ARĂTÁRE, arătări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) arăta și rezultatul ei. 2. Halucinație, vedenie. ♦ (Concr.) Monstru; stafie, fantomă. ♦ Persoană foarte slabă. – V. arăta.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ARĂTÁRE, arătări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) arăta și rezultatul ei; indicare, precizare. ♦ (Înv.) Dovadă, mărturie. ♦ (Rar) Aspect, înfățișare. 2. (Concr.) Monstru; stafie, fantomă. ♦ Halucinație.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
arătáre f. Acțiunea de a arăta saŭ de a se arăta, înfățișare. Vedenie, nălucă, monstru, fantazmă. V. stahie, știmă, vîlvă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
arătáre s. f., g.-d. art. arătắrii; pl. arătắriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită arătare f. 1. înfățișare sau dare pe față; 2. vedenie, nălucă: ivindu-se pe munte o 'naltă arătare AL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ARĂTÁRE, arătări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) arăta și rezultatul ei. 2. Halucinație, vedenie. ♦ (Concr.) Monstru; stafie, fantomă. ♦ Persoană foarte slabă. – V. arăta.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
arătare - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul arăta