ATRIBÚȚIE, atribuții, s. f. Sferă de autoritate, de competență, de activitate a cuiva; însărcinare, muncă dată cuiva spre îndeplinire. [Var.: atribuțiúne s. f.] – Din fr. attribution, lat. attributio, -onis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ATRIBÚȚIE s.f. Competență, autoritate care se exercită într-o anumită sferă de activitate; sarcină, obligație, însărcinare. [Gen. -iei, var. atribuțiune s.f. / cf. fr. attribution, lat. attributio].
Sursa: Dicționar de neologisme
ATRIBÚȚIE s. f. competență, autoritate care se exercită într-o anumită sferă de activitate. (< fr. attribution, lat. attributio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ATRIBÚȚIE, atribuții, s. f. Sferă de autoritate, de competență, de activitate; însărcinare, muncă dată spre îndeplinire. [Var.: atribuțiúne s. f.] – Fr. attribution (lat. lit. attributio, -onis).Sursa: Dicționarul limbii române moderne atribúție (a-tri-, -ți-e) s. f., art. atribúția (-ți-a), g.-d. art. atribúției; pl. atribúții, art. atribúțiile (-ți-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ATRIBÚȚIE, atribuții, s. f. Sferă de autoritate, de competență, de activitate a cuiva; însărcinare, obligație, sarcină dată cuiva spre îndeplinire. [Var.: atribuțiune s.f] – Din fr. attribution, lat. attributio, -onis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)