AÚZ s. n. 1. Simț cu ajutorul căruia se percep sunetele. ◊ Auz muzical = aptitudine de a distinge, memora și reproduce corect sunete muzicale. 2. Faptul de a auzi; auzire. La auzul acestor cuvinte s-a supărat. – Din auzi (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a AÚZ s. n. 1. Unul dintre cele cinci simțuri, cu ajutorul căruia se percep sunetele. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) auzul = a asurzi (pe cineva). ♦ Însușirea de a distinge o notă muzicală justă de una falsă. 2. Auzire. S-a bucurat... la auzul acestor vorbe (RETEGANUL). – Postverbal al lui auzi.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
1) aúz n., pl. urĭ (d. aud, a auzi). Simțu cu care urechea prinde sunetu: dulce la auz. Auz muzical, ureche: acest copil are auz bun. A lua auzu, a asurzi: era un huĭet de-țĭ lua auzu. În auzu cuĭva, așa în cît să audă cineva: a declarat în auzu tuturor.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) aúz v. tr. V. aud.
Sursa: Dicționaru limbii românești
!aúz s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită auz n. simțul al cărui organ e urechea și rezultatul sau efectul auzirii: dulce la auz, într’auzul tuturor.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
AÚZ s. n. 1. Simț cu ajutorul căruia se percep sunetele. ◊ Auz muzical = aptitudine de a distinge, memora și reproduce corect sunete muzicale. 2. Faptul de a auzi; auzire. La auzul acestor cuvinte s-a supărat. – Din auzi (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
Forme flexionare:
auz - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul auzi
auz - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul auzi