BROȘÁ, broșez, vb. I. Tranz. 1. A lega împreună colile sau foile unei broșuri, ale unei cărți, ale unui caiet etc. (punându-le într-o copertă moale). 2. A prelucra prin așchiere o piesă de metal, găurind-o sau șănțuind-o. – Din fr. brocher.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a BROȘÁ vb. tr. 1. a lega laolaltă colile unei broșuri, cărți etc. 2. a găuri, a șănțui prin așchiere o piesă metalică. 3. a executa ornamente pe o țesătură prin introducerea, în timpul țesutului, a unui fir colorat. (< fr. brocher)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
BROȘÁ vb. I. tr. 1. A lega laolaltă colile unei broșuri, ale unei cărți etc. (într-o copertă moale). 2. A găuri sau a șănțui prin așchiere o piesă metalică. [P.i. 3,6 -șează, 4 -șăm, ger. -șând. / < fr. brocher].
Sursa: Dicționar de neologisme
broșa, broșez v. t. (intl.) a ancheta, a cerceta.Sursa: Dicționar de argou al limbii române BROȘÁ, broșez, vb. I. Tranz. 1. A coase împreună colile unei broșuri, ale unei cărți, ale unui caiet etc., punându-le într-o copertă moale. 2. A prelucra prin așchiere o piesă de metal, găurind-o sau șănțuind-o. ◊ Mașină de broșat = mașină de așchiere care servește la găurirea sau la șănțuirea pieselor metalice. – Fr. brocher.Sursa: Dicționarul limbii române moderne broșá (a ~) vb., ind. prez. 3 broșeáză, 1 pl. broșắm; ger. broșấndSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită broșà v. a îndoi și coase laolaltă foile unei cărți.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
BROȘÁ, broșez, vb. I. Tranz. 1. A lega împreună colile sau foile unei broșuri, ale unei cărți, ale unui caiet etc. (punându-le într-o copertă moale). 2. A prelucra prin așchiere cu o broșă o piesă de metal, găurind-o sau șănțuind-o. – Din fr. brocher.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) BRÓȘĂ, broșe, s. f. 1. Bijuterie feminină prevăzută cu un ac, care se poartă prinsă de rochie, de haină etc. 2. Unealtă de așchiere cu tăișuri multiple, folosită la prelucrarea suprafeței (interioare sau exterioare) a unor piese metalice. – Din fr. broche.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a BROȘĂ s. f. 1. bijuterie pe care femeile o poartă, prinsă într-un ac, la rochie etc. 2. unealtă cu care se fac găuri în formele de turnătorie pentru evacuarea gazelor rezultate de la turnare. ◊ schelet cilindric de metal al unui miez de turnătorie. 3. tijă în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor. 4. unealtă folosită la mașina de broșat. (< fr. broche)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
BRÓȘĂ s.f. 1. Bijuterie pe care femeile o poartă prinsă într-un ac la rochie, la șal etc. 2. Unealtă cu care se fac găuri în formele de turnătorie pentru evacuarea gazelor rezultate de la turnare. ♦ Schelet cilindric de metal al unui miez de turnătorie. ♦ Tijă folosită în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor. 3. Unealtă folosită la mașina de broșat. [< fr. broche].
Sursa: Dicționar de neologisme
bróșă (-șe), s. f. – Bijuterie prevăzută cu un ac care se poartă prinsă pe îmbrăcăminte. Fr. broche. – Der. broșa, vb. (a lega filele unei cărți), din fr. brocher; broșor, s. m. (legător), din fr. brocheur; broșură, s. f., din fr. brochure.Sursa: Dicționarul etimologic român BRÓȘĂ (‹ fr.) s. f. 1. Bijuterie pe care femeile o poartă prinsă cu un ac la rochie, șal etc. 2. Sculă așchietoare (tronconică sau prismatică) cu numeroși dinți așezați după înălțime crescătoare, care lucrează prin tragere, împingere sau rotire; este utilizată la prelucrarea suprafețelor interioare sau exterioare ale pieselor metalice.Sursa: Dicționar enciclopedic BRÓȘĂ, broșe, s. f. 1. Bijuterie feminină prevăzută cu un ac, care se poartă prinsă de rochie, de guler etc. 2. Unealtă de turnătorie de forma unui cui lung, cu care se fac canale pentru evacuarea gazelor dezvoltate la turnare. ♦ Scheletul metalic, de formă cilindrică, al unui miez de turnătorie. 3. Unealtă de așchiere cu tăișuri multiple, adaptată la mașina de broșat, formată dintr-o tijă dințată cu mișcare liniară. – Fr. broche.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
*bróșă f., pl. e (fr. broche). Bijuterie pe care femeile șĭ-o pun la gît pin ajutoru unuĭ ac. – În est broș n., pl. urĭ (rus. brošĭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești
bróșă s. f., art. bróșa, g.-d. art. bróșei; pl. bróșeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită broșă f. ac de piept (= fr. broche).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
BRÓȘĂ, broșe, s. f. 1. Bijuterie feminină prevăzută cu un ac, care se poartă prinsă de rochie, de haină etc. 2. Unealtă de așchiere cu tăișuri multiple, folosită la prelucrarea suprafeței (interioare sau exterioare) a unor piese metalice. – Din fr. broche.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)