Am găsit 23 de definiții pentru cuvantul/cuvintele băl:

BAL1, baluri, s. n. Petrecere (publică) cu dans, organizată seara sau noaptea. – Din fr. bal.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


BAL2, baluri, s. n. (Înv.) Balot. – Din fr. balle.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BAL1 s.n. Petrecere, reuniune cu dans organizată de obicei într-un local special pregătit. ◊ Bal mascat = bal la care participanții poartă mască. [Pl. -luri. / < fr. bal, cf. it. ballo < lat.t. ballare – a dansa].
Sursa: Dicționar de neologisme

BAL2 s.n. Balot, pachet, legătură mare. [Pl. -luri, -le. / cf. fr. balle, germ. Ballen, it. balla].
Sursa: Dicționar de neologisme

-BÁL3 elem. „minge”. (< engl. -ball)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

BAL2 s. n. balot. (< fr. balle)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

BAL1 s. n. reuniune cu dans organizată într-un local special pregătit. (< fr. bal)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

bal, baluri, s. n. scandal; ceartă
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

B.A.L. ({i}; {s} B[ritish] A[nti] L[evisite]) Compus al stibiului utilizat ca antidot în intoxicații cu săruri ale metalelor grele (arsen, mercur, plumb) sau cu levizită, iod, sublimat etc.
Sursa: Dicționar enciclopedic

BAL, baluri, s. n. Petrecere însoțită de dans, organizată seara sau noaptea într-un local sau într-o sală pregătită în acest scop. – Fr. bal.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*1) bal n., pl. urĭ (fr. bal, it. ballo, d. lat. pop. ballare, a dansa; it. ballare, vfr. baller. V. baladă, baĭaderă, destrăbălat). Reuniune maĭ deosebită în care se dansează: nuntă cu bal. V. polcă, vals, cadril.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) bal n., pl. urĭ (germ. ballen, d. fr. balle, balot. V. bală 2, balon, balot, ambalez). Pop. Balot. Vechĭ (sec. 19), Bilă de votat. V. balotaj.
Sursa: Dicționaru limbii românești

bal s. n., pl. báluri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bal n. reunire de persoane cari petrec jucând.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BAL1, baluri, s. n. Petrecere (publică) cu dans, organizată seara sau noaptea. – Din fr. bal.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BAL2, baluri, s. n. (Înv.) Balot. – Din fr. balle.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni sau părul lor) Blond. 2. (Despre animale) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. – Din sl. bĕlŭ „alb”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni) Blond. 2. (Despre animale) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. – Slav (v. sl. bĕlŭ „alb”).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

băl, bălă adj. pl. băĭ, băle (vsl. bĭelŭ, alb. V. bălaĭ, balcoș). Ban. Trans. vest. Bălaĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. – (înv.) 1. Alb; (ref. la oi) cu lâna de culoare albă; alb curat (Precup 1926). 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea 1924 I: 310). Valea lui Băl, toponim în Rohia-Lăpuș; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în Iza la Săliștea; Bălan, nume de familie provenit dintr-o poreclă sau un supranume („blond”). – Din sl. bĕlŭ „alb” (DA, DER); Cuvânt autohton (Hasdeu 1894, Brâncuși 1983) din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

băl (reg.) adj. m., pl. băli; f. bắlă, pl. bắle
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

băl a. 1. alb, vorbind de oi (în opozițiune cu laiu); 2. în Banat: frumos, mândru (în cântecele populare); 3. în Oltenia: bălă, lele, țărancă. [Slav. BIELŬ, alb].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni sau părul lor) Blond. 2. (Despre animale) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. – Din sl. bĕlŭ „alb”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)