Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele bătrân:

BĂTRẤN, -Ă, bătrâni, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care trăiește de mulți ani, care este înaintat în vârstă. ◊ Fată bătrână = fată rămasă nemăritată după vremea măritișului. ♦ (Despre fața sau înfățișarea cuiva) Care și-a pierdut frăgezimea, care trădează bătrânețe. 2. Care există de mult timp, de demult. II. S. m. și f. 1. Persoană în vârstă înaintată. ◊ Loc. adj. și adv. Din bătrâni = din vremea veche, din moși-strămoși. 2. (Fam., la m. sg.) Tată; (la f. sg.) mamă; (la m. pl.) părinți. – Lat. betranus (= veteranus).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


bătrân, bătrâni, s. m. (stud.) student din anii mari.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

BĂTRÂN acritură, baccea, bașcău, băbălău, băbăluc, bășinos, blendărău, boșorog, floacă, fosilă, hoșcotină, junghi, molie, puriu.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

BĂTRẤN, -Ă, bătrâni, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1 Înaintat în vârstă, care trăiește de mulți ani. ♦ (Despre fața sau înfățișarea cuiva) Care și-a pierdut frăgezimea, care trădează bătrânețea. 2. De demult, vechi. Bătrânul București. II. S. m. și f. 1. Persoană în vârstă înaintată; (la m.) moș, moșneag; (la f.) babă. ◊ Loc. adj. și adv. Din bătrâni = din vremea veche, din moși-strămoși. 2. (Fam., la sg. m.) Tată; (la sg. f.) mamă; (la pl. m.) părinți. – Lat. betranus (= veteranus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

bătrấn (bă-trân) adj. m., s. m., pl. bătrấni; adj. f., s. f. bătrấnă, pl. bătrấne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bătrân a. 1. care trăiește de mult timp: om bătrân; 2. care a fost într’un trecut depărtat, foarte vechiu: din vremile bătrâne, datine bătrâne. [Lat. VETERANUS, lit. soldat bătrân, sens generalizat deja în latina vulgară]. ║ m. 1. om în ultima vârstă a vieții: un bătrân; 2. pl. cei ce au trăit odată, cei ce au fost în timpuri depărtate de noi: cuvinte din bătrâni.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BĂTRẤN, -Ă, bătrâni, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care trăiește de mulți ani, care este înaintat în vârstă. ◊ Fată bătrână = fată rămasă nemăritată după vremea măritișului. ♦ (Despre fața sau înfățișarea cuiva) Care și-a pierdut frăgezimea, care trădează bătrânețe. 2. Care există de mult timp, de demult. II. S. m. și f. 1. Persoană în vârstă înaintată. ◊ Loc. adj. și adv. Din bătrâni = din vremea veche, din moși-strămoși. 2. (Fam., la m. sg.) Tată; (la f. sg.) mamă; (la m. pl.) părinți. – Lat. betranus (= veteranus).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)