Am găsit 24 de definiții pentru cuvantul/cuvintele babă:

BABÁ, babale, s. f. Dispozitiv de 40-60 cm în formă de mosor, fixat pe puntea navelor sau pe cheiuri, de care se leagă parâmele navelor acostate. – Din tc. baba.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BABÁ s.f. Mic cozonac rotund, din aluat dospit cu adaos de stafide, însiropat cu un sirop amestecat cu rom sau kirsch (rachiu de cireșe), asemănător cu savarina. – Din fr. baba.
Sursa: Dicționar gastronomic explicativ


BABA, Corneliu (1906-1997, n. Craiova), pictor și grafician român. Acad. (1990), prof. univ. la Iași și București. Compoziții și portrete profund umane, în care personajele au, deseori, valențe simbolice. Calitatea culorii și folosirea unui sistem complex de lumini dirijate înscriu lucrările sale pe linia expresionismului cromatic, permițînd un discurs aluziv asupra realității („Odihnă pe cîmp”, „Arlechin”, „Portretul artistei Lucia Sturdza-Bulandra”, „Portret de fată”, „Peisaj din Veneția”, ciclul „Regele nebun”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

BABA (BABA BURNU), cap pe coasta de NE a Asiei Mici (Turcia asiatică), la M. Egee, la 39º29’ lat. N și 26º04’ long. E. Extremitatea vestică a Asiei.
Sursa: Dicționar enciclopedic

BABÁ, babale, s. f. Piesă cilindrică fixată pe prora vaselor sau pe cheiuri, pentru legarea pripoanelor sau a cablurilor. – Tc. babá.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

babá f. (turc. babá, V. babă). Dun. Stîlp scurt fixat pe mal de care se leagă corăbiile. (Și stîlpu de pe corabie tot așa se numește).
Sursa: Dicționaru limbii românești

babá s. f., art. babáua, g.-d. art. babálei; pl. babále, art. babálele
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

BABÁ, babale, s. f. Piesă cilindrică, de fontă sau oțel, fixată pe puntea navelor sau pe cheiuri, de care se leagă parâmele la acostare. – Din tc. baba.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BABÁ, babale, s. f. Dispozitiv de 40-60 cm în formă de mosor, fixat pe puntea navelor sau pe cheiuri, de care se leagă parâmele navelor acostate. – Din tc. baba.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BABÁ s.f. Mic cozonac rotund, din aluat dospit cu adaos de stafide, însiropat cu un sirop amestecat cu rom sau kirsch (rachiu de cireșe), asemănător cu savarina. – Din fr. baba.
Sursa: Dicționar gastronomic explicativ

BABA, Corneliu (1906-1997, n. Craiova), pictor și grafician român. Acad. (1990), prof. univ. la Iași și București. Compoziții și portrete profund umane, în care personajele au, deseori, valențe simbolice. Calitatea culorii și folosirea unui sistem complex de lumini dirijate înscriu lucrările sale pe linia expresionismului cromatic, permițînd un discurs aluziv asupra realității („Odihnă pe cîmp”, „Arlechin”, „Portretul artistei Lucia Sturdza-Bulandra”, „Portret de fată”, „Peisaj din Veneția”, ciclul „Regele nebun”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

BABA (BABA BURNU), cap pe coasta de NE a Asiei Mici (Turcia asiatică), la M. Egee, la 39º29’ lat. N și 26º04’ long. E. Extremitatea vestică a Asiei.
Sursa: Dicționar enciclopedic

BABÁ, babale, s. f. Piesă cilindrică fixată pe prora vaselor sau pe cheiuri, pentru legarea pripoanelor sau a cablurilor. – Tc. babá.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

babá f. (turc. babá, V. babă). Dun. Stîlp scurt fixat pe mal de care se leagă corăbiile. (Și stîlpu de pe corabie tot așa se numește).
Sursa: Dicționaru limbii românești

babá s. f., art. babáua, g.-d. art. babálei; pl. babále, art. babálele
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

BABÁ, babale, s. f. Piesă cilindrică, de fontă sau oțel, fixată pe puntea navelor sau pe cheiuri, de care se leagă parâmele la acostare. – Din tc. baba.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BÁBĂ, babe, s. f. I. Femeie în vârstă înaintată; femeie trecută de tinerețe; băbătie, babetă1. ♦ Spec. Femeie bătrână care vindecă bolile prin mijloace empirice, prin vrăji, prin descântece etc. ◊ Zilele babei (sau babelor) sau babele = primele nouă sau douăsprezece zile ale lunii martie, în care vremea este adesea foarte schimbătoare. ◊ (Fam. și glumeț) Soție ◊ (În sintagmele) (De-a) baba-oarba = joc de copii în care unul dintre ei, legat la ochi, încearcă să-i prindă pe ceilalți. De-a baba-gaia = joc de copii în care unul dintre ei, care face pe cloșca, își apără „puii” înșirați, în linie, în spatele lui, împotriva altuia care face pe „gaia”; de-a puia-gaia. II. 1. Bârnă de sprijinire a unui acoperiș sau a unui planșeu de lemn. 2. Parte a unei copci în formă de toartă (numită și femeiușcă) în care se prinde cealaltă parte a copcii, în formă de cârlig (numită și moș). 3. (Iht.) Zglăvoacă. 4. (Reg.) Ciupercă roșie, comestibilă, care crește pe crăci uscate și putrede. – Din bg., scr., ucr. baba.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

bábă (bábe), s. f.1. Bătrînică, bunică. – 2. Vrăjitoare, ghicitoare. – 3. Pește, zglăvoacă (Cotus gobio). – 4. Larvă de albină. – 5. Știulete de porumb fără boabe. – 6. (Bucov.) Ștergar cu care se acoperă borcanele cu fructe de pădure, legat ca o basma de femeie. – 7. (Mold.) Cozonac cu stafide. – 8. Bîrnă, par; în general bîrna de sprijin. – 9. Ac de făcut găici. – 10. Gaură, butonieră. – 11. La unele jocuri de copii, bile sau monede aruncate într-o groapă. – 12. (Arg.) Cafenea, cenaclu. Mr., megl. baba. Sl. baba (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Cihac; Lokotsch 146; DAR), ca și bg., sb., slov., cr., pol., rus. baba, alb. babë, ngr. βάβα, βάβω (G. Meyer, Neugr. St., II, 15), toate cu sensuri care oscilează între cel de „bătrînă” și cel de „bunică”. Și sensurile secundare coincid în general cu cele din limbile slave (pentru amănunt, cf. DAR). Sensurile 3-6 de bazează pe o presupusă asemănare a obiectului cu o bătrînă; sensurile 8-11 sînt asociații de idei irevențioase între noțiunea de „femeie” și cea de „a suporta” sau „a primi”. Sensul 7, care prin natură aparține grupului 3-6, pare a deriva direct din pol., ca și fr. baba. În sfîrșit, sensul 12 pare a se întemeia pe dubla echivalență „bătrînă” și „soție” (cf. băbătie), pe de o parte, și „soție” = „cămin” = „cafenea”, pe de alta. – Sensuri speciale: zilele Babei, primele nouă zile din martie, sfîrșitul iernii (trebuie să se înțeleagă zilele babei Dochia, personaj din mitologia populară care are corespondent în mitologia altor popoare; cf. bg. babini dni, ngr. οί μέρες τῆς γριᾶς, it. din Otranto i giorni della vecchia, prov. li jour de la vièio; materiale la Rohlfs, Quellen, 21-22); baba oarba „joc de copii”, cf. bg. slepa baba, iud. sp. papasiéga, care pare a fi rezultatul unei combinații între baba [oarba] cu [găina] oarbă. Der. babalău, băbălău, s. m. (babalîc); băbar, s. m. (om căsătorit; bătrînel); băbăret, s. n. (adunare de babe); băbărie, s. f. (descîntec; leac în medicina populară); băbătie, s. f. (babă; nevastă); băbesc, adj. (propriu babelor); băbește, adv. (ca babele); băbi, vb. (a îmbătrîni); băboi, s. m. (vrăjitoare bătrînă); baborniță, s. f. (babă decrepită). Toate der. sînt normale. Din sl. babuška, formă dim., provine băbușcă, s. f. (băbuță; pește de Dunăre, Leuciscus rutilus; pasăre bătrînă, care nu mai cîntă; butonieră), al cărei pl. este băbuște, cu prima întrebuințare, și băbuști în celelalte cazuri. – Cf. babcă, babiță.
Sursa: Dicționarul etimologic român

BÁBĂ, babe, s. f. I. Femeie bătrână. Satul (sau casa) arde și baba se piaptănă, se zice despre cineva care e preocupat de lucruri neînsemnate când în jurul lui se petrec evenimente importante. Popa nu toacă de două ori pentru o babă surdă, se zice celui care nu este atent când se spune ceva și cere să i se repete cele spuse. A trecut baba cu colacii, se spune cuiva care a scăpat o ocazie bună. ◊ Zilele babei (sau babelor) sau babele = primele nouă sau douăsprezece zile ale lunii martie, cu vreme schimbătoare. ♦ (Fam., în glumă) Soție. ♦ Femeie bătrână de la țară care pretinde că vindecă bolile prin diferite leacuri și vrăji. ♦ (În nume de jocuri de copii) (De-a) baba-oarba = joc în care un copil legat la ochi încearcă să-i prindă pe ceilalți. De-a baba-gaia = joc în care un copil, care face pe cloșca, își apără „puii” împotriva altuia care face pe gaia; de-a puia-gaia. II. 1. Bârnă de sprijin folosită la poduri, la mori de apă sau ca reazem pentru acoperiș sau pentru grinzile transversale ale unui planșeu de lemn; (la moara de vânt) babalâc (2). 2. Copcă în formă de toartă în care se prinde alta în formă de cârlig. 3. (Iht.) Zglăvoacă. 4. (Reg.) Ciupercă comestibilă, roșie, care crește pe crăci uscate și putrede. – Slav (v. sl. baba).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

bábă f. pl. e (vsl. sîrb. bg. rus. rut. baba, babă. V. babá, babiță, batcă). Femeie bătrînă. Iron. Babalîc, mare grindă verticală în juru căreia se’nvîrtește moara de vînt (steajăr, pivot). La moara de apă, patru mari grinzi care susțin podu. Mold. Cozonac înalt și gros (neîmpletit). Zilele babeĭ, cele noŭă zile (în Mold. și doŭă-spre-zece) de la începutu lui Martie, cînd, de ordinar, e frig. Baba-gaia, puĭa-gaĭa (V. gaĭe). Baba-mija, jocu copilăresc numit maĭ des de-a mijitele orĭ de-a ascunsele. Baba oarba, un joc copilăresc în care unu se leagă la ochĭ și căută să-ĭ prindă pe ceĭlalțĭ. Baba-turca saŭ numai turca (pl. e și ĭ), un fel de teatru popular la Crăciun și Anu-Nou (în Mold. sud) care consistă dintr’o procesiune de tipurĭ populare, ca țăranu, Jidanu, Harapu, din irozĭ și maĭ ales dintr’un fel de monstru cu cap de capră orĭ barză înalt de vreo treĭ metri și dus de un om ascuns supt el. (În Mold. nord. turca și capra, în Ban. cerbuțu. V. brezaĭe, paparudă).
Sursa: Dicționaru limbii românești

bábă, babe, s.f. – v. băbătie.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

bábă s. f., g.-d. art. bábei; pl. bábe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

babă f. 1. femeie bătrână: baba Cloanța, baba Hârca, nume tipice de vrăjitoare bătrâne; baba gaia, joc copilăresc în care o cloșcă își apără puii în contra găii sau eretelui; baba mija, alt nume al jocului d’a ascunsele; baba oarba, joc copilăresc în care unul din jucători, legat la ochi, caută să prinză pe vr´unul din ceilalți jucători; 2. sprijin de greutăți, grindă sau tălpoaie de moară: cele patru babe țin podul morii; 3. numele celor două bucăți de lemn de la spata răsboiului de țesut; 4. un fel de cozonac cu stafide (în Moldova); 5. Mold. peștele sglăvoc (cf. băbușcă); [Slav. BABA; sensul tehnic, familiar și limbilor slave (cf. rus. BABKY, bârnă), face aluziune la rolul babei ca stâlp al familiei]. V. Babele.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BÁBĂ, babe, s. f. I. Femeie în vârstă înaintată; femeie trecută de tinerețe; băbătie, babetă1. ♦ Spec. Femeie bătrână care vindecă bolile prin mijloace empirice, prin vrăji, prin descântece etc. ◊ Zilele babei (sau babelor) ori babele = primele nouă sau douăsprezece zile ale lunii martie, în care vremea este adesea foarte schimbătoare. ♦ (Fam. și glumeț) Soție. ♦ (În sintagmele) (De-a) baba-oarba = joc de copii în care unul dintre ei, legat la ochi, încearcă să-i prindă pe ceilalți. De-a baba-gaia = joc de copii în care unul dintre ei, care face pe cloșca, își apără „puii” înșirați, în linie, în spatele lui, împotriva altuia care face pe „gaia”; de-a puia-gaia. II. 1. Bârnă pe care se sprijină un acoperiș sau un planșeu de lemn. 2. Parte a unei copci1 (1) în formă de toartă (numită și femeiușcă), în care se prinde o alta, în formă de cârlig (numită moș). 3. (Iht.) Zglăvoacă (1). 4. (Reg.) Ciupercă roșie, comestibilă, care crește pe crengi uscate și putrede. – Din bg., sb., ucr. baba.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)