Am găsit 9 definiții pentru cuvantul/cuvintele bei:

BEI, bei, s. m. Guvernator al unui oraș sau al unei provincii din fostul Imperiu otoman. ♦ Titlu dat de turci domnilor țărilor românești; p. ext. prinț oriental. – Din tc. bey.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


béi (béi), s. m.1. Titlu nobiliar al Imperiului Otoman, rezervat guvernatorilor de provincii sau domnitorilor vasali ai Imperiului. Din punctul de vedere al administrației otomane, era și titlu al domnitorilor din Munt. și Mold.2. Unghi concav la arșice. – Mr. bei. Tc. beg sau bey (Roesler 589; Șeineanu, II, 43; Lokotsch 282), cf. ngr. μπέης, alb. bek, bg. bei.
Sursa: Dicționarul etimologic român

bei, beiuri, s. n. partea plină a arșicului de miel (câștigătoare în jocul de copii „siciu-bei”).
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

BEI’AN, oraș în NE Chinei (Heilongjiang), la N de Harbin; 440,5 mii loc. (1986, cu suburbiile). Nod de comunicații. Expl. de huilă și min. de fier. Ind. constr. de mașini și chim.
Sursa: Dicționar enciclopedic

BEI (‹ tc.) s. m. 1. Titlu nobiliar în țările din Orientul Apropiat și Mijlociu. A circulat și sub formele de beg și bek. 2. (În ev. med. în Imp. Otoman) Guvernator al unei provincii turcești sau al unui teritoriu supus turcilor. 3. (În sec. 19-20, în Turcia) Titlu acordat unor ofițeri superiori și unor înalți funcționari. 4. (Între 1705 și 1957, în Tunisia) Titlu purtat de conducătorul ereditar.
Sursa: Dicționar enciclopedic

BEI, bei, s. m. 1. (Înv.) Guvernator al unui oraș sau al unei provincii turcești sau supuse turcilor. ♦ Titlu dat de turci domnilor țărilor românești; p. ext. prinț. 2. Demnitar sau guvernator al unui principat autonom supus unei suveranități străine. Beiul Tunisiei.Tc. bey.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

beĭ m. (turc. beĭ. V. beg). Guvernator al uneĭ provinciĭ saŭ al unuĭ oraș turcesc (cu rol de pașă cu un singur tuĭ). Titlu dat de Turcĭ domnilor româneștĭ. Titlu onorific maĭ mic decît decît pașă (care se dă numaĭ Turcilor). La arșic (în Munt. vest), partea în formă de S, numită și domn (opusă armașului. V. sicĭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești

bei s. m., pl. bei, art. béii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

BEI, bei, s. m. Guvernator al unui oraș sau al unei provincii din fostul Imperiu Otoman. ♦ Titlu dat de turci domnilor Țărilor Române; p. ext. prinț oriental. – Din tc. bey.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

bei - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul bea

bei - Verb, Indicativ, prezent, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul bea