ATLÁNT, atlanți, s. m. 1. Statuie reprezentând un bărbat într-o atitudine de efort, folosită ca element de susținere în locul unei coloane sau ca pilastru. 2. Locuitor legendar sau fantastic al Atlantidei. – Din fr. atlante.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ATLÁNT s.m. Statuie reprezentând un bărbat într-o atitudine de efort, care susține antablamentul unui edificiu sau alte elemente de arhitectură; telamon. [< it., fr. atlante].
Sursa: Dicționar de neologisme
ATLÁNT s. m. 1. statuie, bărbat într-o atitudine de efort, ca suport pentru balcoane și bovindouri; telamon. 2. locuitor al legendarei Atlantida. (< fr., it. atlante)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ATLÁNT, atlanți, s. m. Statuie reprezentând un bărbat într-o atitudine de efort, destinată să susțină ca o coloană antablamentul unui edificiu sau alte elemente de arhitectură. – Fr. atlante.Sursa: Dicționarul limbii române moderne *atlánt n., pl. e, ca diamant, și atlánte n., pl. tot e, ca nume (după numele titanuluĭ mitologic Atlante [lat. Atlas, gen. Atlantis], prefăcut în munte și condamnat să țină ceru și pămîntu pe umerĭ). Carte în care-s hărțĭ geografice orĭ tábule [!] anatomice, tecnice [!] ș. a. Anat. Prima vertebră pe care se sprijină capu. S. n. și m. Arh. Coloană, suport în formă de bărbat. (V. cariatidă). – Fals atlás și atláz, pl. e și urĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
atlánt (a-tlant) s. m., pl. atlánțiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ATLÁNT, atlanți, s. m. 1. Statuie reprezentând un bărbat puternic, folosită ca element de susținere în locul unei coloane sau ca pilastru. 2. Locuitor legendar al Atlantidei. – Din fr. atlante.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)