Am găsit 16 definiții pentru cuvantul/cuvintele balț:

BALT, -Ă adj. Baltic. (< fr. balte)
Sursa: Marele dicționar de neologisme


balț, balți, bálțe, s.m.; s.n. (reg.) 1. laț, ochi, cerc (de fier) 2. văl, hobot
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

balț, (balțuri), s. n.1. Laț, șiret, panglică. – 2. Voal al miresei. – 3. Giulgiu. – 4. Animal cu gâtul alb sau pătat cu alb. – Mr. balțu. Lat. balteus „panglică” (Pușcariu 181; REW 919; Candrea-Dens. 130; Densusianu, GS, II, 316); cf. it. balzo „margine, capăt”, cat. balç, sp. balzo. Se folosește numai în Trans. Der. bălti, vb. (a încovoia); bălți, vb. (Mold., a da drumul din strînsoare); bălța, vb. (a împestrița); bălțat, adj. (pestriț, în multe culori, pătat); bălțătură, s. f. (împestrițare); îmbălța, vb. (despre mirese, a-și pune voalul); a îmbălțui, vb. (a pune voalul miresei). Der. a bălți este normal; a bălti pare a fi suferit, atît ca semantism cît și ca fonetism, influența lui a bolti. Adj. bălțat se consideră în general cuvînt aparte, derivat direct din lat. balteatus „încins, încununat” (Pușcariu 181; REW 919; Densusianu, Rom., XVIV, 586; Candrea-Dens., 132; DAR); ca *balteanusit. balzano, v. fr. bauçant, fr. balzan). Dar poate fi considerat de asemenea der. de la a bălța, format în mod regulat. De la el provin rut. balec „pestrițat”, sb. belcat „alb” (Candrea, Elemente, 402), acesta din urmă probabil prin asociere cu sl. bĕlŭ „alb”.
Sursa: Dicționarul etimologic român

balț n., pl. urĭ (lat. bálteus și -eum, cingătoare: it. balzo, stîncă, săritură. V. zbalț, bălțat. Trans. ș.a.) Cerc de fer care ține strîns butucu roateĭ. Verigă legată de capătu uneĭ funiĭ ca să formeze laț. Văl, hobot (la o mireasă, la un mort). V. steĭ 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești

balț, -uri, s.n. – 1. Laț, ochi, nod (Memoria 2004). 2. Năframă de mireasă; voal (Papahagi, 1925). Ștergar alb din bumbac care se leagă pe capul miresei după cununie (Stoica, Pop 1984; Lăpuș): „Eu-s fecioru cu bujoru / Și-am zânit cu bălțișoru” (Ștețco 1990: 27). – Lat. balteus „cingătoare” (NDU, MDA).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

balț n. 1. laț, ochiu de legat sau de încins; 2. Tr. Buc. văl de mireasă. [Lat. BALTEUS, cingătoare].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

balț, balți, bálțe, s.m.; s.n. (reg.) 1. laț, ochi, cerc (de fier) 2. văl, hobot
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

balț, (balțuri), s. n.1. Laț, șiret, panglică. – 2. Voal al miresei. – 3. Giulgiu. – 4. Animal cu gâtul alb sau pătat cu alb. – Mr. balțu. Lat. balteus „panglică” (Pușcariu 181; REW 919; Candrea-Dens. 130; Densusianu, GS, II, 316); cf. it. balzo „margine, capăt”, cat. balç, sp. balzo. Se folosește numai în Trans. Der. bălti, vb. (a încovoia); bălți, vb. (Mold., a da drumul din strînsoare); bălța, vb. (a împestrița); bălțat, adj. (pestriț, în multe culori, pătat); bălțătură, s. f. (împestrițare); îmbălța, vb. (despre mirese, a-și pune voalul); a îmbălțui, vb. (a pune voalul miresei). Der. a bălți este normal; a bălti pare a fi suferit, atît ca semantism cît și ca fonetism, influența lui a bolti. Adj. bălțat se consideră în general cuvînt aparte, derivat direct din lat. balteatus „încins, încununat” (Pușcariu 181; REW 919; Densusianu, Rom., XVIV, 586; Candrea-Dens., 132; DAR); ca *balteanusit. balzano, v. fr. bauçant, fr. balzan). Dar poate fi considerat de asemenea der. de la a bălța, format în mod regulat. De la el provin rut. balec „pestrițat”, sb. belcat „alb” (Candrea, Elemente, 402), acesta din urmă probabil prin asociere cu sl. bĕlŭ „alb”.
Sursa: Dicționarul etimologic român

balț n., pl. urĭ (lat. bálteus și -eum, cingătoare: it. balzo, stîncă, săritură. V. zbalț, bălțat. Trans. ș.a.) Cerc de fer care ține strîns butucu roateĭ. Verigă legată de capătu uneĭ funiĭ ca să formeze laț. Văl, hobot (la o mireasă, la un mort). V. steĭ 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești

balț, -uri, s.n. – 1. Laț, ochi, nod (Memoria 2004). 2. Năframă de mireasă; voal (Papahagi, 1925). Ștergar alb din bumbac care se leagă pe capul miresei după cununie (Stoica, Pop 1984; Lăpuș): „Eu-s fecioru cu bujoru / Și-am zânit cu bălțișoru” (Ștețco 1990: 27). – Lat. balteus „cingătoare” (NDU, MDA).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

balț n. 1. laț, ochiu de legat sau de încins; 2. Tr. Buc. văl de mireasă. [Lat. BALTEUS, cingătoare].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

balț, balți, bálțe, s.m.; s.n. (reg.) 1. laț, ochi, cerc (de fier) 2. văl, hobot
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

balț, (balțuri), s. n.1. Laț, șiret, panglică. – 2. Voal al miresei. – 3. Giulgiu. – 4. Animal cu gâtul alb sau pătat cu alb. – Mr. balțu. Lat. balteus „panglică” (Pușcariu 181; REW 919; Candrea-Dens. 130; Densusianu, GS, II, 316); cf. it. balzo „margine, capăt”, cat. balç, sp. balzo. Se folosește numai în Trans. Der. bălti, vb. (a încovoia); bălți, vb. (Mold., a da drumul din strînsoare); bălța, vb. (a împestrița); bălțat, adj. (pestriț, în multe culori, pătat); bălțătură, s. f. (împestrițare); îmbălța, vb. (despre mirese, a-și pune voalul); a îmbălțui, vb. (a pune voalul miresei). Der. a bălți este normal; a bălti pare a fi suferit, atît ca semantism cît și ca fonetism, influența lui a bolti. Adj. bălțat se consideră în general cuvînt aparte, derivat direct din lat. balteatus „încins, încununat” (Pușcariu 181; REW 919; Densusianu, Rom., XVIV, 586; Candrea-Dens., 132; DAR); ca *balteanusit. balzano, v. fr. bauçant, fr. balzan). Dar poate fi considerat de asemenea der. de la a bălța, format în mod regulat. De la el provin rut. balec „pestrițat”, sb. belcat „alb” (Candrea, Elemente, 402), acesta din urmă probabil prin asociere cu sl. bĕlŭ „alb”.
Sursa: Dicționarul etimologic român

balț n., pl. urĭ (lat. bálteus și -eum, cingătoare: it. balzo, stîncă, săritură. V. zbalț, bălțat. Trans. ș.a.) Cerc de fer care ține strîns butucu roateĭ. Verigă legată de capătu uneĭ funiĭ ca să formeze laț. Văl, hobot (la o mireasă, la un mort). V. steĭ 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești

balț, -uri, s.n. – 1. Laț, ochi, nod (Memoria 2004). 2. Năframă de mireasă; voal (Papahagi, 1925). Ștergar alb din bumbac care se leagă pe capul miresei după cununie (Stoica, Pop 1984; Lăpuș): „Eu-s fecioru cu bujoru / Și-am zânit cu bălțișoru” (Ștețco 1990: 27). – Lat. balteus „cingătoare” (NDU, MDA).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

balț n. 1. laț, ochiu de legat sau de încins; 2. Tr. Buc. văl de mireasă. [Lat. BALTEUS, cingătoare].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a