Am găsit 16 definiții pentru cuvantul/cuvintele bitumen:

BITÚMEN s. n. Material bogat în hidrocarburi, provenit din transformarea în condiții naturale a cerii și a rășinii de origine vegetală. – Din germ. Bitumen, lat. bitumen.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


BITÚMEN s. n. material bogat în hidrocarburi, din transformarea naturală a rășinilor de plante și a cerii. (< lat. bitumen)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

BITÚMEN s.n. Material compus dintr-un amestec de hidrocarburi, provenit din transformarea naturală a rășinilor de plante și a cerii. [Pl. -nuri. / < lat. bitumen].
Sursa: Dicționar de neologisme

bitúmen s. n. – Material provenit din transformarea în condiții naturale a cerii și a rășinii vegetale. Lat. bitumen (sec. XIX). Cuvînt rar; în locul lui se folosește asfalt. În schimb, se folosește der. bituminos, adj., din fr. bitumineux.
Sursa: Dicționarul etimologic român

BITÚMEN (‹ germ., lat.) s. n. (GEOL.) Substanță organică formată dintr-un amestec de hidrocarburi naturale rezultat din transformarea resturilor de organisme depuse pe fundul bazinelor saline sărace în oxigen. ♦ B. gazos = gaze naturale. ♦ B. lichid = petrol. ♦ B. solid = nume generic pentru asfalt, ozocherită, parafine naturale etc.
Sursa: Dicționar enciclopedic

BITÚMEN s. n. Material bogat în hidrocarburi, provenit din transformarea, în condiții naturale, a cerii și a rășinii plantelor. – Germ. Bitumen (lat. lit. bitumen).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

bitúmen s. n., pl. bitúmene
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

BITÚMEN, bitumene, s. n. Substanță organică formată dintr-un amestec de hidrocarburi naturale rezultat din transformarea în oxigen a resturilor de organisme depuse pe fundul bazinelor saline sărace. – Din germ. Bitumen, lat. bitumen.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BITÚMEN s. n. Material bogat în hidrocarburi, provenit din transformarea în condiții naturale a cerii și a rășinii de origine vegetală. – Din germ. Bitumen, lat. bitumen.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BITÚMEN s. n. material bogat în hidrocarburi, din transformarea naturală a rășinilor de plante și a cerii. (< lat. bitumen)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

BITÚMEN s.n. Material compus dintr-un amestec de hidrocarburi, provenit din transformarea naturală a rășinilor de plante și a cerii. [Pl. -nuri. / < lat. bitumen].
Sursa: Dicționar de neologisme

bitúmen s. n. – Material provenit din transformarea în condiții naturale a cerii și a rășinii vegetale. Lat. bitumen (sec. XIX). Cuvînt rar; în locul lui se folosește asfalt. În schimb, se folosește der. bituminos, adj., din fr. bitumineux.
Sursa: Dicționarul etimologic român

BITÚMEN (‹ germ., lat.) s. n. (GEOL.) Substanță organică formată dintr-un amestec de hidrocarburi naturale rezultat din transformarea resturilor de organisme depuse pe fundul bazinelor saline sărace în oxigen. ♦ B. gazos = gaze naturale. ♦ B. lichid = petrol. ♦ B. solid = nume generic pentru asfalt, ozocherită, parafine naturale etc.
Sursa: Dicționar enciclopedic

BITÚMEN s. n. Material bogat în hidrocarburi, provenit din transformarea, în condiții naturale, a cerii și a rășinii plantelor. – Germ. Bitumen (lat. lit. bitumen).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

bitúmen s. n., pl. bitúmene
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

BITÚMEN, bitumene, s. n. Substanță organică formată dintr-un amestec de hidrocarburi naturale rezultat din transformarea în oxigen a resturilor de organisme depuse pe fundul bazinelor saline sărace. – Din germ. Bitumen, lat. bitumen.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)