ATÉU, -ÉE, atei, -ee, s. m. și f. Adept al ateismului; persoană care neagă existența lui Dumnezeu și a oricărei divinități. – Din fr. athée, lat. atheus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ATÉU, -ÉE adj., s. m. f. (adept) al ateismului. (< fr. athée, gr. atheos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ATÉU s.m. și f. Persoană care nu are o religie, care neagă orice divinitate. [< fr. athée, it. ateo, lat. atheus, gr. atheos < a – fără, theos – zeu].
Sursa: Dicționar de neologisme
atéu (atéi), s. m. – Persoană care neagă existență lui Dumnezeu. – Mr. atheu. Fr. athée. Uzul adj. (Eminescu) este rar în limba vorbită. – Der. ateism, s. n. (negare a existenței lui Dumnezeu), cu var. ateizmos, înv., care apare din sec. XVIII, din gr. (Gáldi 155): ateist, adj. (de ateu, referitor la ateism); ateistic, adj. (ateu).Sursa: Dicționarul etimologic român ATÉU, -ÉE, atei, -ee, s. m. și f. Adept al ateismului; persoană care nu are nici o credință religioasă. – Fr. athée (lat. lit. atheus).Sursa: Dicționarul limbii române moderne *atéŭ, -ĭe adj. și s., pl. eĭ, eĭe (vgr. átheos). Fără Dumnezeŭ, care nu crede în Dumnezeŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
!atéu adj. m., s. m., pl. atéi; adj. f., s. f. sg. și pl. atée Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
ateu V. ateist.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ATÉU, -ÉE, atei, -ee, s. m. și f. Adept al ateismului; persoană care neagă existența lui Dumnezeu și a oricărei divinități. – Din fr. athée, lat. atheus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)