bichĭ n., pl. ĭurĭ (cp. cu ung. pige, id.). Mold. Sud. O bucățică de lemn pe care băiețiĭ o pun vertical, și pe urmă încearcă s’o lovească de departe cu mada (pe aĭurea tot una cu țurcă 2). – În nord pichĭ, în Trans. bichie, f. În Tut. momîrlan. V. beg.
Sursa: Dicționaru limbii românești