BIFURCÁȚIE, bifurcații, s. f. Bifurcare. – Din fr. bifurcation.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a BIFURCÁȚIE s.f. Bifurcare; loc unde se bifurcă un drum; răscruce. [Gen. -iei. / cf. fr. bifurcation, it. biforcazione, lat. bifurcatio].
Sursa: Dicționar de neologisme
BIFURCÁȚIE s. f. bifurcare; loc unde se bifurcă un drum, un râu etc. (< fr. bifurcation)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
BIFURCÁȚIE, bifurcații, s. f. Bifurcare; (concr.) locul unde se bifurcă ceva. – Fr. bifurcation.Sursa: Dicționarul limbii române moderne bifurcáție (-ți-e) s. f., art. bifurcáția (-ți-a), g.-d. art. bifurcáției; pl. bifurcáții, art. bifurcáțiile (-ți-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită BIFURCÁȚIE, bifurcații, s. f. Bifurcare. – Din fr. bifurcation.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)