BERBÉC, berbeci, s. m. I. 1. Masculul oii; arete. 2. (La sg. art.) Constelație din emisfera boreală; unul din cele douăsprezece semne ale zodiacului. ◊ Zodia berbecului = perioada dintre 21 martie și 21 aprilie, când soarele trece în dreptul berbecului (I 2). II. 1. Mașină de război întrebuințată odinioară la spargerea zidurilor și porților unei cetăți asediate. 2. Greutate mare, acționată mecanic sau manual, care prin cădere, servește la baterea pilonilor, la bătucit pământul, la spargerea bucăților mari de fontă etc. [Var.: berbéce s. m.] – Lat. berbex, -ecis (= vervex).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a berbéc (berbéci), s. m. 1. Masculul oii. – 2. Ciocan pentru bătut țăruși. – 3. Mașină de război întrebuințată odinioară la spargerea zidurilor. – Var. berbece. Mr. birbec, birbeațe, megl. birbęți, istr. birbęțe. Lat. berbēcem, acuz., vulg. de la vervex (Diez, Gramm., I, 7; Pușcariu 200; Koerting 1328; Densusianu, Rom., XXXIII, 275; Candrea-Dens., 158; DAR; REW 9270); cf. it. berbice, v. prov. berbitz, fr. brebis. DAR menționează forma berbece ca cea de bază, și susține că berbec este o var. rară, în timp ce amândouă apar în mod paralel și cu frecvență aproape egală. Der. berbecar, s. m. (cioban), care poate fi și formație internă, sau der. de la lat. vĕrvēcārius › lat. med. bĕrbĭcārius, cf. fr. berger (REW 9267; Candrea-Dens., 159; DAR); berbecărie, s. f. (turmă de berbeci); berbecesc, adj. (berbecat); berbeleac, s. m. (rostogolire), pentru a cărui explicație cf. expresia spaniolă corespunzătoare, vuelta de carnero; berbecel, s. m. (berbecuț; șoim, Lanius excubitor). Din rom. provine mag. berbecs „bonetă” (Drăganu, Dacor., VII, 199). Pentru berbeleac, Scriban sugerează o legătură cu vîngălac și cu tc. cumbalak, care nu par convingătoare.Sursa: Dicționarul etimologic român
berbec, berbeci s. m. 1. tip ageamiu. 2. om încăpățânat. 3. polițist.Sursa: Dicționar de argou al limbii române BERBÉC, berbeci, s. m. I. 1. Masculul oii. 2. (La sg. art.) Constelație din emisfera boreală, în dreptul căreia trece soarele între 21 martie și 21 aprilie; unul dintre cele douăsprezece semne ale zodiacului. II. 1. (Înv.) Mașină de război întrebuințată la spargerea zidurilor și porților unei cetăți asediate. 2. Dispozitiv mecanic sau manual compus dintr-o piesă grea care acționează prin cădere, folosit la baterea pilonilor, bătucitul pământului, spargerea bucăților mari de fontă etc. ◊ Lovitură de berbec = izbitură a coloanei de lichid într-o conductă, produsă când scurgerea lichidului e oprită brusc. [Var.: berbéce s. m.] – Lat. berbex, -ecis (= vervex).Sursa: Dicționarul limbii române moderne berbéc și berbéce m. (lat. vervex, pop. berbex, -écis; it. berbice, fr. berbis. D. rom. vine ung. berbécs). Masculu oiĭ, arete. Un fel de mașină (grindă) cu care Romaniĭ izbeaŭ și spărgeaŭ porțile și zidurile în războĭ. Marele cĭocan pe care aparatu numit titan îl ridică și-l lasă ca să bată piloțiĭ. Un semn al zodiaculuĭ (Martie).
Sursa: Dicționaru limbii românești
berbéc s. m., pl. berbéciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită BERBÉC, berbeci, s. m. I. 1. Masculul oii. 2. N. pr. Constelație din emisfera boreală. ♦ Unul dintre cele douăsprezece semne ale zodiacului. II. 1. Mașină de război folosită în trecut la spargerea zidurilor și a porților unei cetăți asediate. 2. Greutate mare, acționată mecanic sau manual, care, prin cădere, servește la baterea pilonilor, la spargerea bucăților mari de fontă etc. [Var.: berbéce s. m.] – Lat. berbex, -ecis (= vervex).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)