Am găsit 18 definiții pentru cuvantul/cuvintele arbitrar:

ARBITRÁR, -Ă, arbitrari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ARBITRÁR, -Ă I. adj. 1. (făcut) după bunul plac, abuziv, samavolnic. 2. (făcut) la întâmplare. II. s. n. faptă, acțiune, situație arbitrară (I). (< fr. arbitraire, lat. arbitrarius)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ARBITRÁR, -Ă adj. 1. (Făcut) la întâmplare. 2. (Făcut) după bunul plac; samavolnic. [< fr. arbitraire, cf. lat. arbitrarius].
Sursa: Dicționar de neologisme

ARBITRÁR, -Ă, arbitrari, -e, adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia; samavolnic. ♦ (Făcut) la întâmplare; întâmplător. – Fr. arbitraire (lat. lit. arbitrarius).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*arbitrár, -ă adj. (lat. arbitrarius; fr. arbitraire). Care nu știe de lege, despotic, samovolnic [!]: guvern arbitrar. Adv. În mod arbitrar, autoritar, turcește: a proceda arbitrar. S. n., pl. urĭ. Despotizm, samovolnicie [!]. (Rar și arbitrarietate, format ca contrarietate, varietate). V. ucaz.
Sursa: Dicționaru limbii românești

arbitrár1 (după bunul plac) (-bi-trar) adj. m., pl. arbitrári; f. arbitráră, pl. arbitráre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

arbitrár2 (-bi-trar) s. n., pl. arbitráruri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

arbitrar a. care nu ascultă de nici o lege: putere arbitrară. ║ n. putere despotică, act ilegal al guvernului. ║ adv. după bunul plac.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ARBITRÁR, -Ă, arbitrari, -e, (1, 2) adj., (3) arbitraruri, s. n. 1. Adj. Care por­nește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ARBITRÁR, -Ă, arbitrari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ARBITRÁR, -Ă I. adj. 1. (făcut) după bunul plac, abuziv, samavolnic. 2. (făcut) la întâmplare. II. s. n. faptă, acțiune, situație arbitrară (I). (< fr. arbitraire, lat. arbitrarius)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ARBITRÁR, -Ă adj. 1. (Făcut) la întâmplare. 2. (Făcut) după bunul plac; samavolnic. [< fr. arbitraire, cf. lat. arbitrarius].
Sursa: Dicționar de neologisme

ARBITRÁR, -Ă, arbitrari, -e, adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia; samavolnic. ♦ (Făcut) la întâmplare; întâmplător. – Fr. arbitraire (lat. lit. arbitrarius).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*arbitrár, -ă adj. (lat. arbitrarius; fr. arbitraire). Care nu știe de lege, despotic, samovolnic [!]: guvern arbitrar. Adv. În mod arbitrar, autoritar, turcește: a proceda arbitrar. S. n., pl. urĭ. Despotizm, samovolnicie [!]. (Rar și arbitrarietate, format ca contrarietate, varietate). V. ucaz.
Sursa: Dicționaru limbii românești

arbitrár1 (după bunul plac) (-bi-trar) adj. m., pl. arbitrári; f. arbitráră, pl. arbitráre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

arbitrár2 (-bi-trar) s. n., pl. arbitráruri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

arbitrar a. care nu ascultă de nici o lege: putere arbitrară. ║ n. putere despotică, act ilegal al guvernului. ║ adv. după bunul plac.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ARBITRÁR, -Ă, arbitrari, -e, (1, 2) adj., (3) arbitraruri, s. n. 1. Adj. Care por­nește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)