Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele binoclu:

BINÓCLU, binocluri, s. n. Instrument optic alcătuit din două mici lunete terestre, folosit pentru a vedea obiectele situate la (mare) distanță. – Din fr. binocle.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


BINÓCLU s. n. 1. instrument optic din două lunete identice paralele, pentru a privi obiectele la distanță. 2. pansament care acoperă amândoi ochii. (< fr. binocle, lat. binoculus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

BINÓCLU s.n. 1. Instrument optic format din două lunete terestre mici, folosit pentru a privi obiectele așezate la distanță. 2. Pansament care acoperă amândoi ochii. [Pl. -uri. / < fr. binocle].
Sursa: Dicționar de neologisme

binóclu (binócluri), s. n. – Instrument optic folosit pentru a vedea obiectele la distanță. Fr. binocle.Der. binocla, vb. (a privi cu binoclu; a privi pe furiș); binocular, adj. din fr. binoculaire.
Sursa: Dicționarul etimologic român

binóclu (bi-no-clu / bin-o) s. n., art. binóclul; pl. binócluri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

binoclu s. n. sg. ochi.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

BINÓCLU, binocluri, s. n. Instrument optic alcătuit din două mici lunete terestre așezate paralel la o distanță egală cu cea dintre pupilele observatorului, folosit pentru a vedea obiectele situate la distanță. – Fr. binocle.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*binóclu n., pl. urĭ saŭ oacle (fr. binocle, d. lat. buni, cîte doĭ, și oculus. V. monoclu). Ocheană cu doŭă tuburi de privit, uzitată în armată, la teatru ș.a. – Vulg. be-.
Sursa: Dicționaru limbii românești

binoclu n. ochian de teatru.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BINÓCLU, binocluri, s. n. Instrument optic alcătuit din două mici lunete terestre, folosit pentru a privi de la (mare) distanță. – Din fr. binocle.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)