banovắț m., pl. ețĭ (slav. banovec). Vechĭ. Fiŭ de ban oltenesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești
banovăț m. 1. fiul Banului Craiovei; 2. pl. neamul Basarabeștilor: să prevestească pe banoveți OD.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a