APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă].
Sursa: Dicționar de neologisme
apocopá (a ~) vb., ind. prez. 3 apocopeázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
APOCÓPĂ, apocope, s. f. (Fenomen fonetic care constă în) dispariția unui sunet sau a unui grup de sunete de la sfârșitul unui cuvânt. – Din fr. apocope, lat. apocopa.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a APOCÓPĂ s. f. 1. cădere a consoanei finale a unui cuvânt sau a unei silabe de la sfârșitul acestuia. 2. fractură cu pierderea unei părți a osului. (< fr. apocope, lat. apocopa)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
APOCÓPĂ s.f. 1. Cădere a unui sunet, a unei silabe sau a unui grup de silabe de la sfârșitul unui cuvânt. 2. Fractură în care o parte a osului este pierdută. [< fr. apocope, cf. lat. apocopa, gr. apokope < apo – afară, koptein – a tăia].
Sursa: Dicționar de neologisme
APOCÓPĂ, apocope, s. f. Cădere a vocalei finale a unui cuvânt. „Fără” a devenit „făr'” prin apocopă. – Fr. apocope (lat. lit. apocopa).Sursa: Dicționarul limbii române moderne *apócopă f. (vgr. apokopé, tăĭere. V. sincopă). Gram. Omiterea uneĭ litere sau silabe la sfîrșitu unuĭ cuvînt, precum a zice îld. a zicere. – Fals -ópă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
apocópă s. f., g.-d. art. apocópei; pl. apocópeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită apocopă f. Gram. omiterea unei litere sau silabe la sfârșitul unei vorbe: zi, fă = zice, face.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
APOCÓPĂ, apocope, s. f. (Fenomen fonetic care constă în) dispariția unui sunet sau a unui grup de sunete de la sfârșitul unui cuvânt. – Din fr. apocope, lat. apocopa.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)