ASCULTÁRE, ascultări, s. f. Acțiunea de a asculta și rezultatul ei. ◊ Expr. A fi (sau a sta etc.) sub ascultarea cuiva = a fi în slujba, sub autoritatea, sub stăpânirea cuiva. ♦ Făgăduință de deplină supunere față de biserică făcută de monahi; ucenicie făcută de cel ce intră în monahism. – V. asculta.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ASCULTÁRE, ascultări, s. f. Acțiunea de a asculta și rezultatul ei. ◊ Expr. (Înv.) A fi (sau a sta etc.) sub ascultarea cuiva = a fi în slujba, sub autoritatea cuiva, a asculta de cineva. ♦ Făgăduință de deplină supunere făcută de monahi; ucenicie făcută de cel ce intră în monahism.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
ascultáre f. Acțiunea de a asculta o dată. Supunere.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ascultáre (încordarea auzului, supunere) s. f., g.-d. art. ascultắrii; pl. ascultắriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ascultare f. fapta de a asculta și rezultatul ei: luare aminte, supunere.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ASCULTÁRE, ascultări, s. f. Acțiunea de a asculta și rezultatul ei. ◊ Expr. A fi (sau a sta etc.) sub ascultarea cuiva = a fi în slujba, sub autoritatea, sub stăpânirea cuiva. ♦ Făgăduință de deplină supunere față de Biserică făcută de monahi; ucenicie făcută de cel ce intră în monahism. – V. asculta.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
ascultare - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul asculta