BRICI, brice, s. n. Instrument de bărbierit, cu lamă de oțel și cu mâner. [Pl. și: briciuri] – Din sl. bricĩ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a bríci (brice), s. n. – Cuțit de bărbierit. – Mr. briți. Sl. briči (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 44; Cihac, II, 28; DAR; Philippide, II, 701); cf. alb. brisk, tc. biçak (› briceag).Sursa: Dicționarul etimologic român
brici adj. invar., adv. excelent, formidabil.Sursa: Dicționar de argou al limbii române BRICI, brice, s. n. Instrument de bărbierit, cu limbă de oțel. [Pl. și: briciuri] – Slav (v. sl. bricĩ).Sursa: Dicționarul limbii române moderne bricĭ n., pl. ce (vsl. bg. bričĭ). Cuțit de ras barba și mustățile. Acest cuțit taĭe ca bricĭu, taĭe foarte bine.
Sursa: Dicționaru limbii românești
brici s. n., pl. bríceSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită BRICI, brice, s. n. Instrument de bărbierit, cu lamă de oțel și cu mâner. [Pl. și: briciuri] – Din sl. bricĭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
BRICI, brice, s. n. Instrument de bărbierit, cu lamă de oțel și cu mâner. [Pl. și: briciuri] – Din sl. bricĩ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a bríci (brice), s. n. – Cuțit de bărbierit. – Mr. briți. Sl. briči (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 44; Cihac, II, 28; DAR; Philippide, II, 701); cf. alb. brisk, tc. biçak (› briceag).Sursa: Dicționarul etimologic român brici adj. invar., adv. excelent, formidabil.Sursa: Dicționar de argou al limbii române BRICI, brice, s. n. Instrument de bărbierit, cu limbă de oțel. [Pl. și: briciuri] – Slav (v. sl. bricĩ).Sursa: Dicționarul limbii române moderne bricĭ n., pl. ce (vsl. bg. bričĭ). Cuțit de ras barba și mustățile. Acest cuțit taĭe ca bricĭu, taĭe foarte bine.
Sursa: Dicționaru limbii românești
brici s. n., pl. bríceSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită BRICI, brice, s. n. Instrument de bărbierit, cu lamă de oțel și cu mâner. [Pl. și: briciuri] – Din sl. bricĭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)