BLAMÁ, blamez, vb. I. Tranz. A exprima public dezaprobarea față de o atitudine, un act, un gest etc. considerate reprobabile. ♦ A vorbi de rău, a defăima. – Din fr. blâmer.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a BLAMÁ vb. I. tr. A condamna; a defăima; a dezaproba, a reproba (public) o persoană, un fapt etc. [P.i. -mez. / < fr. blâmer].
Sursa: Dicționar de neologisme
BLAMÁ vb. tr. a condamna, a dezaproba, a reproba (public). (< fr. blâmer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
BLAMÁ, blamez, vb. I. Tranz. A dezaproba (în public); a condamna, a reproba. – Fr. blâmer.Sursa: Dicționarul limbii române moderne blamá (a ~) vb., ind. prez. 3 blameázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită blamà v. a socoti vrednic de blam.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
BLAMÁ, blamez, vb. I. Tranz. A exprima public dezaprobarea față de o atitudine, un act, un gest etc. considerate reprobabile; a condamna. ♦ A vorbi de rău, a defăima. – Din fr. blâmer.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)