Am găsit 24 de definiții pentru cuvantul/cuvintele breton:

BRETÓN1, bretoane, s. n. Păr lăsat pe frunte și retezat în linie dreaptă. – Din fr. [à la] bretonne.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


BRETÓN2, -Ă, bretoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a peninsulei Bretagne (Franța), descendentă a vechilor celți. 2. Adj. Care aparține bretonilor2 (1), privitor la bretoni2. 3. S. f. Limbă celtică vorbită de bretoni2 (1). – Din fr. breton.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BRETÓN2, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Bretagne (Franța). ◊ (s. f.) limbă indo-europeană din familia celtică, vorbită de bretoni. (< fr. breton)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

BRETÓN1 s. n. păr lăsat pe frunte și tăiat drept. (< fr. /à la/ breton)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

BRETÓN s.n. Păr lăsat pe frunte și tăiat drept. [< fr. breton].
Sursa: Dicționar de neologisme

BRETON [brətɔ], André (1896-1966), poet și eseist francez. Teoretician și principalul animator al mișcării suprarealiste („Manifestul suprarealismului”, 1924). Operele sale se disting prin strălucirea verbală, imaginea insolită, simțul cadenței („Nadja”, „Vasele comunicante”, „Dragoste nebună”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

BRETÓN, bretoane, s. n. Păr lăsat pe frunte și retezat în linie dreaptă. – Fr. [à la] bretonne.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*bretón, -ă s. și adj. Din saŭ ca din Bretania. S.n., pl. oane. Forma păruluĭ tăĭat scurt și lăsat pe frunte, cum purtaŭ femeile pe la 1880.
Sursa: Dicționaru limbii românești

bretón1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. bretóni; adj. f., s. f. bretónă, pl. bretóne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bretón2 (pieptănătură) s. n., pl. bretoáne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

BRETÓN1, bretoane, s. n. Păr lăsat pe frunte și retezat în linie dreaptă. – Din fr. [à la] bretonne.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BRETÓN2, -Ă, bretoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană originară sau locuitor din peninsula Bretagne (Franța), făcând parte dintr-o populație descendentă a vechilor celți. 2. Adj. Care aparține bretonilor2 (1), privitor la bretoni2. ♦ (Substantivat, f.) S. f. Limbă celtică vorbită de bretoni2 (1). – Din fr. breton.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BRETÓN1, bretoane, s. n. Păr lăsat pe frunte și retezat în linie dreaptă. – Din fr. [à la] bretonne.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BRETÓN2, -Ă, bretoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a peninsulei Bretagne (Franța), descendentă a vechilor celți. 2. Adj. Care aparține bretonilor2 (1), privitor la bretoni2. 3. S. f. Limbă celtică vorbită de bretoni2 (1). – Din fr. breton.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BRETÓN2, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Bretagne (Franța). ◊ (s. f.) limbă indo-europeană din familia celtică, vorbită de bretoni. (< fr. breton)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

BRETÓN1 s. n. păr lăsat pe frunte și tăiat drept. (< fr. /à la/ breton)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

BRETÓN s.n. Păr lăsat pe frunte și tăiat drept. [< fr. breton].
Sursa: Dicționar de neologisme

BRETON [brətɔ], André (1896-1966), poet și eseist francez. Teoretician și principalul animator al mișcării suprarealiste („Manifestul suprarealismului”, 1924). Operele sale se disting prin strălucirea verbală, imaginea insolită, simțul cadenței („Nadja”, „Vasele comunicante”, „Dragoste nebună”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

BRETÓN, bretoane, s. n. Păr lăsat pe frunte și retezat în linie dreaptă. – Fr. [à la] bretonne.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*bretón, -ă s. și adj. Din saŭ ca din Bretania. S.n., pl. oane. Forma păruluĭ tăĭat scurt și lăsat pe frunte, cum purtaŭ femeile pe la 1880.
Sursa: Dicționaru limbii românești

bretón1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. bretóni; adj. f., s. f. bretónă, pl. bretóne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bretón2 (pieptănătură) s. n., pl. bretoáne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

BRETÓN1, bretoane, s. n. Păr lăsat pe frunte și retezat în linie dreaptă. – Din fr. [à la] bretonne.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BRETÓN2, -Ă, bretoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană originară sau locuitor din peninsula Bretagne (Franța), făcând parte dintr-o populație descendentă a vechilor celți. 2. Adj. Care aparține bretonilor2 (1), privitor la bretoni2. ♦ (Substantivat, f.) S. f. Limbă celtică vorbită de bretoni2 (1). – Din fr. breton.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)