just oamenii, lucrurile, evenimentele; bună purtare = comportare conformă normelor moralei și educației; certificat de bună-purtare = a) (ieșit din uz) certificat în care se atestă purtarea corectă a cuiva într-un serviciu, în școală etc.; b) fig. recomandație orală sau laudă adusă cuiva; bună-cuviință = purtare cuviincioasă, creștere aleasă. 3. (Despre copii) Cuminte, ascultător, îndatoritor; care are grijă de părinți. 4. Caracteristic omului mulțumit, vesel, bine dispus. ◊ Expr. A fi în toane bune = a fi vesel, bine dispus. II. Adj. 1. Care face sau prinde bine; plăcut, satisfăcător, agreabil. ◊ Expr. A i-o face bună sau a-i face (cuiva) una bună = a-i provoca cuiva o supărare. Una bună = o întâmplare deosebită, spirituală, o nostimadă. A o păți bună = a avea necaz. (Ir.) Bună treabă! = frumos! halal! n-am ce zice! Na-ți-o bună! = asta-mi mai lipsea! asta-i acum! Na-ți-o bună că ți-am dres-o (sau frânt-o), se spune atunci când ai dat de o situație dificilă sau inoportună. 2. (Despre mâncăruri și băuturi) Gustos, apetisant, ales. ◊ Expr. Poamă bună, se spune despre un om de nimic, neserios, despre un derbedeu sau despre o femeie imorală. ◊ Compus: bun-gust = simț estetic, rafinament. 3. Bogat, abundent, îmbelșugat. 4. (Despre miros) Frumos, plăcut, agreabil. 5. Liniștit, tihnit, fără griji; fericit. Viață bună. ◊ (În formule de salut sau de urare) Bună ziua! Bună seara! Noapte bună! ◊ Compus: (Bot.) bună-dimineața = zorea. III. Adj. 1. Potrivit, apt pentru un anumit scop; p. ext. care-și îndeplinește bine menirea. ◊ Expr. (Adesea substantivat) Bun de tipar (sau de imprimat) = aprobare dată de autor, de editură, de redacție sau de alți beneficiari pe tiparul de corectură sau de probă, după care începe imprimarea tirajului. Bun pentru... = valabil pentru... 2. (Despre organele corpului sau despre funcțiunile lor) Care funcționează bine. ◊ Expr. Bun de gură = limbut. Bun de mână = îndemânatic, abil. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care nu este uzat; p. ext. nou, de sărbătoare. 4. De calitate superioară; p. ext. de preț, scump, nou. ♦ Veritabil, autentic; pur. ◊ Expr. A o lua de bună = a crede cele spuse; a lua (ceva) în serios. A o ține (una și) bună = a susține un lucru cu încăpățânare. A ști una și bună = a se încăpățâna în susținerea unui punct de vedere. 5. (Despre bani) Care are putere de circulație. IV. Adj. Înzestrat, talentat, priceput; p. ext. dibaci, abil, iscusit. V. Adj. 1. Folositor, util; avantajos, rentabil. ◊ Expr. La ce bun? = la ce folosește? ♦ (Despre timp, fenomene atmosferice etc.) Favorabil, prielnic, frumos. 2. (În basme și superstiții) Prevestitor de bine. ◊ Expr. A nu-i fi (de-)a buna cuiva = a(-i) prevesti ceva neplăcut, rău. VI. Adj. 1. Zdravăn, puternic, strașnic. ♦ Considerabil, mare. ◊ Loc. adv. În bună parte = în măsură importantă. O bună bucată sau o bucată bună (de timp, de loc etc.) = o parte însemnată (de timp, de loc, etc.). 2. Întreg, plin; deplin; p. ext. mai mult decât..., și mai bine. ◊ Compuse: bună-credință s. f. = a) obligație de comportare corectă pe care părțile trebuie s-o respecte la încheierea și la executarea contractelor sau, în cazul statelor, a tratatelor; b) convingere a unei persoane că acționează în temeiul unui drept și conform cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate; (loc. adj.) de bună-credință = sincer, cinstit. 3. (În expr.) Într-o bună zi (sau dimineață) = cândva, odată; pe neașteptate. VII. Adj. (Despre legături de rudenie) De sânge, adevărat. Tată bun.Văr bun sau vară bună = văr primar sau vară primară. ♦ (Despre prieteni, vecini etc.) Apropiat; devotat. ♦ Nobil, ales. VIII. S. m. și f. (Înv. și pop.) Bunic, bunică. IX. S. n. 1. Ceea ce este util sau necesar societății sau individului pentru a-i asigura existența, bunăstarea. ♦ Obiect sau valoare care are importanță în circulația economică. 2. (Mai ales la pl.) Tot ce posedă cineva; avut, proprietate, avere; bogăție, avuție. ◊ Bunuri de consum = bunuri materiale destinate consumului personal; obiecte de consum. 3. Element al patrimoniului unei persoane, care poate consta dintr-un lucru (bun corporal) sau dintr-un drept (bun incorporal). ◊ Bune oficii = intervenție a unui stat pentru determinarea altor state în vederea rezolvării pe cale pașnică, prin tratative a diferendelor dintre acestea. 4. Calitate, virtute. 5. (Rar) Rezultat, rod, folos. X. Adv. (Exprimă o aprobare) Bine, da, așa. – Lat. bonus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

bun (-nă), adj.1. Care are calități, cu fire generoasă sau cu inimă miloasă. – 2. Favorabil, propice. – 3. Inspirat, fericit, care produce satisfacție. – 4. Potrivit, adecvat. – 5. Desăvîrșit, de calitate. – 6. Adevărat, sincer. – 7. Legitim, autentic, veritabil. – 8. Direct, de gradul întîi. – 9. De neam mare, nobil. – 10. Capabil. – 11. Puternic, mare, în cantitate suficientă. – 11. Puternic, mare, în cantitate suficientă. – 12. (Antepus unui adj.) Complet, definitiv. – 13. (S. n.) Parte bună a ceva. – 14. Bogăție, avere. – 15. (Înv.) Bunătate. – 16. (Adv.) Introduce o propoziție printr-un acord sau o concesie retorică (se preferă, cu această funcție, adv. bine). – 17. Element de compunere care se combină cu unele substantive, pentru a le adăuga noțiunea de „desăvîrșit, perfect, autentic”: bună credință, bună cuviință, bun gust, bun plac, bunăstare, Buna-Vestire, etc. – Mr., megl. bun, istr. bur. Lat. bŏnus (Pușcariu 237); REW 1208; Candrea-Dens., 195; DAR); cf. it. buono, prov. bo(n), fr. bon, sp. bueno, port. bom. Cf. bun „bunic”, bunătate. Der. bunețe, s. f. (înv., bunătate); îmbuna (var. îmbuni), vb. (a îmbunătăți; a împăca, a liniști; înv., a adula, a linguși); îmbunător, adj. (înv., lingușitor); îmbunăciune, s. f. (adulare; bunăvoință); îmbunătăți (var. bunătăța), vb. (a face ca ceva să devină mai bun); îmbunătură, s. f. (înv., adulare, lingușire); nebun, adj. (dement, smintit; nemaipomenit; bufon; piesă de șah); nebunariță, s. f. (măselariță, Hyosciamus niger); nebunatic, adj. (neastîmpărat, năzdrăvan); nebuneală, s. f. (demență, sminteală, țicneală); nebunesc, adj. (de nebun, nebun); nebunește, adv. (ca un nebun); nebunie, s. f. (demență, sminteală; năzdrăvănie, poznă; aiureală, trăzneală); nebuni (var. înnebuni), vb. (a-și pierde mințile; a se prăpădi, a se da în vînt după ceva); răsbuna, vb. (a-și face singur dreptate), al cărui semantism („a îmbunătăți”) se potrivește cu cel al lui vindicarevindeca „a lecui”; răsbunător, adj. (vindicativ; care răzbună). Din rom. provine bg., sb., rut. bunika (Hyosciamus niger), cf. nebunariță (Capidan, Raporturile, 219).
Sursa: Dicționarul etimologic român


bun (-ni), s. m. – Bunic. Lat. *avunus, cuvînt care provine din aceeași rădăcină indoeurop. (*awon „bunic”) ca avus și care s-a păstrat numai în forma diminutivală avoncŭlus „unchi” (cf. Meillet, Mélanges Soc. Ling., IX, 141). S-a confundat curînd, poate chiar din lat., cu bonus, astfel încît este considerat în general der. al acestuia; cf., în plus, calabr. bona, piem. bona „bunică”. Der. bună, s. f. (bunică); bunic, s. m.; bunică, s. f.; răsbunic, s. m. (străbunic); străbun, s. m. (străbunic; strămoș); străbun, adj. (strămoșesc); străbunic, s. m.; străbunică, s. f.
Sursa: Dicționarul etimologic român

BUN4, -Ă, buni, -e, adj. Care are însușiri pozitive. I. 1. Care face în mod obișnuit bine altora, care se poartă bine cu alții; binevoitor. ◊ Expr. Bun la inimă = milostiv. Bun, rău = oricum ar fi. (Substantivat) Bun și rău = toată lumea, oricine. ♦ Care își îndeplinește obligațiile morale și sociale legate de o anumită situație. ♦ Îndatoritor, amabil. ◊ Expr. Fii bun! = te rog! ai bunătatea! 2. (Despre lucrurile și faptele oamenilor) Corect, cuviincios; frumos, milos. ◊ Loc. adv. Cu buna = cu binișorul; cu vorbe bune; de bunăvoie. ◊ Expr. Sfat bun = sfat înțelept. Bun suflet de om = om bun. A fi (sau a ajunge) în mâini bune = a fi (sau a ajunge) în mâini sigure. A pune o vorbă bună pentru cineva = a interveni pentru cineva. ◊ Compus: bună-purtare = purtare conformă normelor moralei și educației. Certificat de bună-purtare = a) (ieșit din uz) certificat în care se atestă purtarea corectă a cuiva într-un serviciu, în școală etc.; b) fig. recomandație orală sau laudă adusă cuiva. 3. (Despre copii) Cuminte, ascultător; care are grijă de părinți. 4. Caracteristic omului mulțumit, vesel. ◊ Expr. A fi în toane bune = a fi bine dispus. II. 1. Care face sau prinde bine; plăcut, satisfăcător, agreabil. ◊ Expr. (Ir.) A i-o face bună sau a-i face (cuiva) una bună = a-i face (cuiva) o poznă sau un (mare) rău. Una bună = o întâmplare deosebită, spirituală. A o păți bună = a da de bucluc. Bună treabă! = frumos! n-am ce zice! Na-ți-o bună! = asta mai lipsea! asta-i acum! Na-ți-o bună că ți-am frânt-o! se spune aceluia care, într-o situație grea, propune o soluție nepotrivită. 2. (Despre mâncăruri și băuturi) Gustos. ◊ Expr. Poamă bună = termen injurios dat unui om de nimic, unei femei imorale sau unui copil neastâmpărat. 3. Bogat, îmbelșugat. 4. (Despre miros) Frumos, plăcut. 5. Liniștit, tihnit; fericit. Viață bună. ◊ (În formule de salut sau de urare) Bună ziua! Bună seara! Noapte bună! III. 1. Potrivit, apt pentru un anumit scop; p. ext. care-și îndeplinește bine menirea. ◊ Expr. (Adesea substantivat) Bun de tipar (sau de imprimat), formulă prin care cineva dă autorizația de a se tipari o lucrare, pe baza ultimei corecturi. Bun pentru... = valabil pentru... ◊ (Despre corpuri) Bun conducător de căldură (sau de electricitate) = prin care căldura (sau electricitatea) se transmite cu ușurință. 2. (Despre organele corpului) Care funcționează bine; (despre funcțiile fiziologice) care se îndeplinește normal. ◊ Expr. Bun de gură = vorbăreț, limbut. Bun de mână = îndemânatic. Bun de picioare = sprinten. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Neuzat; p. ext. nou; de sărbătoare. 4. De calitate superioară; p. ext. de preț, scump. ♦ Veritabil, autentic; pur. ◊ Expr. A o lua de bună = a crede cele spuse; a lua (ceva) în serios. A o ține (una și) bună = a susține un lucru cu insistență. A ști una și bună = a avea o părere hotărâtă, pe care nu o poate zdruncina nimeni. 5. (Despre bani) Care are putere de circulație; emis de o autoritate îndreptățită. ◊ Expr. A trăi (pe lângă cineva) ca banul cel bun = a se bucura de mare considerație (din partea cuiva). IV. Înzestrat, talentat, priceput; p. ext. dibaci, iscusit. V. 1. Folositor, util; avantajos, rentabil. ◊ Expr. La ce bun? = la ce folosește? ♦ (Despre timp, fenomene atmosferice etc.) Favorabil, prielnic; frumos. 2. (În basme și superstiții) Prevestitor de bine. Aista nu-i semn bun (CREANGĂ). ◊ Expr. A nu fi (de-)a bună (cuiva) = a prevesti ceva rău. VI. 1. Zdravăn, strașnic. Trage un somnuleț bun (ISPIRESCU). ♦ Considerabil, mare. ◊ Loc. adv. O bună parte (din... sau dintre...) = o parte însemnată (din... sau dintre...). În bună parte = în mare măsură. O bună bucată sau o bucată bună (de timp, de loc) = o bucată lungă (de timp, de loc). 2. Întreg, plin; deplin; p. ext. mai mult decât..., și mai bine. Mai erau ca două ceasuri bune (CAMILAR). ◊ Compus: bună-știință = conștiință deplină în săvârșirea unei fapte. ♦ (Precedând un adjectiv, accentuează ideea exprimată de acesta) Pe deplin, definitiv. Diata rămase bună făcută (CREANGĂ). 3. (În expr.) Într-o bună zi (sau dimineață) = într-o zi (sau într-o dimineață); pe neașteptate. VII. (Despre relații de înrudire) De sânge, adevărat. Tată bun.Văr bun = văr primar. ♦ (Despre prieteni, vecini etc.) Apropiat; devotat. VIII. (Reflectând concepția claselor exploatatoare, despre familie, neam etc.) Nobil, ales. – Lat. bonus.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BUN3, bunuri, s. n. 1. Ceea ce este util sau necesar societății sau individului pentru a-i asigura bunăstarea. ♦ (Ec. pol.) Obiect sau valoare care are importanță în circulația economică. 2. Tot ce posedă cineva; avut, proprietate, avere; bogăție, avuție. 3. Calitate; virtute. 4. (Rar) Rezultat, rod, folos. – Din bun4.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BUN2, buni, s. m. Bunic. – Din bun4.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BUN1 adv. (Exprimă o aprobare) Bine, da, așa. – Din bun4.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

bun, -ă adj. (lat. bŏnus, vlat. dvonus și *benus, de unde vine bene, bine; it. buono, pv. bo, fr. bon, sp. bueno, pg. bom). Care are bunătate, care face bine: tată bun. Care posedă calitățile dorite, e propriŭ la ceva: cal bun, cal bun de călărie. Care se distinge: lucrător bun. Favorabil: timp bun. Tare, puternic: o lovitură bună. Valabil: bilet bun pentru treĭ persoane. Pur, nefalsificat: aur bun. Adevărat, drept, nevitreg: frate bun. Adevărat, primar: văr bun. Mare: un bun număr de cetățenĭ. Om bun la Dumnezeŭ, ĭubit de Dumnezeŭ. Bun de gură, elocŭent. Oamenĭ bunĭ! formulă de chemare adresată maĭ ales țăranilor și care corespunde cu domnilor. A pune un cuvînt bun pentru cineva, a stărui p. cineva. A fi bun plecat, bună plecată, a fi plecat pentru totdeauna. Nu e a bună (Munt.), nu e cea mai bună (treabă), nu e spre bine, e semn răŭ. A lua cu buna (Trans.), a lua cu binele, a proceda încet (cu ogodu). S.m. și f. Vechĭ. Bunic, bunică. S.n., pl. urĭ și e. Vechĭ. Bunătate. Azĭ (pl. urĭ). Avere (propriŭ și fig.): bunurĭ mobile și imobile, sănătatea e cel maĭ mare bun.Bun! interj. îld. bine!.
Sursa: Dicționaru limbii românești

bun1 adj. m., pl. buni; f. búnă, pl. búne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bun2 adv.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bun3 (bunic) (pop.) s. m., pl. buni
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bun4 (obiect, avut) s. n., pl. búnuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bun a. 1. care e așa cum cere natura sa: om bun; 2. care are calitățile dorite, potrivit: bun de popă, bun de însurat; 3. favorabil: vreme bună; 4. valabil: bun pentru trei persoane; 5. curat de origină, nefalșificat: aur bun; 6. adevărat (vorbind de legături de rudenie): văr bun; 7. mare: un bun număr de cetățeni. [Lat. BONUS]. ║ m. tatăl tatălui, bunic, moș: bunii auziseră dela străbunii lor ISP. [Lit. tată bun, ca termen de gingășie sau de dragoste].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

bun n. 1. ceea ce-i bun: sănătatea e bun neprețuit; 2. ceeace posedă cineva (în bani sau moșii); bunuri mobile și imobile; 3. precipitat de fiere de bou sau vacă (ce se crede bun pentru unele boale); 4. (ironic) pl. calități: mai avem și alte bunuri CR. [Lat. BONUM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BUN, -Ă, (I-VIII) buni, -e, adj., s. m. și f., (IX) bunuri, s. n., (X) adv. I. Adj. Care prezintă calitățile necesare prin natura, funcția, destinația sa. 1. Care face în mod obișnuit bine altora, care se poartă bine cu alții; binevoitor. ◊ Expr. Bun la inimă = milostiv. Bun, rău = oricum ar fi. (Substantivat) Bun și rău = toată lumea (fără deosebire), oricine. ♦ Îndatoritor, amabil. ◊ Expr. Fii bun ! = te rog ! ai bunătatea ! 2. Care se achită de obligațiile morale și sociale; corect, cuviincios; frumos, milos. ◊ Loc. adv. (Substantivat) Cu buna = cu vorbe bune; de bunăvoie. ◊ Expr. Sfat bun = îndemn înțelept, util, folositor. A fi (sau a ajunge, a încăpea etc.) în (sau pe) mâini bune = a fi sau a ajunge la o persoană de încredere. A pune o vorbă bună sau un cuvânt bun (pentru cineva) = a interveni pentru cineva, a susține pe cineva. ◊ Compuse: bun-simț = decență; bună purtare = comportare conformă normelor moralei și educației; certificat de bună-purtare = a) (ieșit din uz) certificat în care se atestă purtarea corectă a cuiva într-un serviciu, în școală etc.; b) fig. recomandație orală sau laudă adusă cuiva; bună-cuviință = politețe. 3. (Despre copii) Cuminte, ascultător, îndatoritor; care are grijă de părinți. 4. Caracteristic omului mulțumit, vesel, bine dispus. ◊ Expr. A fi în toane bune = a fi vesel, bine dispus. II. Adj. 1. Care face sau prinde bine; plăcut, satisfăcător, agreabil. ◊ Expr. A i-o face bună sau a-i face (cuiva) una bună = a-i provoca cuiva o supărare. Una bună = o întâmplare deosebită, spirituală, o nostimadă. A o păți bună = a avea necaz. (Ir.) Bună treabă ! = frumos ! halal ! n-am ce zice ! Na-ți-o bună ! = asta-mi mai lipsea ! asta-i acum ! Na-ți-o bună că ți-am dres-o (sau frânt-o), se spune atunci când ai dat de o situație dificilă sau inoportună. 2. (Despre mâncăruri și băuturi) Gustos, apetisant, ales. ◊ Expr. Poamă bună, se spune despre un om de nimic, neserios, despre un derbedeu sau despre o femeie imorală. ◊ Compus: bun-gust = simț estetic, rafinament. 3. Bogat, abundent, îmbelșugat. 4. (Despre miros) Frumos, plăcut, agreabil. 5. Liniștit, tihnit, fără griji; fericit. Viață bună. ◊ (În formule de salut sau de urare) Bună dimineața ! Bună ziua ! Bună seara ! Noapte bună ! ◊ Compus: (Bot.) bună-dimineața = zorea. III. Adj. 1. Potrivit, apt pentru un anumit scop; p. ext. care-și îndeplinește bine menirea. ◊ Expr. (Adesea substantivat) Bun de tipar (sau de imprimat) = aprobare dată de autor, de editură, de redacție sau de alți beneficiari pe tiparul de corectură sau de probă, după care începe imprimarea tirajului. Bun pentru... = valabil pentru... 2. (Despre organele corpului sau despre funcțiunile lor) Care funcționează bine. ◊ Expr. Bun de gură = limbut. Bun de mână = îndemânatic, abil. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care nu este uzat; p. ext. nou, de sărbătoare. 4. De calitate superioară; p. ext. de preț, scump, nou. ♦ Veritabil, autentic; pur. ◊ Expr. A o lua de bună = a crede cele spuse; a lua (ceva) în serios. A o ține (una și) bună = a susține un lucru cu încăpățânare. A ști una și bună = a se încăpățâna în susținerea unui punct de vedere. 5. (Despre bani) Care are putere de circulație. IV. Adj. Înzestrat, talentat, priceput; p. ext. dibaci, abil, iscusit. V. Adj. 1. Folositor, util; avantajos, rentabil. ◊ Expr. La ce bun ? = la ce folosește ? ♦ (Despre timp, fenomene atmosferice etc.) Favorabil, prielnic; frumos. 2. (În basme și superstiții) Prevestitor de bine. ◊ Expr. A nu-i fi (de-)a buna cuiva = a(-i) prevesti ceva neplăcut, rău. VI. Adj. 1. Zdravăn, puternic, strașnic. ♦ Considerabil, mare. ◊ Loc adv. În bună parte = în măsură importantă. O bună bucată sau o bucată bună (de timp, de loc etc.) = o parte însemnată (de timp, de loc. etc.). 2. Întreg, plin; deplin; p. ext. mai mult decât..., și mai bine. ◊ Compuse: bună-credință s. f. = a) obligație de comportare corectă pe care părțile trebuie s-o respecte la încheierea și la executarea contractelor sau, în cazul statelor, a tratatelor; b) convingere a unei persoane că acționează în temeiul unui drept și conform cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate; (loc. adj.) de bună-credință = sincer, cinstit. 3. (În expr.) Într-o bună zi (sau dimineață) = cândva, odată; pe neașteptate. VII. Adj. (Despre legături de rudenie) De sânge, adevărat. Tată bun.Văr bun sau vară bună = văr primar sau vară primară. ♦ (Despre prieteni, vecini etc.) Apropiat; devotat. ♦ Nobil, ales. VIII. S. m. și f. (Înv. și pop.) Bunic, bunică. IX. S. n. 1. Ceea ce este util sau necesar societății sau individului pentru a-i asigura existența, bunăstarea, bogăția. ♦ Obiect sau valoare care are importanță în circulația economică. 2. (Mai ales la pl.) Tot ce posedă cineva; avut, proprietate, avere; bogăție, avuție. ◊ Bunuri de consum = bunuri materiale destinate consumului personal sau social; obiecte de consum. 3. Element al patrimoniului unei persoane, care poate consta dintr-un lucru (bun corporal) sau dintr-un drept (bun necorporal). ◊ Bune oficii = intervenție a unui stat pentru determinarea altor state în vederea rezolvării pe cale pașnică, prin tratative a diferendelor dintre acestea. 4. Calitate, virtute. 5. (Rar) Rezultat, rod, folos. 6. (La pl.) (Ec.) Bunuri economice = mărfuri și servicii care satisfac nevoile și care există în cantități limitate. X. Adv. (Exprimă o aprobare) Bine, da, așa. – Lat. bonus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BUN, -Ă, (I-VIII) buni, -e, adj., s. m. și f., (IX) bunuri, s. n., (X) adv. I. Adj. Care are calități. 1. Care face în mod obișnuit bine altora, care se poartă bine cu alții; binevoitor. ◊ Expr. Bun la inimă = milostiv. Bun, rău = oricum ar fi. (Substantivat) Bun și rău = toată lumea (fără deosebire), oricine. ♦ Îndatoritor, amabil. ◊ Expr. Fii bun! = te rog! ai bunătatea! 2. Care se achită de obligațiile morale și sociale; corect, cuviincios; frumos, milos. ◊ Loc. adv. (Substantivat) Cu buna = cu vorbe bune; de bunăvoie. ◊ Expr. Sfat bun = îndemn înțelept, util, folositor. A fi (sau a ajunge, a încăpea etc.) în (sau pe) mâini bune = a fi sau a ajunge la o persoană de încredere. A pune o vorbă (sau un cuvânt) bun(ă) pentru cineva = a interveni pentru cineva, a susține pe cineva. ◊ Compuse: bun-simț = capacitate bazată pe experiența cotidiană de a judeca, de a aprecia just oamenii, lucrurile, evenimentele; bună purtare = comportare conformă normelor moralei și educației; certificat de bună-purtare = a) (ieșit din uz) certificat în care se atestă purtarea corectă a cuiva într-un serviciu, în școală etc.; b) fig. recomandație orală sau laudă adusă cuiva; bună-cuviință = purtare cuviincioasă, creștere aleasă. 3. (Despre copii) Cuminte, ascultător, îndatoritor; care are grijă de părinți. 4. Caracteristic omului mulțumit, vesel, bine dispus. ◊ Expr. A fi în toane bune = a fi vesel, bine dispus. II. Adj. 1. Care face sau prinde bine; plăcut, satisfăcător, agreabil. ◊ Expr. A i-o face bună sau a-i face (cuiva) una bună = a-i provoca cuiva o supărare. Una bună = o întâmplare deosebită, spirituală, o nostimadă. A o păți bună = a avea necaz. (Ir.) Bună treabă! = frumos! halal! n-am ce zice! Na-ți-o bună! = asta-mi mai lipsea! asta-i acum! Na-ți-o bună că ți-am dres-o (sau frânt-o), se spune atunci când ai dat de o situație dificilă sau inoportună. 2. (Despre mâncăruri și băuturi) Gustos, apetisant, ales. ◊ Expr. Poamă bună, se spune despre un om de nimic, neserios, despre un derbedeu sau despre o femeie imorală. ◊ Compus: bun-gust = simț estetic, rafinament. 3. Bogat, abundent, îmbelșugat. 4. (Despre miros) Frumos, plăcut, agreabil. 5. Liniștit, tihnit, fără griji; fericit. Viață bună. ◊ (În formule de salut sau de urare) Bună ziua! Bună seara! Noapte bună! ◊ Compus: (Bot.) bună-dimineața = zorea. III. Adj. 1. Potrivit, apt pentru un anumit scop; p. ext. care-și îndeplinește bine menirea. ◊ Expr. (Adesea substantivat) Bun de tipar (sau de imprimat) = aprobare dată de autor, de editură, de redacție sau de alți beneficiari pe tiparul de corectură sau de probă, după care începe imprimarea tirajului. Bun pentru... = valabil pentru... 2. (Despre organele corpului sau despre funcțiunile lor) Care funcționează bine. ◊ Expr. Bun de gură = limbut. Bun de mână = îndemânatic, abil. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care nu este uzat; p. ext. nou, de sărbătoare. 4. De calitate superioară; p. ext. de preț, scump, nou. ♦ Veritabil, autentic; pur. ◊ Expr. A o lua de bună = a crede cele spuse; a lua (ceva) în serios. A o ține (una și) bună = a susține un lucru cu încăpățânare. A ști una și bună = a se încăpățâna în susținerea unui punct de vedere. 5. (Despre bani) Care are putere de circulație. IV. Adj. Înzestrat, talentat, priceput; p. ext. dibaci, abil, iscusit. V. Adj. 1. Folositor, util; avantajos, rentabil. ◊ Expr. La ce bun? = la ce folosește? ♦ (Despre timp, fenomene atmosferice etc.) Favorabil, prielnic, frumos. 2. (În basme și superstiții) Prevestitor de bine. ◊ Expr. A nu-i fi (de-)a buna cuiva = a(-i) prevesti ceva neplăcut, rău. VI. Adj. 1. Zdravăn, puternic, strașnic. ♦ Considerabil, mare. ◊ Loc. adv. În bună parte = în măsură importantă. O bună bucată sau o bucată bună (de timp, de loc etc.) = o parte însemnată (de timp, de loc, etc.). 2. Întreg, plin; deplin; p. ext. mai mult decât..., și mai bine. ◊ Compuse: bună-credință s. f. = a) obligație de comportare corectă pe care părțile trebuie s-o respecte la încheierea și la executarea contractelor sau, în cazul statelor, a tratatelor; b) convingere a unei persoane că acționează în temeiul unui drept și conform cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate; (loc. adj.) de bună-credință = sincer, cinstit. 3. (În expr.) Într-o bună zi (sau dimineață) = cândva, odată; pe neașteptate. VII. Adj. (Despre legături de rudenie) De sânge, adevărat. Tată bun.Văr bun sau vară bună = văr primar sau vară primară. ♦ (Despre prieteni, vecini etc.) Apropiat; devotat. ♦ Nobil, ales. VIII. S. m. și f. (Înv. și pop.) Bunic, bunică. IX. S. n. 1. Ceea ce este util sau necesar societății sau individului pentru a-i asigura existența, bunăstarea. ♦ Obiect sau valoare care are importanță în circulația economică. 2. (Mai ales la pl.) Tot ce posedă cineva; avut, proprietate, avere; bogăție, avuție. ◊ Bunuri de consum = bunuri materiale destinate consumului personal; obiecte de consum. 3. Element al patrimoniului unei persoane, care poate consta dintr-un lucru (bun corporal) sau dintr-un drept (bun incorporal). ◊ Bune oficii = intervenție a unui stat pentru determinarea altor state în vederea rezolvării pe cale pașnică, prin tratative a diferendelor dintre acestea. 4. Calitate, virtute. 5. (Rar) Rezultat, rod, folos. X. Adv. (Exprimă o aprobare) Bine, da, așa. – Lat. bonus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

bun (-nă), adj.1. Care are calități, cu fire generoasă sau cu inimă miloasă. – 2. Favorabil, propice. – 3. Inspirat, fericit, care produce satisfacție. – 4. Potrivit, adecvat. – 5. Desăvîrșit, de calitate. – 6. Adevărat, sincer. – 7. Legitim, autentic, veritabil. – 8. Direct, de gradul întîi. – 9. De neam mare, nobil. – 10. Capabil. – 11. Puternic, mare, în cantitate suficientă. – 11. Puternic, mare, în cantitate suficientă. – 12. (Antepus unui adj.) Complet, definitiv. – 13. (S. n.) Parte bună a ceva. – 14. Bogăție, avere. – 15. (Înv.) Bunătate. – 16. (Adv.) Introduce o propoziție printr-un acord sau o concesie retorică (se preferă, cu această funcție, adv. bine). – 17. Element de compunere care se combină cu unele substantive, pentru a le adăuga noțiunea de „desăvîrșit, perfect, autentic”: bună credință, bună cuviință, bun gust, bun plac, bunăstare, Buna-Vestire, etc. – Mr., megl. bun, istr. bur. Lat. bŏnus (Pușcariu 237); REW 1208; Candrea-Dens., 195; DAR); cf. it. buono, prov. bo(n), fr. bon, sp. bueno, port. bom. Cf. bun „bunic”, bunătate. Der. bunețe, s. f. (înv., bunătate); îmbuna (var. îmbuni), vb. (a îmbunătăți; a împăca, a liniști; înv., a adula, a linguși); îmbunător, adj. (înv., lingușitor); îmbunăciune, s. f. (adulare; bunăvoință); îmbunătăți (var. bunătăța), vb. (a face ca ceva să devină mai bun); îmbunătură, s. f. (înv., adulare, lingușire); nebun, adj. (dement, smintit; nemaipomenit; bufon; piesă de șah); nebunariță, s. f. (măselariță, Hyosciamus niger); nebunatic, adj. (neastîmpărat, năzdrăvan); nebuneală, s. f. (demență, sminteală, țicneală); nebunesc, adj. (de nebun, nebun); nebunește, adv. (ca un nebun); nebunie, s. f. (demență, sminteală; năzdrăvănie, poznă; aiureală, trăzneală); nebuni (var. înnebuni), vb. (a-și pierde mințile; a se prăpădi, a se da în vînt după ceva); răsbuna, vb. (a-și face singur dreptate), al cărui semantism („a îmbunătăți”) se potrivește cu cel al lui vindicarevindeca „a lecui”; răsbunător, adj. (vindicativ; care răzbună). Din rom. provine bg., sb., rut. bunika (Hyosciamus niger), cf. nebunariță (Capidan, Raporturile, 219).
Sursa: Dicționarul etimologic român

bun (-ni), s. m. – Bunic. Lat. *avunus, cuvînt care provine din aceeași rădăcină indoeurop. (*awon „bunic”) ca avus și care s-a păstrat numai în forma diminutivală avoncŭlus „unchi” (cf. Meillet, Mélanges Soc. Ling., IX, 141). S-a confundat curînd, poate chiar din lat., cu bonus, astfel încît este considerat în general der. al acestuia; cf., în plus, calabr. bona, piem. bona „bunică”. Der. bună, s. f. (bunică); bunic, s. m.; bunică, s. f.; răsbunic, s. m. (străbunic); străbun, s. m. (străbunic; strămoș); străbun, adj. (strămoșesc); străbunic, s. m.; străbunică, s. f.
Sursa: Dicționarul etimologic român

BUN4, -Ă, buni, -e, adj. Care are însușiri pozitive. I. 1. Care face în mod obișnuit bine altora, care se poartă bine cu alții; binevoitor. ◊ Expr. Bun la inimă = milostiv. Bun, rău = oricum ar fi. (Substantivat) Bun și rău = toată lumea, oricine. ♦ Care își îndeplinește obligațiile morale și sociale legate de o anumită situație. ♦ Îndatoritor, amabil. ◊ Expr. Fii bun! = te rog! ai bunătatea! 2. (Despre lucrurile și faptele oamenilor) Corect, cuviincios; frumos, milos. ◊ Loc. adv. Cu buna = cu binișorul; cu vorbe bune; de bunăvoie. ◊ Expr. Sfat bun = sfat înțelept. Bun suflet de om = om bun. A fi (sau a ajunge) în mâini bune = a fi (sau a ajunge) în mâini sigure. A pune o vorbă bună pentru cineva = a interveni pentru cineva. ◊ Compus: bună-purtare = purtare conformă normelor moralei și educației. Certificat de bună-purtare = a) (ieșit din uz) certificat în care se atestă purtarea corectă a cuiva într-un serviciu, în școală etc.; b) fig. recomandație orală sau laudă adusă cuiva. 3. (Despre copii) Cuminte, ascultător; care are grijă de părinți. 4. Caracteristic omului mulțumit, vesel. ◊ Expr. A fi în toane bune = a fi bine dispus. II. 1. Care face sau prinde bine; plăcut, satisfăcător, agreabil. ◊ Expr. (Ir.) A i-o face bună sau a-i face (cuiva) una bună = a-i face (cuiva) o poznă sau un (mare) rău. Una bună = o întâmplare deosebită, spirituală. A o păți bună = a da de bucluc. Bună treabă! = frumos! n-am ce zice! Na-ți-o bună! = asta mai lipsea! asta-i acum! Na-ți-o bună că ți-am frânt-o! se spune aceluia care, într-o situație grea, propune o soluție nepotrivită. 2. (Despre mâncăruri și băuturi) Gustos. ◊ Expr. Poamă bună = termen injurios dat unui om de nimic, unei femei imorale sau unui copil neastâmpărat. 3. Bogat, îmbelșugat. 4. (Despre miros) Frumos, plăcut. 5. Liniștit, tihnit; fericit. Viață bună. ◊ (În formule de salut sau de urare) Bună ziua! Bună seara! Noapte bună! III. 1. Potrivit, apt pentru un anumit scop; p. ext. care-și îndeplinește bine menirea. ◊ Expr. (Adesea substantivat) Bun de tipar (sau de imprimat), formulă prin care cineva dă autorizația de a se tipari o lucrare, pe baza ultimei corecturi. Bun pentru... = valabil pentru... ◊ (Despre corpuri) Bun conducător de căldură (sau de electricitate) = prin care căldura (sau electricitatea) se transmite cu ușurință. 2. (Despre organele corpului) Care funcționează bine; (despre funcțiile fiziologice) care se îndeplinește normal. ◊ Expr. Bun de gură = vorbăreț, limbut. Bun de mână = îndemânatic. Bun de picioare = sprinten. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Neuzat; p. ext. nou; de sărbătoare. 4. De calitate superioară; p. ext. de preț, scump. ♦ Veritabil, autentic; pur. ◊ Expr. A o lua de bună = a crede cele spuse; a lua (ceva) în serios. A o ține (una și) bună = a susține un lucru cu insistență. A ști una și bună = a avea o părere hotărâtă, pe care nu o poate zdruncina nimeni. 5. (Despre bani) Care are putere de circulație; emis de o autoritate îndreptățită. ◊ Expr. A trăi (pe lângă cineva) ca banul cel bun = a se bucura de mare considerație (din partea cuiva). IV. Înzestrat, talentat, priceput; p. ext. dibaci, iscusit. V. 1. Folositor, util; avantajos, rentabil. ◊ Expr. La ce bun? = la ce folosește? ♦ (Despre timp, fenomene atmosferice etc.) Favorabil, prielnic; frumos. 2. (În basme și superstiții) Prevestitor de bine. Aista nu-i semn bun (CREANGĂ). ◊ Expr. A nu fi (de-)a bună (cuiva) = a prevesti ceva rău. VI. 1. Zdravăn, strașnic. Trage un somnuleț bun (ISPIRESCU). ♦ Considerabil, mare. ◊ Loc. adv. O bună parte (din... sau dintre...) = o parte însemnată (din... sau dintre...). În bună parte = în mare măsură. O bună bucată sau o bucată bună (de timp, de loc) = o bucată lungă (de timp, de loc). 2. Întreg, plin; deplin; p. ext. mai mult decât..., și mai bine. Mai erau ca două ceasuri bune (CAMILAR). ◊ Compus: bună-știință = conștiință deplină în săvârșirea unei fapte. ♦ (Precedând un adjectiv, accentuează ideea exprimată de acesta) Pe deplin, definitiv. Diata rămase bună făcută (CREANGĂ). 3. (În expr.) Într-o bună zi (sau dimineață) = într-o zi (sau într-o dimineață); pe neașteptate. VII. (Despre relații de înrudire) De sânge, adevărat. Tată bun.Văr bun = văr primar. ♦ (Despre prieteni, vecini etc.) Apropiat; devotat. VIII. (Reflectând concepția claselor exploatatoare, despre familie, neam etc.) Nobil, ales. – Lat. bonus.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BUN3, bunuri, s. n. 1. Ceea ce este util sau necesar societății sau individului pentru a-i asigura bunăstarea. ♦ (Ec. pol.) Obiect sau valoare care are importanță în circulația economică. 2. Tot ce posedă cineva; avut, proprietate, avere; bogăție, avuție. 3. Calitate; virtute. 4. (Rar) Rezultat, rod, folos. – Din bun4.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BUN2, buni, s. m. Bunic. – Din bun4.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BUN1 adv. (Exprimă o aprobare) Bine, da, așa. – Din bun4.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

bun, -ă adj. (lat. bŏnus, vlat. dvonus și *benus, de unde vine bene, bine; it. buono, pv. bo, fr. bon, sp. bueno, pg. bom). Care are bunătate, care face bine: tată bun. Care posedă calitățile dorite, e propriŭ la ceva: cal bun, cal bun de călărie. Care se distinge: lucrător bun. Favorabil: timp bun. Tare, puternic: o lovitură bună. Valabil: bilet bun pentru treĭ persoane. Pur, nefalsificat: aur bun. Adevărat, drept, nevitreg: frate bun. Adevărat, primar: văr bun. Mare: un bun număr de cetățenĭ. Om bun la Dumnezeŭ, ĭubit de Dumnezeŭ. Bun de gură, elocŭent. Oamenĭ bunĭ! formulă de chemare adresată maĭ ales țăranilor și care corespunde cu domnilor. A pune un cuvînt bun pentru cineva, a stărui p. cineva. A fi bun plecat, bună plecată, a fi plecat pentru totdeauna. Nu e a bună (Munt.), nu e cea mai bună (treabă), nu e spre bine, e semn răŭ. A lua cu buna (Trans.), a lua cu binele, a proceda încet (cu ogodu). S.m. și f. Vechĭ. Bunic, bunică. S.n., pl. urĭ și e. Vechĭ. Bunătate. Azĭ (pl. urĭ). Avere (propriŭ și fig.): bunurĭ mobile și imobile, sănătatea e cel maĭ mare bun.Bun! interj. îld. bine!.
Sursa: Dicționaru limbii românești

bun1 adj. m., pl. buni; f. búnă, pl. búne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bun2 adv.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bun3 (bunic) (pop.) s. m., pl. buni
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bun4 (obiect, avut) s. n., pl. búnuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bun a. 1. care e așa cum cere natura sa: om bun; 2. care are calitățile dorite, potrivit: bun de popă, bun de însurat; 3. favorabil: vreme bună; 4. valabil: bun pentru trei persoane; 5. curat de origină, nefalșificat: aur bun; 6. adevărat (vorbind de legături de rudenie): văr bun; 7. mare: un bun număr de cetățeni. [Lat. BONUS]. ║ m. tatăl tatălui, bunic, moș: bunii auziseră dela străbunii lor ISP. [Lit. tată bun, ca termen de gingășie sau de dragoste].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

bun n. 1. ceea ce-i bun: sănătatea e bun neprețuit; 2. ceeace posedă cineva (în bani sau moșii); bunuri mobile și imobile; 3. precipitat de fiere de bou sau vacă (ce se crede bun pentru unele boale); 4. (ironic) pl. calități: mai avem și alte bunuri CR. [Lat. BONUM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BUN, -Ă, (I-VIII) buni, -e, adj., s. m. și f., (IX) bunuri, s. n., (X) adv. I. Adj. Care prezintă calitățile necesare prin natura, funcția, destinația sa. 1. Care face în mod obișnuit bine altora, care se poartă bine cu alții; binevoitor. ◊ Expr. Bun la inimă = milostiv. Bun, rău = oricum ar fi. (Substantivat) Bun și rău = toată lumea (fără deosebire), oricine. ♦ Îndatoritor, amabil. ◊ Expr. Fii bun ! = te rog ! ai bunătatea ! 2. Care se achită de obligațiile morale și sociale; corect, cuviincios; frumos, milos. ◊ Loc. adv. (Substantivat) Cu buna = cu vorbe bune; de bunăvoie. ◊ Expr. Sfat bun = îndemn înțelept, util, folositor. A fi (sau a ajunge, a încăpea etc.) în (sau pe) mâini bune = a fi sau a ajunge la o persoană de încredere. A pune o vorbă bună sau un cuvânt bun (pentru cineva) = a interveni pentru cineva, a susține pe cineva. ◊ Compuse: bun-simț = decență; bună purtare = comportare conformă normelor moralei și educației; certificat de bună-purtare = a) (ieșit din uz) certificat în care se atestă purtarea corectă a cuiva într-un serviciu, în școală etc.; b) fig. recomandație orală sau laudă adusă cuiva; bună-cuviință = politețe. 3. (Despre copii) Cuminte, ascultător, îndatoritor; care are grijă de părinți. 4. Caracteristic omului mulțumit, vesel, bine dispus. ◊ Expr. A fi în toane bune = a fi vesel, bine dispus. II. Adj. 1. Care face sau prinde bine; plăcut, satisfăcător, agreabil. ◊ Expr. A i-o face bună sau a-i face (cuiva) una bună = a-i provoca cuiva o supărare. Una bună = o întâmplare deosebită, spirituală, o nostimadă. A o păți bună = a avea necaz. (Ir.) Bună treabă ! = frumos ! halal ! n-am ce zice ! Na-ți-o bună ! = asta-mi mai lipsea ! asta-i acum ! Na-ți-o bună că ți-am dres-o (sau frânt-o), se spune atunci când ai dat de o situație dificilă sau inoportună. 2. (Despre mâncăruri și băuturi) Gustos, apetisant, ales. ◊ Expr. Poamă bună, se spune despre un om de nimic, neserios, despre un derbedeu sau despre o femeie imorală. ◊ Compus: bun-gust = simț estetic, rafinament. 3. Bogat, abundent, îmbelșugat. 4. (Despre miros) Frumos, plăcut, agreabil. 5. Liniștit, tihnit, fără griji; fericit. Viață bună. ◊ (În formule de salut sau de urare) Bună dimineața ! Bună ziua ! Bună seara ! Noapte bună ! ◊ Compus: (Bot.) bună-dimineața = zorea. III. Adj. 1. Potrivit, apt pentru un anumit scop; p. ext. care-și îndeplinește bine menirea. ◊ Expr. (Adesea substantivat) Bun de tipar (sau de imprimat) = aprobare dată de autor, de editură, de redacție sau de alți beneficiari pe tiparul de corectură sau de probă, după care începe imprimarea tirajului. Bun pentru... = valabil pentru... 2. (Despre organele corpului sau despre funcțiunile lor) Care funcționează bine. ◊ Expr. Bun de gură = limbut. Bun de mână = îndemânatic, abil. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care nu este uzat; p. ext. nou, de sărbătoare. 4. De calitate superioară; p. ext. de preț, scump, nou. ♦ Veritabil, autentic; pur. ◊ Expr. A o lua de bună = a crede cele spuse; a lua (ceva) în serios. A o ține (una și) bună = a susține un lucru cu încăpățânare. A ști una și bună = a se încăpățâna în susținerea unui punct de vedere. 5. (Despre bani) Care are putere de circulație. IV. Adj. Înzestrat, talentat, priceput; p. ext. dibaci, abil, iscusit. V. Adj. 1. Folositor, util; avantajos, rentabil. ◊ Expr. La ce bun ? = la ce folosește ? ♦ (Despre timp, fenomene atmosferice etc.) Favorabil, prielnic; frumos. 2. (În basme și superstiții) Prevestitor de bine. ◊ Expr. A nu-i fi (de-)a buna cuiva = a(-i) prevesti ceva neplăcut, rău. VI. Adj. 1. Zdravăn, puternic, strașnic. ♦ Considerabil, mare. ◊ Loc adv. În bună parte = în măsură importantă. O bună bucată sau o bucată bună (de timp, de loc etc.) = o parte însemnată (de timp, de loc. etc.). 2. Întreg, plin; deplin; p. ext. mai mult decât..., și mai bine. ◊ Compuse: bună-credință s. f. = a) obligație de comportare corectă pe care părțile trebuie s-o respecte la încheierea și la executarea contractelor sau, în cazul statelor, a tratatelor; b) convingere a unei persoane că acționează în temeiul unui drept și conform cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate; (loc. adj.) de bună-credință = sincer, cinstit. 3. (În expr.) Într-o bună zi (sau dimineață) = cândva, odată; pe neașteptate. VII. Adj. (Despre legături de rudenie) De sânge, adevărat. Tată bun.Văr bun sau vară bună = văr primar sau vară primară. ♦ (Despre prieteni, vecini etc.) Apropiat; devotat. ♦ Nobil, ales. VIII. S. m. și f. (Înv. și pop.) Bunic, bunică. IX. S. n. 1. Ceea ce este util sau necesar societății sau individului pentru a-i asigura existența, bunăstarea, bogăția. ♦ Obiect sau valoare care are importanță în circulația economică. 2. (Mai ales la pl.) Tot ce posedă cineva; avut, proprietate, avere; bogăție, avuție. ◊ Bunuri de consum = bunuri materiale destinate consumului personal sau social; obiecte de consum. 3. Element al patrimoniului unei persoane, care poate consta dintr-un lucru (bun corporal) sau dintr-un drept (bun necorporal). ◊ Bune oficii = intervenție a unui stat pentru determinarea altor state în vederea rezolvării pe cale pașnică, prin tratative a diferendelor dintre acestea. 4. Calitate, virtute. 5. (Rar) Rezultat, rod, folos. 6. (La pl.) (Ec.) Bunuri economice = mărfuri și servicii care satisfac nevoile și care există în cantități limitate. X. Adv. (Exprimă o aprobare) Bine, da, așa. – Lat. bonus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)