Am găsit 18 definiții pentru cuvantul/cuvintele apendice:

APÉNDICE, apendice, s. n. 1. Mică prelungire a tubului intestinal, în partea de jos a cecului. 2. Parte secundară a unui obiect, care se prezintă ca o prelungire sau ca o completare a acestuia. 3. Adaos, anexă, supliment la o publicație. 4. (Fon.) Element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet. [Acc. și: apendíce] – Din fr. appendice, lat. appendix, -icis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


APÉNDICE/APENDÍCE s. n. 1. prelungire a intestinului gros, care pornește de la cec2. 2. organ al unor aparate anatomice la artropode, arahnide, crustacee etc. 3. parte a unui lucru ca o prelungire a acestuia. ◊ element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet. 4. supliment, adaos la o lucrare; anexă. (< fr. appendice, lat. appendix)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

APÉNDICE s.n. 1. Parte a unui lucru, a unui organ etc., care se prezintă ca o prelungire, ca o completare a acestuia. ♦ Element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet. 2. Prelungire a intestinului gros, care pornește de la cec. ♦ Parte lipită de un organ. 3. Supliment, adaos la o lucrare; anexă. [Acc. și apendíce, pl. -ce, (s.m.) -ci. / < fr., it. appendice, cf. lat. appendix – adaus, ceva atârnat].
Sursa: Dicționar de neologisme

APÉNDICE, apendice, s. n. 1. Mică prelungire a tubului intestinal în partea de jos a cecului. 2. Parte secundară a unui organ sau a unui lucru, care se prezintă ca o prelungire și completare a acestuia. 3. Adaos la o publicație; anexă, supliment. [Acc. și: apendíce] – Fr. appendice (lat. lit. appendix, -icis).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*apendíce n., pl. tot așa, (lat. appéndix, appéndicis; fr. appendice). Suplement la sfîrșitu uneĭ lucrărĭ. Orĭ-ce parte care servește ca prelungire a părțiĭ principale. Anat. Apendicele vermiform saŭ cecal, o prelungire ca un mic deget de mănușă (4-12 centimetri) la partea de jos a intestinuluĭ gros. – Fals apéndice.
Sursa: Dicționaru limbii românești

apéndice1 (adaos) s. n., pl. apéndice
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

!apendíce/apéndice2 (prelungire a intestinului) s. n., pl. apendíce/apéndice
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

apendice n. 1. partea dependentă de una principală; 2. supliment la sfârșitul unei opere, adaos; 3. Anat. apendicele cecumului în forma unui deget de mănușă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

APÉNDICE, apendice, s. n. 1. (În forma accentuată apendíce) Mică prelungire a tubului intestinal, în partea de jos a cecului2. 2. Parte secundară a unui obiect, care se prezintă ca o prelungire sau ca o completare a acestuia. 3. Adaos, anexă, supli­ment la o publicație. 4. (Fon.) Element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet. [Acc. și: apendíce] – Din fr. appendice, lat. appendix, -icis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

APÉNDICE, apendice, s. n. 1. Mică prelungire a tubului intestinal, în partea de jos a cecului. 2. Parte secundară a unui obiect, care se prezintă ca o prelungire sau ca o completare a acestuia. 3. Adaos, anexă, supliment la o publicație. 4. (Fon.) Element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet. [Acc. și: apendíce] – Din fr. appendice, lat. appendix, -icis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

APÉNDICE/APENDÍCE s. n. 1. prelungire a intestinului gros, care pornește de la cec2. 2. organ al unor aparate anatomice la artropode, arahnide, crustacee etc. 3. parte a unui lucru ca o prelungire a acestuia. ◊ element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet. 4. supliment, adaos la o lucrare; anexă. (< fr. appendice, lat. appendix)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

APÉNDICE s.n. 1. Parte a unui lucru, a unui organ etc., care se prezintă ca o prelungire, ca o completare a acestuia. ♦ Element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet. 2. Prelungire a intestinului gros, care pornește de la cec. ♦ Parte lipită de un organ. 3. Supliment, adaos la o lucrare; anexă. [Acc. și apendíce, pl. -ce, (s.m.) -ci. / < fr., it. appendice, cf. lat. appendix – adaus, ceva atârnat].
Sursa: Dicționar de neologisme

APÉNDICE, apendice, s. n. 1. Mică prelungire a tubului intestinal în partea de jos a cecului. 2. Parte secundară a unui organ sau a unui lucru, care se prezintă ca o prelungire și completare a acestuia. 3. Adaos la o publicație; anexă, supliment. [Acc. și: apendíce] – Fr. appendice (lat. lit. appendix, -icis).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*apendíce n., pl. tot așa, (lat. appéndix, appéndicis; fr. appendice). Suplement la sfîrșitu uneĭ lucrărĭ. Orĭ-ce parte care servește ca prelungire a părțiĭ principale. Anat. Apendicele vermiform saŭ cecal, o prelungire ca un mic deget de mănușă (4-12 centimetri) la partea de jos a intestinuluĭ gros. – Fals apéndice.
Sursa: Dicționaru limbii românești

apéndice1 (adaos) s. n., pl. apéndice
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

!apendíce/apéndice2 (prelungire a intestinului) s. n., pl. apendíce/apéndice
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

apendice n. 1. partea dependentă de una principală; 2. supliment la sfârșitul unei opere, adaos; 3. Anat. apendicele cecumului în forma unui deget de mănușă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

APÉNDICE, apendice, s. n. 1. (În forma accentuată apendíce) Mică prelungire a tubului intestinal, în partea de jos a cecului2. 2. Parte secundară a unui obiect, care se prezintă ca o prelungire sau ca o completare a acestuia. 3. Adaos, anexă, supli­ment la o publicație. 4. (Fon.) Element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet. [Acc. și: apendíce] – Din fr. appendice, lat. appendix, -icis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)