Am găsit 11 definiții pentru cuvantul/cuvintele băla:

BALA, com. în jud. Mehedinți, în Pod. Mehedinți; 4.660 loc. (1991). Expl. forestiere. Stațiune balneoclimaterică, de importanță locală, cu ape minerale mezotermale, sulfuroase, oligominerale (hipotone).
Sursa: Dicționar enciclopedic


BÁLĂ, bale, s. f. (Pop.) Monstru, dihanie, fiară groaznică. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

bálă (bále), s. f. – Pachet, legătură. – Var. bal. Mr. bală. It. balla, de unde și ngr. μπάλα. Var., din fr. balle. Aparține terminologiei comerciale; cf. balot.
Sursa: Dicționarul etimologic român

bálă (bále), s. f.1. Vietate, lighioană. – 2. Monstru, fiară. Probabil contracție de la boală, care se folosește curent în limba populară, ca termen depreciativ, aplicat mai ales vitelor. Primul său sens trebuie să fi fost, ca în boală, cel de „lighioană primejdioasă” sau „calamitate”. Accepția de „monstru”, care apare exclusiv în dicționare, este numai secundară și artificială, datorită asocierii instinctive cu balaur. În acest sens se folosește mai ales în literatura scrisă: uzul popular (cf. în DAR; o bală de cîine, o bală de copil, du-te’n bală, mînca-te-ar balele; în Candrea; o bală de ibovnică) se identifică perfect cu cel al lui boală. După altă ipoteză, este vorba de lat. bellua (Tiktin; REW 1026; Philippide, II, 633; Pascu, Arch. Rom., VI, 224), cf. alb. boljë, „dragon”, it. belva „fiară”; dar această explicație prezintă dificultăți fonetice. Hasdeu 2374, urmat de DAR, se gîndea la o formație modernă, pe baza lui bale, și o lega cu credința populară legată de balele dracului. În sfîrșit, Scriban pleacă de la lat. pop. billa „animal de tracțiune”.
Sursa: Dicționarul etimologic român

BÁLĂ, bale, s. f. Monstru, dihanie; fiară groaznică.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

1) bálă f., pl. e (lat. pop. billa, vită de tras, de unde s’a făcut belă, beală, bală, ca pară, din pĭra). Vest. Rar. Fiară, dihanie, monstru.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) bálă f., pl. e (ngr. [d. it.] bállá, balot; fr. balle, minge. V. bal 2, balot). Vechĭ. Balot: o bală de postav (Let. 3, 253).
Sursa: Dicționaru limbii românești

bálă (monstru) (pop.) s. f., g.-d. art. bálei; pl. bále
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bală f. 1. fiară înfricoșitoare prin mărimea și sălbăticia ei: bala spurcată de smeu ISP.; 2. femeie desfrânată și murdară. [Singular abstras din bale și numită astfel după gura spumegătoare a fiarei].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BÁLĂ, bale, s. f. (Pop.) Monstru, dihanie, fiară groaznică. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BĂLA, com. în jud. Mureș; 1.181 loc. (1991). Biserică (sec. 15).
Sursa: Dicționar enciclopedic

Forme flexionare:

băla - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul băl

bălă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul băl