Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele boaită:

BOÁITĂ, boaite, s. f. (Pop.) Vită (slabă). ♦ Termen de batjocură pentru oameni. – Cf. magh. bojti „vite cornute”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


boáită (boáite), s. f. – Animal, lighioană; termen injurios, al cărui sens real a dispărut în parte, și care se aplică în mod curent vitelor, și preoților. Origine necunoscută; probabil este legat de mag. (secui) bojti „stat” (DAR). Cihac, II, 483 îl consideră identic cu mag. bujtó, cf. buiac. Scriban îl derivă de la hoaită, pe care nu îl cunoaștem, și acesta de la hoit „stîrv”: ipoteză seducătoare, dar greu de susținut în ce privește fonetismul. Termenul a intrat în limba literară, dar pare a fi pop. numai în Mold.Der. boitar, s. m. (Trans., cioban, porcar), care a pătruns în mag. bojtár. După Diculescu, Elementele, 446, acest ultim cuvînt provine din gr. *βοηυήρ, de la βοηυέω „a ajuta”.
Sursa: Dicționarul etimologic român

BOÁITĂ, boaite, s. f. Vită (slabă). ♦ Termen de batjocură pentru oameni. – Comp. magh. bojti „vită cornută”.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

boáĭtă f., pl. e (din hoaĭtă, ca bulearcă față de holercă ș.a.). Fam. Epitet injurios adresat uneĭ vite saŭ unuĭ om prost: o boaĭtă de slugă, de femeĭe. – Și șoaĭtă. V. boală și bîzdîganie.
Sursa: Dicționaru limbii românești

boáită (pop.) (boai-) s. f., g.-d. art. boáitei; pl. boáite
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

boaită f. Mold. 1. vită stricată: niște boaiete de boi; 2. fig. păcătos (epitet dat mai ales călugărilor): era să ne ologească boaita cea îndrăcită CR. [Ung. BOJTI, vite cornute: cf. Tr. boitar, păzitor de turme de porci].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BOÁITĂ, boaite, s. f. (Pop.) Vită (slabă). ♦ Termen de batjocură pentru oameni. Cf. magh. bojti „vite cornute”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)