AVANT- v. avan-.
Sursa: Dicționar de neologisme
avant- Prefix împrumutat din fr., și care se aplică unui mic număr de cuvinte neol., pentru a indica o poziție care o precedă (în timp sau în spațiu) pe cea indicată de cuvîntul simplu: avantgardă, s. f.; avantpost, s. n.; avantpremieră, s. f.; avantscenă, s. f.Sursa: Dicționarul etimologic român
AVẤNT, avânturi, s. n. 1. Vioiciune, energie, forță în mișcări. ◊ Loc. vb. A-și lua avânt = a se avânta. 2. Însuflețire, elan, entuziasm. 3. Dezvoltare rapidă, progres remarcabil (într-un domeniu, într-o epocă etc.). – Din avânta (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a AVẤNT, avânturi, s. n. 1. Vioiciune, energie în mișcări. ◊ Expr. A-și lua avânt = a se pregăti pentru o săritură; a se avânta. 2. Însuflețire, elan. ◊ Expr. A-i tăia cuiva avântul = a descuraja pe cineva. 3. Dezvoltare însuflețită, progres mare. ◊ Expr. A lua avânt = a se dezvolta rapid. – Postverbal al lui avânta.Sursa: Dicționarul limbii române moderne avấnt s. n., pl. avấnturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită avânt n. 1. mișcare spre a se repezi; 2. fig. mișcare pasionată: avânturi de mari fapte, dorinți de nemurire AL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
AVẤNT, avânturi, s. n. 1. Vioiciune, energie, forță în mișcări. ◊ Loc. vb. A-șí lua avânt = a se avânta. 2. Însuflețire, elan, entuziasm. 3. Dezvoltare rapidă, progres remarcabil (într-un domeniu, într-o epocă etc.). – Din avânta (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
Forme flexionare:
avânt - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul avânta
avânt - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul avânta