Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele aura:

ÁURĂ s. f. (Livr.; adesea fig.) Nimb, aureolă (1). (Med.) Stare specifică premergătoare crizei de epilepsie. [Pr.: a-u-] – Din lat. aura.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ÁURĂ s.f. 1. Boare, adiere. 2. (Liv.) Nimb, aureolă (1). 3. Stare particulară care precedă o criză, de obicei în epilepsie. [Pron. a-u-. / < lat., fr. aura].
Sursa: Dicționar de neologisme

áură (-re), s. f. – Boare, zefir. – Mr. avră, megl. aură. Lat. (it.) aura (sec. XIX). Este cuvînt folosit aproape exclusiv de poeții romantici, și are aspect de italienism. Totuși, pare să fi fost popular în trecut, deoarece se conservă în dialecte. În Candrea-Dens., 121, apare ca cuvînt popular.
Sursa: Dicționarul etimologic român

ÁURĂ s. f. 1. aureolă (5). 2. stare particulară care precedă o criză de epilepsie. 3. fenomen biofizic dintr-un câmp de emisiune a unor radiații ale corpului, de natură luminoasă sau electromagnetică. (< lat., fr. aura)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ÁURĂ s. f. 1. Boare, adiere. 2. (Neobișnuit) Nimb, aureolă (1). 3. Stare premergătoare crizei, într-o boală, mai ales în epilepsie. – Lat. lit. aura.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

áură (a-u-) s. f., g.-d. art. áurei
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

aură f. (poetic) adiere, zefir; cu dulci aure ce sbor BOL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÁURĂ s. f. 1. (Livr.; adesea fig.) Nimb, aureolă (1). 2. (Med.) Stare specifică premergătoare crizei de epilepsie. [Pr.: a-u-] – Din lat. aura.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)