Am găsit 54 de definiții pentru cuvantul/cuvintele brac:

BRAC1, braci, s. m. Câine de vânătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi; prepelicar. – Din fr. braque.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


BRAC2, bracuri, s. n. Rest, rămășiță bună de aruncat, nefolositoare; sfărâmătură, bucată. ◊ Loc. adj. De brac = care nu este bun de nimic; de neîntrebuințat. Cal de brac.Spec. Deșeu rezultat în cursul fabricării hârtiei. – Din rus. brak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BRAC2 s. n. rest, rămășiță; deșeu (de hârtie). (< rus. brak)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

BRAC1 s. m. câine de vânătoare cu părul scurt și urechile mari și blege; prepelicar. (< fr. braque, germ. Bracke)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

BRAC s.m. Câine de vânătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi; prepelicar. [< fr. braque, cf. germ. Bracke].
Sursa: Dicționar de neologisme

brac (bracuri), s. n. – Rest, rămășiță bună de aruncat. Germ. Brack, în parte prin pol., rut., rus. brak (DAR). – Der. brăcui, vb. (a da la o parte, a arunca ceva nefolositor; a lua caimacul, a lua tot ce e mai bun).
Sursa: Dicționarul etimologic român

BRAČ, ins. în E M. Adriatice, în largul coastei Dalmației, la SV de Split. Supr.: 3962; c. 15 mii loc. Oraș pr.: Supetar. Relief de platou carstic cu alt. max. de 778 m. Vegetație mediteraneană cu pin de Alep, măslini și vii. Expl. de marmură.
Sursa: Dicționar enciclopedic


BRAC1, braci, s. m. Câine de vânătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi; prepelicar. – Fr. braque.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BRAC2, bracuri, s. n. (Reg.) Rest, rămășiță; sfărâmătură, bucată. ◊ Loc. adj. De brac = care nu este bun de nimic; p. ext. neîntrebuințat. Cal de brac. – Rus brak.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

1) brac n., pl. urĭ (rus. brak, germ. brack, adică „bruch”, sfărmătură). Ciuruc, lucru prost: aceștĭ caĭ ĭs niște bracurĭ, marfa asta-ĭ brac.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) brac n. V. vraf.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*3) brac m. (fr. braque, d. vgerm. braccho, de unde și it. bracco). Un fel de cîne de vînat cu păru scurt și cu urechile cam blegĭ. V. braĭcă și barac.
Sursa: Dicționaru limbii românești

brac1 (câine) s. m., pl. braci
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

brac2 (rest, deșeu) s. n., pl. brácuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită


brac n. 1. grămadă netrebnică: pe când luna strălucește peste a tomurilor bracuri EM.; 2. animal sau lucru de lepădat: cal de brac, prost. [Nemț. BRACK].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

brac m. un fel de prepelicar sau copoiu cu părul lins. [V. braică].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BRAC1, braci, s. m. Câine de vânătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi; prepelicar. – Din fr. braque.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BRAC2, bracuri, s. n. Rest, rămășiță bună de aruncat, nefolositoare; sfărâmătură, bucată. ◊ Loc. adj. De brac = care nu este bun de nimic; de neîntrebuințat. Cal de brac.Spec. Deșeu rezultat în cursul fabricării hârtiei. – Din rus. brak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BRAC1, braci, s. m. Câine de vânătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi; prepelicar. – Din fr. braque.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BRAC2, bracuri, s. n. Rest, rămășiță bună de aruncat, nefolositoare; sfărâmătură, bucată. ◊ Loc. adj. De brac = care nu este bun de nimic; de neîntrebuințat. Cal de brac.Spec. Deșeu rezultat în cursul fabricării hârtiei. – Din rus. brak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BRAC2 s. n. rest, rămășiță; deșeu (de hârtie). (< rus. brak)
Sursa: Marele dicționar de neologisme


BRAC1 s. m. câine de vânătoare cu părul scurt și urechile mari și blege; prepelicar. (< fr. braque, germ. Bracke)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

BRAC s.m. Câine de vânătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi; prepelicar. [< fr. braque, cf. germ. Bracke].
Sursa: Dicționar de neologisme

brac (bracuri), s. n. – Rest, rămășiță bună de aruncat. Germ. Brack, în parte prin pol., rut., rus. brak (DAR). – Der. brăcui, vb. (a da la o parte, a arunca ceva nefolositor; a lua caimacul, a lua tot ce e mai bun).
Sursa: Dicționarul etimologic român

BRAČ, ins. în E M. Adriatice, în largul coastei Dalmației, la SV de Split. Supr.: 3962; c. 15 mii loc. Oraș pr.: Supetar. Relief de platou carstic cu alt. max. de 778 m. Vegetație mediteraneană cu pin de Alep, măslini și vii. Expl. de marmură.
Sursa: Dicționar enciclopedic

BRAC1, braci, s. m. Câine de vânătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi; prepelicar. – Fr. braque.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BRAC2, bracuri, s. n. (Reg.) Rest, rămășiță; sfărâmătură, bucată. ◊ Loc. adj. De brac = care nu este bun de nimic; p. ext. neîntrebuințat. Cal de brac. – Rus brak.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

1) brac n., pl. urĭ (rus. brak, germ. brack, adică „bruch”, sfărmătură). Ciuruc, lucru prost: aceștĭ caĭ ĭs niște bracurĭ, marfa asta-ĭ brac.
Sursa: Dicționaru limbii românești


2) brac n. V. vraf.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*3) brac m. (fr. braque, d. vgerm. braccho, de unde și it. bracco). Un fel de cîne de vînat cu păru scurt și cu urechile cam blegĭ. V. braĭcă și barac.
Sursa: Dicționaru limbii românești

brac1 (câine) s. m., pl. braci
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

brac2 (rest, deșeu) s. n., pl. brácuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

brac n. 1. grămadă netrebnică: pe când luna strălucește peste a tomurilor bracuri EM.; 2. animal sau lucru de lepădat: cal de brac, prost. [Nemț. BRACK].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

brac m. un fel de prepelicar sau copoiu cu părul lins. [V. braică].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BRAC1, braci, s. m. Câine de vânătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi; prepelicar. – Din fr. braque.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)


BRAC2, bracuri, s. n. Rest, rămășiță bună de aruncat, nefolositoare; sfărâmătură, bucată. ◊ Loc. adj. De brac = care nu este bun de nimic; de neîntrebuințat. Cal de brac.Spec. Deșeu rezultat în cursul fabricării hârtiei. – Din rus. brak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BRAC1, braci, s. m. Câine de vânătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi; prepelicar. – Din fr. braque.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BRAC2, bracuri, s. n. Rest, rămășiță bună de aruncat, nefolositoare; sfărâmătură, bucată. ◊ Loc. adj. De brac = care nu este bun de nimic; de neîntrebuințat. Cal de brac.Spec. Deșeu rezultat în cursul fabricării hârtiei. – Din rus. brak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BRAC2 s. n. rest, rămășiță; deșeu (de hârtie). (< rus. brak)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

BRAC1 s. m. câine de vânătoare cu părul scurt și urechile mari și blege; prepelicar. (< fr. braque, germ. Bracke)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

BRAC s.m. Câine de vânătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi; prepelicar. [< fr. braque, cf. germ. Bracke].
Sursa: Dicționar de neologisme

brac (bracuri), s. n. – Rest, rămășiță bună de aruncat. Germ. Brack, în parte prin pol., rut., rus. brak (DAR). – Der. brăcui, vb. (a da la o parte, a arunca ceva nefolositor; a lua caimacul, a lua tot ce e mai bun).
Sursa: Dicționarul etimologic român


BRAČ, ins. în E M. Adriatice, în largul coastei Dalmației, la SV de Split. Supr.: 3962; c. 15 mii loc. Oraș pr.: Supetar. Relief de platou carstic cu alt. max. de 778 m. Vegetație mediteraneană cu pin de Alep, măslini și vii. Expl. de marmură.
Sursa: Dicționar enciclopedic

BRAC1, braci, s. m. Câine de vânătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi; prepelicar. – Fr. braque.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BRAC2, bracuri, s. n. (Reg.) Rest, rămășiță; sfărâmătură, bucată. ◊ Loc. adj. De brac = care nu este bun de nimic; p. ext. neîntrebuințat. Cal de brac. – Rus brak.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

1) brac n., pl. urĭ (rus. brak, germ. brack, adică „bruch”, sfărmătură). Ciuruc, lucru prost: aceștĭ caĭ ĭs niște bracurĭ, marfa asta-ĭ brac.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) brac n. V. vraf.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*3) brac m. (fr. braque, d. vgerm. braccho, de unde și it. bracco). Un fel de cîne de vînat cu păru scurt și cu urechile cam blegĭ. V. braĭcă și barac.
Sursa: Dicționaru limbii românești

brac1 (câine) s. m., pl. braci
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită


brac2 (rest, deșeu) s. n., pl. brácuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

brac n. 1. grămadă netrebnică: pe când luna strălucește peste a tomurilor bracuri EM.; 2. animal sau lucru de lepădat: cal de brac, prost. [Nemț. BRACK].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

brac m. un fel de prepelicar sau copoiu cu părul lins. [V. braică].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BRAC1, braci, s. m. Câine de vânătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi; prepelicar. – Din fr. braque.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BRAC2, bracuri, s. n. Rest, rămășiță bună de aruncat, nefolositoare; sfărâmătură, bucată. ◊ Loc. adj. De brac = care nu este bun de nimic; de neîntrebuințat. Cal de brac.Spec. Deșeu rezultat în cursul fabricării hârtiei. – Din rus. brak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)