Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele biserică:

BISÉRICĂ, biserici, s. f. 1. Clădire destinată celebrării unui cult creștin. ◊ Expr. A lua calea bisericii = a deveni evlavios, pios. A (nu) fi ușă de biserică = a (nu) respecta morala religioasă, a (nu)-și îngădui abateri de la morala religioasă, a (nu) duce o viață pioasă; p. ext. a (nu) fi cinstit, a (nu) fi corect. A nu fi dus (de multe ori) la biserică = a nu da importanță conveniențelor sociale; a nu se sfii să spună cuiva în față lucruri neplăcute. 2. Instituția creștinismului în ansamblu. 3. Comunitate religioasă de același cult. Biserica ortodoxă.Lat. basilica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


bisérică (bisérici), s. f.1. Clădire destinată cultului creștin. – 2. Comunitate a creștinilor. – 3. (Arg.) Cîrciumă. – Var. băsearecă, băsearică, bese(a)rică, bisearică, toate înv. Mr. băsear(i)că, megl. băsęrică, istr. basęrikę. Lat. băsĭlĭca (Pușcariu 204; REW 972; Candrea-Dens., 161; DAR; Pușcariu, Dacor., I, 436); cf. vegl. bašalka, valtel. baselga, engad. baseldža; cd. și dubletul neol. basilică, s. f. (biserică sau catedrală impunătoare). Der. bisericuță, s. f. (biserică mică; grup de prieteni care se admiră reciproc); bisericesc, adj. (ecleziastic); bisericește, adv. (ca la biserică); bisericos, adj. (credincios, evlavios); îmbiserici, vb. rar, înv. (a intra în biserică).
Sursa: Dicționarul etimologic român

BISÉRICĂ (lat. basilica) 1. Instituție a creștinismului, întemeiată de Hristos, care asigură comuniunea oamenilor cu Dumnezeu prin actul de credință și prin participarea la slujbele săvîrșite de cei învestiți cu puterea Duhului Sfînt în vederea mîntuirii. Este alcătuită din totalitaea celor botezați și care cred în Hristos. ♦ B. primară = comunitate religioasă întemeiată de Iisus Hristos și reunind primii creștini. B. universală = larga comuniune a celor care cred în Iisus Hristos; semnul umanității răscumpărate prin Hristos. B. locală = manifestare a b. universale într-un loc, garantată de episcop, prin care orice b.l. se află în comuniune cu b. universală. Primele b.l. au fost organizate, după Cincizecime de apostolii lui Hristos. 2. Ansamblul credincioșilor reuniți într-o comuniune creștină particulară. ♦ B. ortodoxă v. ortodoxie. B. catolică v. catolicism. B. protestantă v. protestantism. B. evanghelică (sau luterană) v. luteranism. B. reformată (calvină) v. calvinism. B. unitariană v. unitarism. B. anglicană v. anglicanism. B. romană unită cu Roma (greco-catolică) v. greco-catolici (uniți). B. baptistă v. baptism. B. lui Dumnezeu apostolică v. penticostal. B. armeano-gregoriană = confesiune creștină contituind b. de stat a Armeniei (301) despărțită de Patriarhia Ortodoxă de la Constantinopol (506). 3. Lăcaș de închinare public al creștinilor, în care este preamărit Dumnezeu și se săvîrșește liturghia.
Sursa: Dicționar enciclopedic

BISÉRICĂ, biserici, s. f. 1. Clădire destinată celebrării unui cult (creștin). ◊ Expr. A lua calea bisericii = a) a deveni evlavios, pios; a se pocăi; b) p. ext. a îmbătrâni. A (nu) fi ușă de biserică = a (nu) fi corect, cinstit. Câți iepuri la biserică = de loc; nimeni, nici unul. A nu fi dus (de multe ori) la biserică = a nu da importanța cuvenită convențiilor sociale; a avea curajul opiniei. 2. Comunitatea creștinilor care țin de același cult. Biserica ortodoxă.Lat. basilica.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

bisérică și (vechĭ, azĭ Trans.) besérecă și besérică și (maĭ vechĭ) băsérecă f., pl. ĭ (lat. basĭlĭca, d. vgr. basiliké, regală (adică „casă”); fr. basoche, corpu funcționarilor și avocaților unuĭ tribunal, unuĭ palat de justiție. V. busuĭoc, basilică). Societatea tuturor credincĭoșilor: biserica creștinească. Ramură a bisericiĭ creștineștĭ: biserica romană, cea grecească. Edificiu în care se adună credincioșiĭ: biserica catedrală. Cler, preuțime. – Cele mai marĭ bisericĭ sînt: Sfîntu Petru din Roma (în care încap 45000 de oameni), domu din Milano (36000), Sfîntu Paul din Roma (32000), Sfîntu Paul din Londra (25000), Sfînta Sofia din Constantinopole (23000), Notre-Dame din Paris (21000), domu din New-York (16000), catedrala din Pisa (12000), Sfîntu Ștefan din Viena (12000) și Sfîntu Marcu din Veneția (7000).
Sursa: Dicționaru limbii românești

bisérică s. f., g.-d. art. biséricii; pl. bisérici
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

biserică f. 1. adunarea credincioșilor; 2. edificiu consacrat cultului religios; 3. creștinătatea întreagă sau o parte dintr’însa: biserica apostolească, biserica română; 4. persoanele bisericești, clerul. [Vechiu-rom. băsearecă = lat. BASILICA, sens datând din sec. IV, când creștinii începură a ridica bisericile în stilul bazilicelor romane].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BISÉRICĂ, biserici, s. f. 1. Clădire destinată celebrării unui cult creștin. ◊ Expr. A lua calea bisericii = a deveni evlavios, pios. A (nu) fi ușă de biserică = a (nu) respecta morala religioasă, a (nu)-și îngădui abateri de la morala religioasă, a (nu) duce o viață pioasă; p. ext. a (nu) fi cinstit, a (nu) fi corect. A nu fi dus (de multe ori) la biserică = a nu da importanță conveniențelor sociale; a nu se sfii să spună cuiva în față lucruri neplăcute. 2. Instituția creștinismului în ansamblu. 3. Comunitate întemeiată de Isus Hristos, alcătuită din totalitatea celor care cred în acesta; semn al comuniunii oamenilor cu Dumnezeu. ♦ Ansamblul credincioșilor reuniți într-o comuniune creștină locală. Biserica ortodoxăLat. basilica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)