Am găsit 11 definiții pentru cuvantul/cuvintele bulgăr:

BULGÁR, -Ă, bulgari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. pl. Populație turcică, așezată la sfârșitul sec. VII în regiunea de nord-est a Bulgariei, unde, în sec. VII-IX, a fost asimilată de slavi. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bulgariei. 3. Adj. Care aparține Bulgariei sau populației ei, privitor la Bulgaria sau la populația ei; bulgăresc. ◊ (Substantivat, f.) Limba bulgară. – Din sl. blŭgarinŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


bulgár (bulgári), s. m. – Locuitor din Bulgaria. Mr. vurgar. Sl. bulgarinŭ, de unde provin și bg. bulgarin, sb., cr. bugar, rus. bulgar, mag. bolgár (Cihac, II, 33). – Der. bulgăresc, adj. (bulgar); bulgărește, adv. (ca bulgarii); bulgărime, s. f. (colectivitate de bulgari); bulgărism, s. n. (împrumut lingvistic din bulgară); bulgărie, s. f. (grădină), nume care se explică prin ocupația predilectă a bulgarilor care trăiesc în Munt. și Mold.; bulgări, vb. (Mold., a se ocupa cu cultivarea zarzavaturilor); bulgariu, s. n. (înv., piele tăbăcită), din tc. bulgari.
Sursa: Dicționarul etimologic român

BULGÁR, -Ă, bulgari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Bulgariei sau populației ei, privitor la Bulgaria sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba bulgară. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bulgariei. – Slav (v. sl. blŭgarinŭ).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

bulgár, -i, s.m. – Poreclă pentru locuitorii din Suciu de Jos-Lăpuș: „Pântru că de acolo să gată țara; îs din jos de Lăpuș„. Apelativul accentuează poziționarea sudică, în raport cu Țara Lăpușului, a loc. Suciu de Jos, băștinașii fiind porecliți după etnicii din sudul României (< Bulgaria). În spatele ironiei se ascunde o mentalitate: pentru maramureșenii din societatea tradițională, „țara” se mărginea la hotarele satului sau ale regiunii (A se vedea polisemantismul termenilor străin / străinătate și țară). – Din sl. bǔlgarinǔ.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

bulgár adj. m., s. m., pl. bulgári; adj. f. bulgáră, pl. bulgáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

BULGÁR, -Ă, bulgari, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Populație turcică, așezată la sfârșitul sec. VII în regiunea de Nord-Est a Bulgariei de astăzi, unde, în sec. VII-IX, a fost asimilată de slavi; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. S. m. Persoană care face parte din populația Bulgariei sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Bulgariei sau bulgarilor (1), privitor la Bulgaria ori la bulgari; bulgăresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba bulgară. – Din sl. blŭgarinŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BÚLGĂR s. m. v. bulgăre.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

bulgăr, bulgări s. m. 1. (intl.) aur. 2. izolator.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

BÚLGĂR s. m. v. bulgăre.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

!búlgăr/búlgăre s. m., pl. búlgări
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

BÚLGĂR, bulgări, s. m. Bucată compactă dintr-o materie solidă oarecare, mai ales de pământ; grunz. [Var.: búlgăre s. m.] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)