Am găsit 35 de definiții pentru cuvantul/cuvintele baș:

BAS, (1) s. n., (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. S. n. sg. Registrul cel mai jos al vocii bărbătești; sunetul cel mai grav al unui acord muzical. 2. S. m. Cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru; basist. 3. S. n. Instrument care deține în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor. – Din it. basso, fr. basse.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BAS I. s. m. cântăreț cu voce de bas (II, 1). II. s. n. 1. vocea bărbătească cea mai gravă. 2. instrument de suflat de alamă care produce sunetele cele mai grave. (< it. basso, fr. basse)
Sursa: Marele dicționar de neologisme


BAS s.m. 1. Registrul cu sunetele cele mai grave ale vocii bărbătești. 2. Cântăreț cu voce de bas (1). ◊ Bas-bariton = bas cu calități vocale de bariton. // s.n. Instrument muzical de alamă care produce sunetele cele mai joase. [Pl. bași, basuri. / cf. it. basso, fr. basse].
Sursa: Dicționar de neologisme

bas (-și), s. m. – Cîntăreț a cărui voce se plasează în registrul cel mai de jos. Fr. basse, din it. basso.Der. contrabas, s. m., din it. contrabasso.
Sursa: Dicționarul etimologic român

BAS, (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. (La sg. n.) Registrul cel mai jos al vocii bărbătești. 2. Cântăreț a cărui voce e aptă să cânte partea cea mai profundă, ca registru, dintr-o bucată muzicală. 3. Instrument de alamă care are în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor. – It. basso (fr. basse).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*bas n., pl. urĭ (fr. basse). Muz. Vocea cea maĭ groasă, maĭ joasă. Partea uneĭ bucăți muzicale din care se cîntă numaĭ notele joase. Cea maĭ mare trompetă a fanfareĭ. – (Uniĭ zic așa și contrabasuluĭ). S.m., pl. bașĭ. Persoană care cîntă părțile de bas.
Sursa: Dicționaru limbii românești

bas1 (cântăreț, sunet) s. m., pl. bași
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bas2 (contrabas) s. n., pl. básuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bas n. 1. partea unei bucăți muzicale în care nu s´aud decât sunete grave; 2. persoana care cântă părțile de bas; 3. violoncel și artistul care cântă cu violoncelul.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BAS, (1) s. n., (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. S. n. Registrul cel mai jos al vocii bărbătești; sunetul cel mai grav al unui acord muzical. 2. S. m. Cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru; basist. 3. S. n. Instrument care deține în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) intr-un cor. – Din it. basso, fr. basse.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BAS, (1) s. n., (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. S. n. sg. Registrul cel mai jos al vocii bărbătești; sunetul cel mai grav al unui acord muzical. 2. S. m. Cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru; basist. 3. S. n. Instrument care deține în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor. – Din it. basso, fr. basse.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BAS I. s. m. cântăreț cu voce de bas (II, 1). II. s. n. 1. vocea bărbătească cea mai gravă. 2. instrument de suflat de alamă care produce sunetele cele mai grave. (< it. basso, fr. basse)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

BAS s.m. 1. Registrul cu sunetele cele mai grave ale vocii bărbătești. 2. Cântăreț cu voce de bas (1). ◊ Bas-bariton = bas cu calități vocale de bariton. // s.n. Instrument muzical de alamă care produce sunetele cele mai joase. [Pl. bași, basuri. / cf. it. basso, fr. basse].
Sursa: Dicționar de neologisme

bas (-și), s. m. – Cîntăreț a cărui voce se plasează în registrul cel mai de jos. Fr. basse, din it. basso.Der. contrabas, s. m., din it. contrabasso.
Sursa: Dicționarul etimologic român

BAS, (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. (La sg. n.) Registrul cel mai jos al vocii bărbătești. 2. Cântăreț a cărui voce e aptă să cânte partea cea mai profundă, ca registru, dintr-o bucată muzicală. 3. Instrument de alamă care are în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor. – It. basso (fr. basse).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*bas n., pl. urĭ (fr. basse). Muz. Vocea cea maĭ groasă, maĭ joasă. Partea uneĭ bucăți muzicale din care se cîntă numaĭ notele joase. Cea maĭ mare trompetă a fanfareĭ. – (Uniĭ zic așa și contrabasuluĭ). S.m., pl. bașĭ. Persoană care cîntă părțile de bas.
Sursa: Dicționaru limbii românești

bas1 (cântăreț, sunet) s. m., pl. bași
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bas2 (contrabas) s. n., pl. básuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bas n. 1. partea unei bucăți muzicale în care nu s´aud decât sunete grave; 2. persoana care cântă părțile de bas; 3. violoncel și artistul care cântă cu violoncelul.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BAS, (1) s. n., (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. S. n. Registrul cel mai jos al vocii bărbătești; sunetul cel mai grav al unui acord muzical. 2. S. m. Cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru; basist. 3. S. n. Instrument care deține în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) intr-un cor. – Din it. basso, fr. basse.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BAȘ1- (Înv.) Element de compunere având sensul de „principal, cu gradul cel mai înalt”, izolat din cuvinte turcești care denumeau funcții sau ranguri (baș-aga, baș-caimacam etc.) și folosit uneori la formarea de substantive. – Din tc. baș.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BAȘ2, adv. (Reg.) Chiar, tocmai. – Din scr. baš.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

baș adv. – Chiar, tocmai, exact așa. – Var. abeș. Sb. baș. Necunoscut în afară de Banat și Olt.
Sursa: Dicționarul etimologic român

baș s. m.1. Capăt, extremitate. – 2. Căpetenie, conducător. Tc. baș (Șeineanu, II, 39; Lokotsch 260). Înv., astăzi nefolosit ca un cuvînt independent. Intră în compunerea unui număr de funcții și îndeletniciri de origine orientală, pentru a desemna căpetenia breslei sau pe cel dintîi din categoria lui: baș-beșleagă, șef de poliție; baș-ciohodar, cămăraș etc.
Sursa: Dicționarul etimologic român

baș1 (rar) adv.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

baș2 (căpetenie, staroste) s. m., pl. bași
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

baș3 (capătul unei bărci, agio) (rar) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

BAȘ s. n. Amestec format din făină de grîu, apă și drojdie, omogenizat și fermentat, folosit la prepararea maialei pentru pîine.
Sursa: Dicționar enciclopedic

BAȘ1- (Înv.) Element de compunere întrat în limbă prin cuvintele turcești care denumesc funcții sau ranguri ca: baș-aga, baș-caimacam etc. și folosit în românește cu sensul de „cel mai înalt”, „cel mai de frunte”, la formarea unor substantive ca: baș-boier, baș-răzeș etc. – Tc. baș.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BAȘ2 adv. (Reg.) Chiar, întocmai. – Sb. baš (< tc.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

baș a. 1. de frunte, cel dintâiu (în bine sau în rău), se alătura în vechime la diferite grade ierarhice (baș-ciohodar și bulu-baș) și, prin analogie, la unele titulaturi indigene (v. baș-boier): sunt Harță, baș-răzeș AL.; 2. de prima calitate (despre țesături sau băuturi): cu guler de fir, de fir chiar baș-fir POP. cu ravac și baș-rachiu POP.; 3. (ironic) spre a caracteriza însușiri mai ales nefavorabile: baș-neghiob, baș-bătăuș. [Turc. BAȘ, cap, șef, superior, întâiu].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

baș n. agio (învechit). [Aceeaș vorbă ca cea precedentă (cf. capete = dobândă)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BAȘ1- (Înv.) Element de compunere având sensul de „principal, cu gradul cel mai înalt”, izolat din cuvinte turcești care denumeau funcții sau ranguri (baș-aga, baș-caimacam etc.) și folosit uneori la formarea de substantive. – Din tc. baș.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BAȘ2 adv. (Reg.) Chiar, tocmai. – Din sb. baš.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BAȘ3, bași, s. m. (Înv.) 1. Căpetenie. 2. Staroste al unei bresle de meseriași sau de negustori. – Din tc. baș.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

băs - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul băși

băs - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul băși

băs - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul băși