Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele bau:

BAU interj. Cuvânt cu care se sperie, de obicei în glumă, copiii. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


báu interj. – Se folosește cu intenția de a surprinde sau a speria. Este creație expresivă, care se folosește atît în forma simplă, cît și repetată, baubau; cf. ngr. μπάμπουλα, calabr., sicil. babbau, germ. Wauwau. În limbajul copiilor de la oraș se folosesc mai cu seamă: bau, interj.; bau, s. m. (lupul, sperietoarea) și baubau, s. m. (speriatoarea, măgăoaia), acesta din urmă poate datorită influenței numeroaselor dădace de origine germană. Forma reduplicată s-a redus uneori la babau(ă), s. m. și f. În nordul Trans. se folosește a băuna, vb. (a urla), care pare a depinde de aceeași sursă expresivă. Totuși, Pușcariu, ZRPh., XXXIII, 232 (urmat de REW 1001 și DAR) îl derivă din lat. *baubŭlare, și acesta din baubāri (cf. sard. baulái „a lătra”); dar ipoteza pare inutilă, și fonetismul prezintă dificultăți. După Pascu, Beiträge 8, a băuna ar fi produsul unei contaminări a lat. baulare cu verbe de tipul mieuna, scheuna.
Sursa: Dicționarul etimologic român

BAU interj. Cuvânt care imită lătratul câinelui, urletul lupului și cu care sperii, de obicei în glumă, pe un copil. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

bau interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bau ! int. cu care se sperie copiii.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BAU interj. Cuvânt cu care se sperie, de obicei în glumă, copiii. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

bău - Verb, Indicativ, perfect simplu, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul bea