Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele bre:

BRE interj. 1. (Fam.) Cuvânt cu care atragem atenția cuiva că ne adresăm lui. 2. (De obicei repetat) Cuvânt care exprimă mirare. – Din tc. bre.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


bre interj.1. Introduce o interpelare. – 2. Exprimă surpriza sau mirarea, uneori intensificată prin repetiție. – Mr. bre, vre, megl. bre. Tc. brè (Roesler 590; Șeineanu, II, 60; Ronzevalle 48); cf. ngr. μπρέ, bg. bre.
Sursa: Dicționarul etimologic român

BRE interj. 1. (Fam.) Cuvânt cu care atragem atenția cuiva că ne adresăm lui. 2. Cuvânt care exprimă mirare. – Tc. bre.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

bre! interj. (pop.) prin care atragem atenția persoanei căreia ne adresăm
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

bre interj. chemare, mirare și admirațiune adresată bărbaților, ca și măĭ: Bre omule! Ia stăĭ, bre! Bre! Mare minune! Bre! Da învățat e! (ngr. bre, vre și moré. V. măre).
Sursa: Dicționaru limbii românești

bre (fam.) interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bre ! int. exprimând mirare, supărare sau familiaritate: spune, bre ! omule ! vino încoa, bre ! [Turc. BRE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BRE interj. 1. (Fam.) Cuvânt cu care atragem atenția cuiva că ne adresăm lui. 2. (De obicei repetat) Cuvânt care exprimă mirare. – Din tc. bre.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)