Am găsit 18 definiții pentru cuvantul/cuvintele bismut:

BISMÚT s. n. Metal alb cu reflexe roșietice, ale cărui săruri au întrebuințări în medicină. [Acc. și bísmut] – Din fr. bismuth.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


BISMÚT/BÍSMUT s. n. metal alb-cenușiu, lucios, cu reflexe roșietice, sfărâmicios, folosit în aliaje ușor fuzibile în industrie și în medicină. (< fr. bismuth)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

BISMÚT s.n. Metal alb-cenușiu cu reflexe roșietice și sfărâmicios; este întrebuințat în industrie și în medicină. [< fr. bismuth].
Sursa: Dicționar de neologisme

bísmut s. n.; simb. Bi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

BÍSMUT (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic (Bi; nr. at. 83, m. at. 209, p. t. 271ºC, p. f. 1.560 ºC), metal alb-lucios, cu nuanțe roșiatice, casant, întrebuințat la obținerea aliajelor de temperatură de topire joasă, iar sub formă de combinații în medicină, în cosmetică și în industria sticlei. A fost descoperit de chimistul francez E. Geoffroy în 1753.
Sursa: Dicționar enciclopedic

BISMÚT s. n. Metal alb-cenușiu cu reflexe roșietice, ale cărui săruri au întrebuințări în medicină. [Acc. și bísmut] – Fr. bismuth.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*bismút n. (fr. [d. engl.] bismuth). Chim. Un corp metalic simplu bi- și pentavalent, alb gălbiŭ, sfărămicios și ușor de pulverizat. Densitatea lui e de 9,9, se topește la 267º și se distilează la 1300º, ĭar greutatea atomică e de 208. Se întrebuințează la construirea elementelor termo-electrice și la dresu (sulimanu) alb. Azotatu saŭ nitratu de bismut e un medicament astringent. E menționat de B. Valentin la 1634.
Sursa: Dicționaru limbii românești

bismut n. metal alb cenușiu, se preface ușor în praf și servă la prepararea sulimanului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BÍSMUT s. n. Element chimic, metal alb cu reflexe roșietice, ale cărui săruri au întrebuințări în medicină. – Din fr. bismuth.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BISMÚT s. n. Metal alb cu reflexe roșietice, ale cărui săruri au întrebuințări în medicină. [Acc. și bísmut] – Din fr. bismuth.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BISMÚT/BÍSMUT s. n. metal alb-cenușiu, lucios, cu reflexe roșietice, sfărâmicios, folosit în aliaje ușor fuzibile în industrie și în medicină. (< fr. bismuth)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

BISMÚT s.n. Metal alb-cenușiu cu reflexe roșietice și sfărâmicios; este întrebuințat în industrie și în medicină. [< fr. bismuth].
Sursa: Dicționar de neologisme

bísmut s. n.; simb. Bi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

BÍSMUT (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic (Bi; nr. at. 83, m. at. 209, p. t. 271ºC, p. f. 1.560 ºC), metal alb-lucios, cu nuanțe roșiatice, casant, întrebuințat la obținerea aliajelor de temperatură de topire joasă, iar sub formă de combinații în medicină, în cosmetică și în industria sticlei. A fost descoperit de chimistul francez E. Geoffroy în 1753.
Sursa: Dicționar enciclopedic

BISMÚT s. n. Metal alb-cenușiu cu reflexe roșietice, ale cărui săruri au întrebuințări în medicină. [Acc. și bísmut] – Fr. bismuth.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*bismút n. (fr. [d. engl.] bismuth). Chim. Un corp metalic simplu bi- și pentavalent, alb gălbiŭ, sfărămicios și ușor de pulverizat. Densitatea lui e de 9,9, se topește la 267º și se distilează la 1300º, ĭar greutatea atomică e de 208. Se întrebuințează la construirea elementelor termo-electrice și la dresu (sulimanu) alb. Azotatu saŭ nitratu de bismut e un medicament astringent. E menționat de B. Valentin la 1634.
Sursa: Dicționaru limbii românești

bismut n. metal alb cenușiu, se preface ușor în praf și servă la prepararea sulimanului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BÍSMUT s. n. Element chimic, metal alb cu reflexe roșietice, ale cărui săruri au întrebuințări în medicină. – Din fr. bismuth.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)