Am găsit 21 de definiții pentru cuvantul/cuvintele au:

AU1 adv. interog., conj. 1. Adv. interog. (Înv.) Oare? 2. Conj. (Înv. și reg.) Sau, ori. – Lat. aut.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


AU2 interj. Exclamație care exprimă diverse stări și sentimente (durere fizică, mirare, surprindere, bucurie etc.).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

áu conj.1. Sau, ori. – 2. Oare? (particulă care introduce și întărește interogația). – Mr. au, ai. Lat. aut (Diez, I, 292; Pușcariu 165; Candrea-Dens., 114; REW 810; DAR); cf. alb. a, it., sp. o (sard. a), v. prov. o(z), fr. ou, port. ou. Primul sens este rar în limba actuală. Cel de al doilea are o anumită circulație actuală, deși limitată; a fost însă adoptat de limbajul poetic, ca termen consacrat pentru interogația emfatică.
Sursa: Dicționarul etimologic român

AU1 adv. (În limbajul retoric) Oare. – Lat. aut.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

AU2 conj. (Înv. și pop.) Sau, ori. – Lat. aut.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

AU3 interj. Exclamație care exprimă o (ușoară) durere fizică, o mirare, o bucurie etc.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

Au, simbol chimic pentru aur.
Sursa: Dicționar enciclopedic

1) aŭ verb. V. am.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) aŭ conj. (lat. aut, saŭ, orĭ; it. o, od, pv. o, oz. fr. pg. ou, sp. o). Rar. Saŭ, orĭ (disjunctiv): Aŭ tu, aŭ el. Oare (interogativ): Aŭ nu știĭ? Aŭ doară nu știĭ?
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) aŭ interj. de durere saŭ și de mirare: Aŭ, răŭ mă doare! Aŭ, da frumos e!
Sursa: Dicționaru limbii românești

*au- și aŭguréz v. tr. (lat. áuguro, -áre, urez, și áuguror, -ári, prezic. V. urez, inaugurez). Urez: augurez cuĭva victorie. Prezic, deduc: ce să augurez din asta?
Sursa: Dicționaru limbii românești

*au- și aŭgurál, -ă adj. (lat. augurális). De aŭgurĭ, al aŭgurilor: știința aŭgurală.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*au- și aŭgúriŭ n. (lat. augurium). Prezicere, semn pin [!] care ghiceștĭ viitoru: Pasăre de bun (de răŭ) aŭguriŭ. Maĭ puțin bine aŭgur, pl. urĭ. V. ogur.
Sursa: Dicționaru limbii românești

au1 (înv.) adv.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

au2 (înv., reg.) conjcț.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

au3 interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

au4 vb. v. aveá1, aveá2
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

au conj. 1. sau (rar întrebuințat); 2. oare ? au nu știi ? [Lat. AUT].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

au ! int. exprimă mirarea unită cu nepăsare: au !
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

AU1 adv. interog., conj. 1. Adv. interog. (Înv.) Oare ? 2. Conj. (Înv. și reg.) Sau, ori. – Lat. aut.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

AU2 interj. Exclamație care exprimă diverse stări și sentimente (durere fizică, mirare, surprindere, bucurie etc.). – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

au - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul avea