Am găsit 26 de definiții pentru cuvantul/cuvintele brișcă:

BRÍȘCĂ1, briște, s. f. (Reg.) Briceag. [Pl. și: briști] – Din magh. bicska (influențat de brici și briceag).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


BRÍȘCĂ2, briște, s. f. Trăsurică ușoară, cu două roți, trasă de obicei de un singur cal; cabrioletă, șaretă. – Din rus. bricika.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

brișcă (briște), s. f. – Trăsurică, șaretă. Pol. bryczka, ceh., rus., bg. brička (Cihac, II, 29; Berneker 93).
Sursa: Dicționarul etimologic român

BRÍȘCĂ1, briște, s. f. (Reg.) Briceag. [Pl. și: briști] – Magh. bicska.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BRÍȘCĂ2, briști, s. f. Trăsură mică, ușoară, neacoperită; trăsură de țară. – Rus bricka.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

brișcă, briște s. f. (reg.) briceag
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

bríșcă f., pl. ște, ștĭ și șce, șcĭ (rut. rus. bg. brička, pol. bryczka, d. germ. birutsche, care vine d. it. biroccio, baroccio, „cu doŭă roate”). Mold. și (maĭ ales) Munt. Trăsurică (cu 2 saŭ 4 cu roate), nadișancă. V. cabrioletă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

bríșcă2, briște, s.f. – Briceag. – Din magh. bicska „briceag„, contaminat cu brici.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

bríșcă1, briști, s.f. – Trăsură mică: „Știu că n-ai brișcă cu cai, / Nice locuri cu mălai” (Papahagi 1925: 227). – Din rus. bricika.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

bríșcă s. f., g.-d. art. bríștii; pl. briști
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

brișcă f. Mold. cabrioletă. [Pol. BRYCZKA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BRÍȘCĂ1, briște, s. f. (Reg.) Briceag. [Pl. și: briști] – Din magh. bicska (influențat de brici și briceag).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BRÍȘCĂ2, briști, s. f. Trăsurică ușoară, neacoperită, cu două roți, trasă de obicei de un singur cal; cabrioletă, șaretă. – Din rus. bricika.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BRÍȘCĂ1, briște, s. f. (Reg.) Briceag. [Pl. și: briști] – Din magh. bicska (influențat de brici și briceag).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BRÍȘCĂ2, briște, s. f. Trăsurică ușoară, cu două roți, trasă de obicei de un singur cal; cabrioletă, șaretă. – Din rus. bricika.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

brișcă (briște), s. f. – Trăsurică, șaretă. Pol. bryczka, ceh., rus., bg. brička (Cihac, II, 29; Berneker 93).
Sursa: Dicționarul etimologic român

BRÍȘCĂ1, briște, s. f. (Reg.) Briceag. [Pl. și: briști] – Magh. bicska.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BRÍȘCĂ2, briști, s. f. Trăsură mică, ușoară, neacoperită; trăsură de țară. – Rus bricka.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

brișcă, briște s. f. (reg.) briceag
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

bríșcă f., pl. ște, ștĭ și șce, șcĭ (rut. rus. bg. brička, pol. bryczka, d. germ. birutsche, care vine d. it. biroccio, baroccio, „cu doŭă roate”). Mold. și (maĭ ales) Munt. Trăsurică (cu 2 saŭ 4 cu roate), nadișancă. V. cabrioletă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

bríșcă2, briște, s.f. – Briceag. – Din magh. bicska „briceag„, contaminat cu brici.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

bríșcă1, briști, s.f. – Trăsură mică: „Știu că n-ai brișcă cu cai, / Nice locuri cu mălai” (Papahagi 1925: 227). – Din rus. bricika.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

bríșcă s. f., g.-d. art. bríștii; pl. briști
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

brișcă f. Mold. cabrioletă. [Pol. BRYCZKA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BRÍȘCĂ1, briște, s. f. (Reg.) Briceag. [Pl. și: briști] – Din magh. bicska (influențat de brici și briceag).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BRÍȘCĂ2, briști, s. f. Trăsurică ușoară, neacoperită, cu două roți, trasă de obicei de un singur cal; cabrioletă, șaretă. – Din rus. bricika.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)