APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a APOSTÁT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care a săvârșit o apostazie. (< fr. apostat, lat. apostata, gr. apostates)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
APOSTÁT, -Ă adj. (adesea s.) 1. Care a renunțat la convingerile anterioare.; (p. ext.) răzvrătit. [< fr. apostat, cf. gr. apostates – rebel].
Sursa: Dicționar de neologisme
apostát (apostátă), adj. – Care a săvîrșit o apostazie; răzvrătit, rebel. Ngr. ἀποστάτης (sec. XVII, cf. Gáldi 151), și mai tîrziu din fr. apostat. – Der. apostazie, s. f., din fr.; apostazia, vb. (a renunța, a renega).Sursa: Dicționarul etimologic român APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Care a săvârșit o apostazie. 2. Care și-a schimbat convingerile anterioare; p. ext. răzvrătit, rebel. – Fr. apostat (lat. lit. apostata).Sursa: Dicționarul limbii române moderne *apostát, -ă adj. (vgr. apostátes). Renegat, care s' a lepădat de religiune saŭ de un principiŭ: împăratu Ĭulian Apostatu. V. prestîpnic.
Sursa: Dicționaru limbii românești
apostát adj. m., s. m., pl. apostáți; adj. f., s. f. apostátă, pl. apostáteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
apostat a. și m. 1. care s’a lepădat de religiune sau de un principiu; 2. fig. poți din nou sdrobi și frânge apostat inima mea EM.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)