Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele bucher:

BUCHÉR, bucheri, s. m. 1. Persoană care învață ceva pe dinafară, fără a pricepe ce învață. 2. (Înv.) Persoană care se află cu învățătura abia la alfabet, care este începător la învățătură. – Buche + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


BUCHÉR, bucheri, s. m. (Înv.) Persoana care învață buchile, începător la învățătură; (astăzi) persoana care învață pe dinafară, în mod mecanic. – Din buche + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

buchér m. (d. buche). Care învață să citească Fig. Care știe prea puțin din ceĭa ce ar trebui să știe. Care învață pe de rost buchea cărțiĭ fără să priceapă înțelesu. Care (ca profesor) se ține de buchea cărțiĭ (cerînd elevuluĭ să-ĭ spuĭe lecțiunea cuvînt cu cuvînt) saŭ (ca judecător, avocat ș.a.) se ține servil de textu legiĭ, pareatcă. – Fem. bucheríță, pl. e.
Sursa: Dicționaru limbii românești

buchér s. m., pl. buchéri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bucher m. 1. cel ce învață buchile; 2. fig. începător, care știe încă puțin; 3. rutinar: era bucher de frunte și tâmp în felul său CR.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BUCHÉR, bucheri, s. m. 1. Persoană care învață ceva pe dinafară, fără a pricepe ce învață. 2. (Înv.) Persoană care se află cu învățătura abia la alfabet, care este începător la învățătură. – Buche + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)