Am găsit 20 de definiții pentru cuvantul/cuvintele arici:

ARÍCI1, arici, s. m. 1. Animal mamifer insectivor, cu botul ascuțit și corpul gros, acoperit cu țepi (Erinaceus europaeus). ◊ Compus: arici-de-mare = animal echinoderm marin cu corpul sferic, acoperit cu țepi (Echinus melo). 2. Instrument cu care se îndepărtează crusta depusă pe pereții unor canale. 3. (Mil.) Element de baraj împotriva tancurilor sau infanteriei, alcătuit din pari sau grinzi metalice dispuse cruciș. – Lat. ericius.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ARICÍ2, pers. 3 aricește, vb. IV. Refl. A se îmbolnăvi de ariceală. – Din arici1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

aríci (-ci), s. m.1. Animal mamifer insectivor. – 2. Tumoare, javart. – 3. Plantă (Echinope sphaerocephalus). – 4. Herpes. – Mr. ariciu, ariț, megl. ariț. Lat. ērĭcius (Diez, I, 349; Pușcariu 118; Candrea-Dens., 85; Körting 3273; REW 2897; DAR); cf. alb. irikj, it. riccio (sard. rizzu), sp. erizo (astur. arizo, gal. ourizo). Fonetismul prezintă dificultăți, întrucît rezultatul normal ar trebui să fie ariț, ca în dialecte. S-a încercat să se explice alterare țici, care apare și în mr. și în it., printr-un tip intermediar eric(u)lus, de către Pușcariu 118; prin erix, -cis, după Philippide, Altgr. Elemente, 2, și Pascu, I, 38; prin schimbare de suf., de către Pascu, Beitärge, 9. Der. ariceală, s. f. (tumoare, javart); arici, vb. (a-și zbîrli părul; a se ghemui, a se face ghem; a suferi de ariceală sau de herpes); aricioaică, s. f. – Din rom. provin ngr. ἀρίτζιος (Murnu 22; Meyer, Neugr. St., II, 74), rut. jaric (Candrea, Elemente, 405; Berneker, 448).
Sursa: Dicționarul etimologic român

arici s. m. sg. sistem de închidere a genților, a pantofilor etc.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

ARÍCI, arici, s. m. 1. Animal mamifer insectivor, cu botul ascuțit și corpul gros, acoperit cu țepi (Erinaceus europaeus). ◊ Expr.: Barbă de arici = barbă țepoasă. Zbârlit ca un arici = supărăcios, ursuz. ◊ Compus: arici-de-mare = animal echinoderm cu corpul acoperit cu țepi, care trăiește în unele mări și oceane (Echinus lividus). 2. Nume dat unor boli ale vitelor. 3 Piesă făcută din bare de fier forjat sau sudat, prevăzută cu patru brațe cu vârf ascuțit și folosită ca obstacol împotriva animalelor, a autovehiculelor etc. – Lat. ericius.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

arícĭ m., pl. tot așa (lat. erîcius, pin [!] schimbare de sufix, că, normal, ar fi trebuit să fie arit: it. riccio, sp. erizo; fr. hérisson). Un mic mamifer insectivor acoperit cu ghimpĭ. Un joc copilăresc. O horă țărănească. Ariceală.
Sursa: Dicționaru limbii românești

aríci1 s. m., pl. aríci, art. arícii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

!aricí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se aricéște, imperf. 3 sg. se ariceá; conj. prez. 3 să se ariceáscă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ARÍCI1, arici, s. m. 1. Animal mamifer insectivor, cu botul ascuțit și corpul gros, acoperit cu țepi (Erinaceus europaeus). ◊ Compus: arici-de-mare = animal echinoderm marin cu corpul sferic, acoperit cu țepi; echinidă (Echinus melo). 2. Instru­ment cu care se îndepărtează crusta depusă pe pereții unor canale. 3. (Mil.) Element de baraj împotriva tancurilor sau infanteriei, alcătuit din pari sau grinzi metalice dispuse cruciș. – Lat. ericius.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ARICÍ2, pers. 3 aricește, vb. IV. Refl. A se îmbolnăvi de ariceală. – Din arici1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ARÍCI1, arici, s. m. 1. Animal mamifer insectivor, cu botul ascuțit și corpul gros, acoperit cu țepi (Erinaceus europaeus). ◊ Compus: arici-de-mare = animal echinoderm marin cu corpul sferic, acoperit cu țepi (Echinus melo). 2. Instrument cu care se îndepărtează crusta depusă pe pereții unor canale. 3. (Mil.) Element de baraj împotriva tancurilor sau infanteriei, alcătuit din pari sau grinzi metalice dispuse cruciș. – Lat. ericius.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ARICÍ2, pers. 3 aricește, vb. IV. Refl. A se îmbolnăvi de ariceală. – Din arici1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

aríci (-ci), s. m.1. Animal mamifer insectivor. – 2. Tumoare, javart. – 3. Plantă (Echinope sphaerocephalus). – 4. Herpes. – Mr. ariciu, ariț, megl. ariț. Lat. ērĭcius (Diez, I, 349; Pușcariu 118; Candrea-Dens., 85; Körting 3273; REW 2897; DAR); cf. alb. irikj, it. riccio (sard. rizzu), sp. erizo (astur. arizo, gal. ourizo). Fonetismul prezintă dificultăți, întrucît rezultatul normal ar trebui să fie ariț, ca în dialecte. S-a încercat să se explice alterare țici, care apare și în mr. și în it., printr-un tip intermediar eric(u)lus, de către Pușcariu 118; prin erix, -cis, după Philippide, Altgr. Elemente, 2, și Pascu, I, 38; prin schimbare de suf., de către Pascu, Beitärge, 9. Der. ariceală, s. f. (tumoare, javart); arici, vb. (a-și zbîrli părul; a se ghemui, a se face ghem; a suferi de ariceală sau de herpes); aricioaică, s. f. – Din rom. provin ngr. ἀρίτζιος (Murnu 22; Meyer, Neugr. St., II, 74), rut. jaric (Candrea, Elemente, 405; Berneker, 448).
Sursa: Dicționarul etimologic român

arici s. m. sg. sistem de închidere a genților, a pantofilor etc.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

ARÍCI, arici, s. m. 1. Animal mamifer insectivor, cu botul ascuțit și corpul gros, acoperit cu țepi (Erinaceus europaeus). ◊ Expr.: Barbă de arici = barbă țepoasă. Zbârlit ca un arici = supărăcios, ursuz. ◊ Compus: arici-de-mare = animal echinoderm cu corpul acoperit cu țepi, care trăiește în unele mări și oceane (Echinus lividus). 2. Nume dat unor boli ale vitelor. 3 Piesă făcută din bare de fier forjat sau sudat, prevăzută cu patru brațe cu vârf ascuțit și folosită ca obstacol împotriva animalelor, a autovehiculelor etc. – Lat. ericius.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

arícĭ m., pl. tot așa (lat. erîcius, pin [!] schimbare de sufix, că, normal, ar fi trebuit să fie arit: it. riccio, sp. erizo; fr. hérisson). Un mic mamifer insectivor acoperit cu ghimpĭ. Un joc copilăresc. O horă țărănească. Ariceală.
Sursa: Dicționaru limbii românești

aríci1 s. m., pl. aríci, art. arícii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

!aricí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se aricéște, imperf. 3 sg. se ariceá; conj. prez. 3 să se ariceáscă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ARÍCI1, arici, s. m. 1. Animal mamifer insectivor, cu botul ascuțit și corpul gros, acoperit cu țepi (Erinaceus europaeus). ◊ Compus: arici-de-mare = animal echinoderm marin cu corpul sferic, acoperit cu țepi; echinidă (Echinus melo). 2. Instru­ment cu care se îndepărtează crusta depusă pe pereții unor canale. 3. (Mil.) Element de baraj împotriva tancurilor sau infanteriei, alcătuit din pari sau grinzi metalice dispuse cruciș. – Lat. ericius.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ARICÍ2, pers. 3 aricește, vb. IV. Refl. A se îmbolnăvi de ariceală. – Din arici1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)