BALAMÁ, balamale, s. f. Mic dispozitiv metalic format din două piese articulate pe un ax, dintre care cel puțin una se învârtește după montare în jurul axului, spre a permite unei uși, unei ferestre, unui capac de ladă etc. să se închidă și să se deschidă prin rotire parțială; șarnieră, țâțână. ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Încheieturi, articulații ale corpului. ◊ Expr. A-i (sau a i se) slăbi sau a i se muia (cuiva) sau a nu-l (mai) ajuta (sau ține) pe cineva balamalele = a pierde vigoarea (din cauza bătrâneții, a oboselii, a fricii). A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme. – Din tc. bağlama.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a balamá (balamále), s. f. – 1. Țîțînă, șarnieră. – 2. Balama. Tc. balama (Șeineanu, II, 30; Lokotsch 173), de unde provin și alb. bagljamë, bg., sb. baglama.Sursa: Dicționarul etimologic român
BALAMÁ, balamale, s. f. Mic dispozitiv metalic, compus din două piese articulate între ele pe un ax, una putând fi prinsă de un cadran fix, iar cealaltă de o piesă mobilă, căreia îi permite o mișcare de închidere și de deschidere; țâțână. ♦ Fig. (Fam., la pl.) Încheieturi, articulații ale corpului. ◊ Expr. A-i (sau a i se) slăbi sau a i se muia cuiva sau a nu-l (mai) ajuta (sau ține) pe cineva balamalele = a pierde vigoarea (din cauza bătrâneții, a oboselii, a fricii). A scoate (pe cineva) din balamale = a enerva. A (sau a-și) ieși (sau a-și sări) din balamale = a-și ieși din fire. A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme. – Tc. baglama.Sursa: Dicționarul limbii române moderne balamá f. (turc. baghlama). Mecanizmu în prejuru căruĭa se învîrtește ușa, țîțînă. Fig. Articulațiunile corpuluĭ: ĭ-aŭ slăbit balamalele. – În Gorj blagama. V. pafta.
Sursa: Dicționaru limbii românești
balamá s. f., art. balamáua, g.-d. art. balamálei; pl. balamále, art. balamáleleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită balamà f. 1. țâțână la ușă sau la obloane; 2. pl. fig. încheieturile corpului,
articulațiunile: mi-o slăbit balamalele AL. [Turc. BALAMA, bantă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
BALAMÁ, balamale, s. f. Mic dispozitiv metalic format din două piese articulate, utilizat pentru a lega un panou care se rotește în jurul unei muchii de un cadru, de o ușă, de o fereastră etc.; șarnieră, țâțână. ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Încheieturi, articulații ale corpului. ◊ Expr. A-i (sau a i se) slăbi ori a i se muia (cuiva) sau a nu-l (mai) ajuta (ori ține) pe cineva balamalele = a(-și) pierde vigoarea (din cauza bătrâneții, a oboselii, a fricii). A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme. – Din tc. bağlama.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)