Am găsit 18 definiții pentru cuvantul/cuvintele azil:

AZÍL, aziluri, s. n. 1. Loc unde cineva găsește ocrotire, adăpost, refugiu. ◊ Drept de azil = drept de a se stabili pe teritoriul altei țări, de care se bucură în virtutea legii un refugiat politic. 2. Instituție de asistență socială pentru întreținerea bătrânilor, infirmilor, copiilor orfani etc. – Din fr. asile, lat. asylum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


AZÍL s.n. 1. (În trecut) Instituție cu caracter filantropic în care erau ținuți copii, bătrâni, invalizi, bolnavi incurabili. 2. (Fig.) Loc de refugiu inviolabil; adăpost, refugiu. ◊ Azil politic = acordare de către un stat a dreptului de intrare și de stabilire pe teritoriul său unei persoane străine persecutate în țara sa din motive politice. [Pl. -luri, -le. / < fr. asile, cf. it. asilo < lat. asylum – loc inviolabil, gr. asylos < a – fără, syle – jefuire].
Sursa: Dicționar de neologisme

AZÍL s. n. 1. instituție cu caracter filantropic pentru copii, bătrâni, invalizi. 2. loc de refugiu inviolabil; adăpost. ♦ drept de ~ = drept de inviolabilitate acordat de către un stat unei persoane străine persecutate în țara sa din motive politice. (< fr. asila, lat. asylum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

azíl (azíluri), s. n. – Loc unde cineva găsește ocrotire, adăpost, refugiu. Fr. asile.
Sursa: Dicționarul etimologic român

AZÍL, aziluri, s. n. 1. Loc unde cineva găsește ocrotire sau adăpost; refugiu. ◊ Drept de azil = protecție de care se bucură cineva în virtutea unei legi. 2. (În trecut) Instituție în care erau internați bătrânii, infirmii etc. fără familie sau de care nu puteau sau nu voiau să se îngrijească familiile respective. – Fr. asile (lat. lit. asylum).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*azíl n., pl. e și urĭ (vgr. ásylon, lat. asýlum). Loc de refugiŭ. Fig. Protecțiune, adăpost: azilu păciĭ. Așezămînt de binefacere p. adăpostirea bătrînilor, infirmilor și copiilor: Azilu Elena Doamna.
Sursa: Dicționaru limbii românești

azíl s. n., pl. azíluri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

azil n. 1. loc de scăpare și de siguranță; 2. fig. refugiu: munții noștri au fost adesea scump azil de libertate GR. AL.; 3. așezământ de binefacere pentru creșterea copiilor orfani: Azilul Elena Doamnă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

AZÍL, aziluri, s. n. 1. Loc unde cineva găsește ocrotire, adăpost, refugiu. ◊ Drept de azil = drept de a se stabili pe teritoriul altei țări, de care se bucură în virtutea legii un refugiat politic. 2. Instituție de asistență socială pentru întreținerea bătrâ­nilor, infirmilor, copiilor orfani etc. – Din fr. asile, lat. asylum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

AZÍL, aziluri, s. n. 1. Loc unde cineva găsește ocrotire, adăpost, refugiu. ◊ Drept de azil = drept de a se stabili pe teritoriul altei țări, de care se bucură în virtutea legii un refugiat politic. 2. Instituție de asistență socială pentru întreținerea bătrânilor, infirmilor, copiilor orfani etc. – Din fr. asile, lat. asylum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

AZÍL s.n. 1. (În trecut) Instituție cu caracter filantropic în care erau ținuți copii, bătrâni, invalizi, bolnavi incurabili. 2. (Fig.) Loc de refugiu inviolabil; adăpost, refugiu. ◊ Azil politic = acordare de către un stat a dreptului de intrare și de stabilire pe teritoriul său unei persoane străine persecutate în țara sa din motive politice. [Pl. -luri, -le. / < fr. asile, cf. it. asilo < lat. asylum – loc inviolabil, gr. asylos < a – fără, syle – jefuire].
Sursa: Dicționar de neologisme

AZÍL s. n. 1. instituție cu caracter filantropic pentru copii, bătrâni, invalizi. 2. loc de refugiu inviolabil; adăpost. ♦ drept de ~ = drept de inviolabilitate acordat de către un stat unei persoane străine persecutate în țara sa din motive politice. (< fr. asila, lat. asylum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

azíl (azíluri), s. n. – Loc unde cineva găsește ocrotire, adăpost, refugiu. Fr. asile.
Sursa: Dicționarul etimologic român

AZÍL, aziluri, s. n. 1. Loc unde cineva găsește ocrotire sau adăpost; refugiu. ◊ Drept de azil = protecție de care se bucură cineva în virtutea unei legi. 2. (În trecut) Instituție în care erau internați bătrânii, infirmii etc. fără familie sau de care nu puteau sau nu voiau să se îngrijească familiile respective. – Fr. asile (lat. lit. asylum).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*azíl n., pl. e și urĭ (vgr. ásylon, lat. asýlum). Loc de refugiŭ. Fig. Protecțiune, adăpost: azilu păciĭ. Așezămînt de binefacere p. adăpostirea bătrînilor, infirmilor și copiilor: Azilu Elena Doamna.
Sursa: Dicționaru limbii românești

azíl s. n., pl. azíluri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

azil n. 1. loc de scăpare și de siguranță; 2. fig. refugiu: munții noștri au fost adesea scump azil de libertate GR. AL.; 3. așezământ de binefacere pentru creșterea copiilor orfani: Azilul Elena Doamnă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

AZÍL, aziluri, s. n. 1. Loc unde cineva găsește ocrotire, adăpost, refugiu. ◊ Drept de azil = drept de a se stabili pe teritoriul altei țări, de care se bucură în virtutea legii un refugiat politic. 2. Instituție de asistență socială pentru întreținerea bătrâ­nilor, infirmilor, copiilor orfani etc. – Din fr. asile, lat. asylum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)