Am găsit 21 de definiții pentru cuvantul/cuvintele buf:

BUF1 interj. Cuvânt care imită zgomotul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau de o explozie. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


BUF2 s. n. Numele unei figuri la jocul de arșice. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BUF3, -Ă, bufi, -e, adj. (Despre comedii) Cu un caracter comic exagerat. ♦ (Despre opere muzicale) Care este compus în genul liric ușor. ♦ (Despre actori sau cântăreți) Care s-a specializat în interpretarea unor roluri comice de comedie sau de operă muzicală bufă3; (despre roluri) specific comediei sau operei muzicale bufe3. – Din fr. bouffe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BUF, -Ă adj. (despre opere muzicale sau dramatice) cu un caracter comic grotesc, caricatural. (< it. buffo, fr. bouffe)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

BUF, -Ă adj. (Despre opere muzicale sau dramatice) Hazliu; exagerat de comic; vesel. ♦ (Despre cântăreți, actori) Care joacă roluri în opere comice, în farse, în comedii de intrigă etc. [< it. buffo, fr. bouffe].
Sursa: Dicționar de neologisme

buf (-fi), s. m. – Bufniță. – Var. bufă, bufnă, buh(n)ă, buhniță, buhac, puhaci, puhace.Mr., megl. buf. Lat. būfus, de la būho, būfo (Pușcariu 231; REW 1352; Pascu, I, 54); cf. it. gufo, sp. buho, port. bufo. Forma simplă are circulație, generalizîndu-se formele contaminate cu cuvinte mai mult sau mai puțin asemănătoare din alte limbi, cum sînt bg. buchu(l), mag. buhu (› buhă), ngr. μποῦφος, pol. puhacz (› puhaci), poate și cu creațiile expresive bazate pe interj. buf.
Sursa: Dicționarul etimologic român

buf interj. – Exprimă zgomotul produs de ciocnirea a două corpuri, de o lovitură sau o căzătură. Creație expresivă, care se întîlnește cu sl. buchnoti sau buchati „a bate cu putere”, de unde bg. buchnuvam, sb. buchnuti, rus. buchatĭ (Berneker 97); fapt pentru care Miklosich, Slaw. Elem., 18, n-a șovăit să derive cuvîntul rom. din sl. Pe de altă parte, rezultatele acestei rădăcini expresive s-au contaminat și cinfundat adesea cu cele ale lui buh-. Der. bufni (var. buhni, buvni, bumni, bugni, bufui, buhăi), vb. (a izbucni; a bombăni, a izbi); bufneală (var. bufăială, bufnet, bufnitură, buhnitură), s. f. (zgomot brusc); buhnaci, s. m. (certăreț, gîlcevitor); bufnos, adj. (prost dispus, ursuz); îmbufna, vb. (a supăra, a irita); răbufni, vb. (a pocni; a cădea zgomotos).
Sursa: Dicționarul etimologic român

buf s. n. sg. (mar.) obiecte aduse din cursă cu intenția de a fi comercializate.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

BUF1 interj. Cuvânt care imită sunetul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau de o explozie. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BUF2 s. n. Numele unei figuri la jocul de arșice.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BUF3, -Ă, bufi, -e, adj. (Despre o comedie, o operă) Cu un caracter comic exagerat. ♦ (Despre cântăreți sau actori) Care interpretează roluri comice într-o comedie sau operă bufă (uzând de mijloace ieftine). – Fr. bouffe.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

1) buf, -ă adj. (it. buffo, d. buffo, bufnitură de vînt. Rudă cu bufă 2. Lbk. 1373). Comic, glumeț: operă bufă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) buf, interj. care arată căderea unuĭ corp greŭ orĭ zgomotu uneĭ exploziunĭ maĭ slabe (rus. buh, pol. buch, întrebuințate întocmaĭ ca rom. Rudă cu buf 1): luă o peatră și buf în fereastră. V. bof, boc, buc 2, bufnesc. V. și tumbă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

buf1 adj. m., pl. bufi; f. búfă, pl. búfe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

buf2 interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

buf3 (căzătură) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

buf ! int. exprimă 1. sgomotul unei căderi sau al unei exploziuni: a da buf de perete; 2. sgomotul umflării fălcilor. [Onomatopee].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

buf m. cea mai mică buhă cucuiată (Strix scops). [V. buhă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BUF1 interj. Cuvânt care imită zgomotul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau de o explozie. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BUF2 s. n. Numele unei figuri la jocul de arșice. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BUF3, -Ă, bufi, -e, adj. (Despre comedii) Cu un caracter comic exagerat. ♦ (Despre opere muzicale) Care este compus în genul liric ușor. ♦ (Despre actori sau cântăreți) Care s-a specializat în interpretarea unor roluri comice de comedie sau de operă muzicală bufă3; (despre roluri) specific comediei sau operei muzicale bufe3. – Din fr. bouffe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)