Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele aspru:

ÁSPRU1, aspri, s. m. Monedă turcească de argint, cu circulație în țările române începând din sec. XV. – Din ngr. áspron.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ÁSPRU2, -Ă, aspri, -e, adj. I. 1. Cu suprafața zgrunțuroasă care dă la pipăit o senzație specifică, neplăcută. ♦ (Despre fire de păr) tare și țepos. ♦ (Despre perii) Cu firele tari și țepoase. 2. (Despre apă) Care conține (din abundență) săruri calcaroase. 3. (Despre vin) Care are gust înțepător; acru. II. Fig. 1. (Adesea adverbial) Mare, intens, puternic, înverșunat. Vânt aspru. 2. Care provoacă suferințe, greu de îndurat. Aspră robie. 3. Lipsit de indulgență, sever, neînduplecat, necruțător. Purtarea aspră.Lat. asper.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


áspru (áspră), adj.1. Tare, dur (în sens propriu și figurat). – 2. (Adv.) Cu asprime. – Mr., megl. aspru. Lat. asper (Pușcariu 146; Candrea-Dens., 191; REW 768; DAR); cf. alb. aspëre, it. aspro, prov., cat. aspre, fr. âpre, sp., port. áspero. Cf. dubletul următor. Der. aspreală, s. f. (asprime, duritate); aspri, vb. (a face să devină aspru); asprime, s. f. (proprietatea de fi aspru); aspriu, adj. (fără gust, insipid); înăspri, vb. (a face să devină aspru, încordat).
Sursa: Dicționarul etimologic român

áspru (áspri), s. m. – Veche monedă turcească de argint, care a circulat în țările române, începînd cu sec. XV; valora a douăsprezecea parte dintr-un florin, în sec. XVII, și 1/80 dintr-un leu (adică o lețcaie sau o jumătate de para), la începutul sec. XIX. – Mr. aspru, megl. aspră. Ngr. ἄσπρον, din lat. asper, cf. bg. asprŭ. Cuvîntul sp. figurează deja la Covarrubias. Cf. Ed. Schwyzer, IF, I (1931), p. 1-45.
Sursa: Dicționarul etimologic român

ÁSPRU1, aspri, s. m. Monedă turcească cu circulație în Principatele Române începând din secolul al XV-lea. – Ngr. aspron.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ÁSPRU2, -Ă, aspri, -e, adj. I. 1. Cu o suprafață zgrunțuroasă care dă (la pipăit) o senzație specifică, neplăcută. ♦ (Despre firele de păr) Tare și țepos. ♦ (Despre perii) Cu firele tari și țepoase. 2. (Despre apă) Care conține (din abundență) săruri calcaroase. 3. (Despre vin) Înțepător; acru. II. Fig. 1. (Adesea adverbial) Puternic, năpraznic. Vânt aspru se izbea în geamuri (SADOVEANU). 2. Care provoacă suferințe, greu de îndurat. Arabul căzuse în aspră robie (MACEDONSKI). ♦ Înverșunat. Un câmp de aspră luptă (ALECSANDRI). 3. Lipsit de indulgență, neînduplecat, necruțător. ♦ Ager, curajos. 4. (Adesea adverbial) Sever, dur. Voce aspră.Lat. asper.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

1) áspru m., pl. așpri (ngr. áspron, alb. d. lat. asper, ban noŭ, curat, alb). Monetă [!] veche de argint de valoare variabilă. – În sec. XVI un galben venețian saŭ un sultanin (al sultanuluĭ ) valora 60 așpri. Așpriĭ ceĭ noĭ, care umblau în Mold. și Munt. pe la 1620, nu maĭ eraŭ considerațĭ ca banĭ de argint, și se făcea deosebire între vechĭ u aspru, care era de argint, și cel noŭ (suflat cu argint), care după un timp îșĭ arăta arama. De aicĭ expresiunea a-țĭ arăta arama, a-țĭ arăta defectele (Iorga, Negoț. 214 și 221). Leu vechĭ era împărțit în 40 de parale, ĭar paraŭa în 3 așpri (turc. akčé), care se numeaŭ și lețcăĭ (Șăin. Infl. Or.).
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) áspru, -ă adj., pl. aspri și așpri, f. e (lat. asper, it. aspro, fr. âpre). Neneted, zgrunțuros: părete aspru. De un gust înțepător: vin aspru. Fig. Intens: ger aspru. Sever: privire aspră. Adv. Cu severitate: a vorbi aspru.
Sursa: Dicționaru limbii românești

áspru1 adj. m., pl. áspri; f. áspră, pl. áspre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

áspru2 s. m., art. ásprul; pl. áspri, art. ásprii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

aspru a. 1. care nu este neted sau dulce; 2. strașnic, neîndurat (mai mult ca formă): ger aspru. ║ adv. cu asprime. [Lat. ASPERUM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

aspru m. odinioară, mică monedă de argint: Mircea cel Bătrân plătia Turciei în 1383 un tribut de 3000 aspri. [Gr. bizantin ÁSPROS, alb, după coloarea monedei].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÁSPRU1, aspri, s. m. Monedă turcească de argint, cu circulație în Țările Române între sec. XV-XIX. – Din ngr. áspron.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÁSPRU2, -Ă, aspri, -e, adj. I. 1. Cu suprafața zgrunțuroasă, care dă (la pipăit) o senzație specifică, neplăcută. ♦ (Despre fire de păr) Tare și țepos. ♦ (Despre perii) Cu firele tari și țepoase. 2. (Despre apă) Care conține (din abundență) săruri calcaroase. 3. (Despre vin) Care are gust înțepător; acru. II. Fig. 1. (Adesea adverbial) Mare, intens, puternic, înverșunat. Vânt aspru. 2. Care provoacă suferințe, greu de îndurat. Aspră robíe. 3. Lipsit de indulgență, sever, neînduplecat, necruțător. Pur­tare aspră. – Lat. asper.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)