APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei acțiuni etc. 2. Punctul cel mai depărtat de pământ la care se află un astru pe orbita sa. – Din fr. apogée.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a APOGÉU s. n. 1. punctul cel mai depărtat de Pământ de pe orbita unui satelit natural sau artificial. 2. punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei situații etc.; culme. (< fr. apogée, gr. apogaion)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
APOGÉU s.n. 1. (op. perigeu) Punctul de pe orbita unui astru care se găsește la cea mai mare distanță de Pământ. 2. (Fig.) Cel mai înalt punct al evoluției unui fenomen, a unei situații etc.; punct culminant, culme. [Pl. -ee (pron. -ge-e), -euri. / < fr. apogée, cf. it. apogeo, gr. apogeios < apo – departe de, ge – pământ].
Sursa: Dicționar de neologisme
APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen; culme. 2. Punctul cel mai depărtat de pământ la care se află un astru pe orbita sa. – Fr. apogée (< gr.).Sursa: Dicționarul limbii române moderne *apogéŭ n., pl. eĭe (lat. apogéum, d. vgr. apógeion, depărtat de pămînt [subînț. diástema, distanță], d. apó, de la, și gê, pămînt). Astr. Punct în care soarele orĭ luna e maĭ departe de pămînt, în opoz. cu perigeŭ. Fig. Culme, cel maĭ înalt grad: a fi la apogeu frumusețiĭ, gloriĭ, averiĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
apogéu s. n., art. apogéul; pl. apogéeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită apogeu n. 1. Astr. punctul în care soarele sau luna se află la cea mai mare depărtare de pământ; 2. fig. gradul cel mai înalt: puterea să ajungă la apogeu.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei acțiuni etc. 2. Punctul cel mai depărtat de Pământ la care se află un astru pe orbita sa. – Din fr. apogée.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei acțiuni etc. 2. Punctul cel mai depărtat de pământ la care se află un astru pe orbita sa. – Din fr. apogée.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a APOGÉU s. n. 1. punctul cel mai depărtat de Pământ de pe orbita unui satelit natural sau artificial. 2. punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei situații etc.; culme. (< fr. apogée, gr. apogaion)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
APOGÉU s.n. 1. (op. perigeu) Punctul de pe orbita unui astru care se găsește la cea mai mare distanță de Pământ. 2. (Fig.) Cel mai înalt punct al evoluției unui fenomen, a unei situații etc.; punct culminant, culme. [Pl. -ee (pron. -ge-e), -euri. / < fr. apogée, cf. it. apogeo, gr. apogeios < apo – departe de, ge – pământ].
Sursa: Dicționar de neologisme
APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen; culme. 2. Punctul cel mai depărtat de pământ la care se află un astru pe orbita sa. – Fr. apogée (< gr.).Sursa: Dicționarul limbii române moderne *apogéŭ n., pl. eĭe (lat. apogéum, d. vgr. apógeion, depărtat de pămînt [subînț. diástema, distanță], d. apó, de la, și gê, pămînt). Astr. Punct în care soarele orĭ luna e maĭ departe de pămînt, în opoz. cu perigeŭ. Fig. Culme, cel maĭ înalt grad: a fi la apogeu frumusețiĭ, gloriĭ, averiĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
apogéu s. n., art. apogéul; pl. apogéeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
apogeu n. 1. Astr. punctul în care soarele sau luna se află la cea mai mare depărtare de pământ; 2. fig. gradul cel mai înalt: puterea să ajungă la apogeu.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei acțiuni etc. 2. Punctul cel mai depărtat de Pământ la care se află un astru pe orbita sa. – Din fr. apogée.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)