áuă s. f. – Struguri. Lat. ūva (Pușcariu 166; Candrea-Dens., 117; DAR); cf. it., sp., port. uva (sard. ua, engad. üa). Cuvînt vechi, care pare să fi fost arhaism încă în sec. XVII; totuși, s-a păstrat, parțial, în Olt., ca nume al unei varietăți de strugure. (Cf. Pușcariu, Dacor., VIII, 324).Sursa: Dicționarul etimologic român aúă f. (lat. uva). Ps. S. Poamă, strugurĭ. Azĭ. Olt (Dolj). Un fel de strugurĭ cu boabe micĭ și dese.
Sursa: Dicționaru limbii românești
auă f. varietate de strugure cu boabe mărunte și dese. [Vechiu-rom. auă, strugure = lat. UVA, cu a protetic].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a